Premierul Ungariei, Viktor Orbán, a susţinut, sâmbătă, la Băile Tuşnad, tradiţionalul său discurs, în care a prezentat toate temele abordate în ultimii ani la lucrările Universităţii de Vară „Tusvanyos”, respectiv suveranitate, familie, creştinism, precum şi critici la adresa conducerii Uniunii Europene şi a Vestului.
Numeroşi susţinători, din România sau din Ungaria, s-au adunat pentru a asista la discursul premierului ungar şi au fost nevoiţi să treacă prin mai multe puncte de control până au ajuns în perimetrul evenimentului.
La fel ca în fiecare an, premierul Ungariei a venit însoţit de preşedintele Comisiei de politică externă a Parlamentului Ungariei, Németh Zsolt, fondator al Universităţii de Vară de la Băile Tuşnad, şi de Tokes László, preşedintele Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania, fiind îndelung aplaudat de cei prezenţi.
Într-un discurs mai scurt decât în alţi ani, Viktor Orbán a abordat, ca de obicei, teme geopolitice, sociale şi ideologice, cu accent pe politica conservatoare a guvernului pe care-l conduce.
Premierul a criticat dur proiectul de buget al Uniunii Europene, despre care a spus că este formulat „în baza logicii războiului”, susţinând că Ungaria nu îl va accepta nici măcar ca bază de negociere.
El a adăugat că până nu primeşte integral fondurile europene restante, Ungaria nu va susţine noul buget european.
Acesta a acuzat opoziţia ungară că, în schimbul fondurilor europene, va fi de acord cu politica promovată de conducerea UE, susţinând că acesta va fi „preţul suveranităţii”.
În discursul său, Orbán a făcut de mai multe ori referire la alegerile de anul viitor din Ungaria şi a vorbit despre posibilitatea obţinerii unei noi majorităţi absolute, conform sondajelor interne.
De asemenea, premierul ungar a vorbit pe larg despre modelul maghiar de guvernare, care are în centrul său familia, naţiunea şi valorile creştine, şi a promovat aşa-numita „Mare Strategie Maghiară”, un plan pe termen lung de dezvoltare a Ungariei, din punct de vedere economic, demografic şi strategic.
El a insistat să se folosească termenul de „great”, adică o Ungarie măreaţă, şi nu de „big”, adică mare, pentru a nu genera proteste diplomatice.
Premierul Ungariei a criticat Bruxellesul pentru susţinerea unei „ideologii progresiste” şi a acuzat conducerea UE că urmează o agendă federalistă, folosind crizele recente pentru a centraliza puterea.
Acesta a mai susţinut că UE se pregăteşte de un război rece cu SUA şi cu China şi se află într-un război deschis cu Rusia, „în timp ce vrea să adâncească isteria de război în Ucraina”.
De asemenea, Orbán a susţinut că prin victoria lui Donald Trump în SUA s-a reuşit „evitarea unui război mondial”, dar crede că există semne că acesta ar putea izbucni.
O altă temă pe care a premierul ungar a abordat-o de nenumărate ori la Băile Tuşnad a fost cea a migraţiei, susţinând că „viitorul este al Europei Centrale”, care, crede Orban, a reuşit să se apere în faţa migraţiei, spre deosebire de Occident.
El a a susţinut că, din cauza fenomenului migraţionist, statele din Europa de Vest vor deveni, ireversibil, „societăţi mixte”, cu o populaţie musulmană crescândă.
„Oraşele mari, într-un termen bine definit, vor fi zone cu o majoritate musulmană, se va produce schimbarea populaţiei. Europa va rămâne o ţintă a migraţiei”, a spus Orbán, conform traducerii asigurate de organizatori.
Premierul Ungariei s-a referit şi la întâlnirea cu premierul României, Ilie Bolojan, pe care l-a catalogat ca fiind un politician „serios”, care se va lupta pentru interesele românilor şi care este interesat de succesele româno-ungare.
Şi Tokes László, preşedintele Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania, a salutat întâlnirea dintre cei doi premieri şi a susţinut că absenţa partenerilor români de la dezbaterile de la Băile Tuşnad este „un deficit al taberei”, dialogul româno-maghiar fiind „esenţial pentru viitorul nostru comun”.
El a făcut un apel public către demnitarii români să accepte invitaţia la ediţia din 2026 a Universităţii de Vară de la Băile Tuşnad, pentru a purta un dialog deschis pe subiecte de interes pentru comunitatea maghiară, cum ar fi legea minorităţilor sau reorganizarea administrativ teritorială.
Preşedintele Comisiei de politică externă a Parlamentului Ungariei, Németh Zsolt, fondator al Universităţii de Vară „Tusvanyos”, le-a spus celor prezenţi că la ediţia din acest an al evenimentului s-au organizat 500 de evenimente, cu 1000 de invitaţi, de pe şase continente.
La Băile Tuşnad au fost prezenţi, fără să fie lăsaţi să intre în perimetrul evenimentului, mai mulţi membri şi simpatizanţi ai Asociaţiei „Calea Neamului”, care au purtat steaguri tricolore româneşti, dar şi pancarte pe pe care scria: „Ceva etern: Transilvania, pământ românesc”, „Suveranism – made in Hungary” sau „Viktor, ocupă-te de Trans(Pride)Budapesta, lasă Transilvania!”.
Forţele de ordine i-au izolat pe manifestanţi, care au scandat „Trăiască şi înflorească Moldova, Ardealul sau Ţara Românească” sau „Nu cedăm”, inclusiv în momentul în care coloana oficială a lui Viktor Orbán a trecut prin zonă.
Preşedintele Asociaţiei Calea Neamului, Mihai Tîrnoveanu, a susţinut că cei prezenţi nu sunt împotriva etniei maghiare, ci împotriva politicii pe care o desfăşoară Guvernul Orban şi UDMR.
În opinia sa, politica internă şi externă a Guvernului Viktor Orban are un singur scop, respectiv suveranitatea asupra Transilvaniei, ocuparea resurselor zonei, obţinerea autonomiei teritoriale pe criteriul etnic şi, apoi, alipirea de către Ungaria a unei părţi din Transilvania, „care reconfigurează harta fostului Dictat de la Viena”.
Pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice la eveniment au fost prezente numeroase forţe de ordine, nefiind înregistrate incidente.
În cursul serii este programat un concert, la care este aşteptat un număr mare de persoane.
Cea de-a 34-a ediţie a Universităţii de Vară „Tusvanyos” a adus, la Băile Tuşnad, numeroşi membri ai Guvernului de la Budapesta, dar şi lideri UDMR, europarlamentari, parlamentari şi aleşi locali ai Uniunii, reprezentanţi ai maghiarilor din afara graniţelor, intelectuali, oameni de cultură sau activişti maghiari, în vreme ce prezenţa invitaţilor români a fost extrem de redusă.
Motto-ul sub care s-au desfăşurat lucrările Universităţii de Vară a fost „Pe noi poţi conta!”, care potrivit organizatorilor, transmite un mesaj de încurajare într-un context geopolitic şi economic tot mai incert.
Evenimentul este organizat de Consiliul Tineretului Maghiar din România şi Fundaţia Pro Minoritate din Ungaria.
Articolul Dușmanii UE s-au regrupat și în acest an la Tușnad. Orban atacă Bruxelles-ul și promovează „Marea strategie ungară” apare prima dată în ziarulfaclia.ro.