Primăria Apahida, în parteneriat cu operatorul Supercom, organizează o campanie de colectare a deșeurilor voluminoase și textile uzate, destinată locuitorilor din satele Apahida, Dezmir și Câmpenești.
Campania are ca scop sprijinirea cetățenilor în eliminarea obiectelor de mari dimensiuni din gospodării, contribuind astfel la păstrarea unui mediu curat și sănătos în comună.
Ce se colectează: mobilier vechi (canapele, mese, scaune, dulapuri), saltele, textile și haine uzate, alte obiecte voluminoase din gospodărie.
Nu se colectează deșeuri provenite din construcții și demolări: moloz, polistiren, gresie, faianță, BCA, cauciucuri sau cărămizi.
Locații și perioade de colectare: Dezmir: 5–7 septembrie; strada Planoare, lângă parc; Apahida: 12–14 septembrie
Lângă sediul Primăriei; Câmpenești: 19–21 septembrie Intersecția străzilor Tineretului și Câmpenești
Cetățenii sunt rugați să depoziteze deșeurile doar în zilele anunțate, în punctele special amenajate.
Prin această acțiune, autoritățile locale și operatorul de salubritate încurajează cetățenii să contribuie la un mediu mai curat și mai bine gestionat. Împreună pentru o comună mai curată și mai verde!
Articolul Campanie de colectare a deșeurilor voluminoase și textile în comuna Apahida apare prima dată în ziarulfaclia.ro.