April 17, 2026

Reorganizare în rețeaua școlară clujeană: 12 unități de învățământ își pierd personalitatea juridică din septembrie 2025

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a anunțat că, în urma procesului de reorganizare a rețelei școlare naționale, 507 unități de învățământ cu personalitate juridică – reprezentând aproximativ 8,1% din totalul acestora – vor deveni structuri arondate altor școli.

Potrivit MEC, măsura vine ca urmare a colaborării între autoritățile locale și inspectoratele școlare județene, în contextul în care aproximativ 850 de unități nu îndeplineau pragul minim de elevi sau preșcolari prevăzut de Legea 141/2025. Potrivit sursei citate, în procesul de reorganizare a celor 850 de unități școlare, unele s-au reorganizat prin fuziune între ele, iar altele s-au reorganizat cu unități școlare care îndeplineau deja pragul minim de elevi/preșcolari prevăzut în Legea 141/2025.

Autoritățile subliniază că schimbarea nu presupune închiderea fizică a școlilor, nu impune relocarea activității educaționale și nu duce la pierderi de posturi, cu excepția funcției de director din unitățile care își pierd personalitatea juridică.

În cadrul acestui proces, fiecare unitate administrativ-teritorială (UAT) a avut posibilitatea de a păstra cel puțin o școală cu personalitate juridică. Ministerul afirmă că, dincolo de urgența determinată de criza fiscal-bugetară, reorganizarea contribuie la reducerea fragmentării sistemului și creează premisele unei gestionări mai eficiente a normelor didactice.

Începând cu anul școlar 2025–2026, și rețeaua școlară din județul Cluj va suferi modificări importante ca urmare a aplicării Legii nr. 141/2025, privind măsuri fiscal-bugetare și modificarea Legii învățământului preuniversitar, și a noilor norme privind organizarea unităților de învățământ.

Inspectoratul Școlar Județean Cluj, în colaborare cu autoritățile publice locale, a transmis Ministerului Educației propuneri de reorganizare a unităților de învățământ care nu mai îndeplinesc criteriile necesare pentru a funcționa cu personalitate juridică. În total, 12 instituții de învățământ preuniversitar vor deveni structuri arondate altor unități existente.

Unitățile de învățământ clujene vizate de reorganizare

La nivelul județului Cluj sunt vizate pentru reorganizare 12 unități de învățământ. Dintre acestea, 7 sunt din Cluj-Napoca.

You need to be logged in to view the rest of the content. Te rugam . Nu sunteti inca membru ? Inscrieti-va

Articolul Exclusiv: Școlile din județul Cluj ce își pierd personalitatea juridică apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *