Astronomii au observat primele etape ale formării planetelor în jurul unei stele, un proces similar cu cel prin care s-a format Sistemul Solar, potrivit unui studiu publicat miercuri în revista Nature, transmite AFP.
„Pentru prima dată am identificat primele etape ale formării planetelor în jurul unei stele, alta decât Soarele nostru”, s-a entuziasmat Melissa McClure, profesor la Universitatea Leiden din Olanda şi autoare principală a studiului, într-un comunicat de presă al Observatorului European Austral (ESO).
Situată în Nebuloasa Orion, la 1300 de ani-lumină distanţă, HOPS-315 este o stea tânără care seamănă foarte mult cu Soarele în primii săi ani.
Aceste stele emergente sunt înconjurate de discuri de gaz şi praf, numite discuri protoplanetare, în care se formează planetele. În interiorul acestor discuri, mineralele cristaline care conţin monoxid de siliciu (SiO) se pot condensa la temperaturi extrem de ridicate. În timp, acestea se coagulează, câştigând în dimensiuni şi masă pentru a forma planetesimale, primele părţi solide ale planetelor.
În sistemul nostru solar, aceste minerale cristaline, care ulterior au dat naştere unor planete precum Pământul sau nucleul lui Jupiter, au fost prinse în meteoriţi antici. Astronomii le folosesc pentru a data începutul formării colţului nostru al Căii Lactee.
Articolul Astronomii observă naşterea unui nou sistem stelar la 1300 de ani lumină de Soare apare prima dată în ziarulfaclia.ro.