April 19, 2026

Talentata tânără interpretă de folclor a fost răsplătită vineri, 29 august 2025, la Festivalul de Muzică Populară Mamaia, ediția 2025, cu „Trofeul Festivalului”. Îndrăgita interpretă de muzică populară, originară din Zalău, județul Sălaj, este studentă a Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca unde studiază arta dirijatului. De asemenea, în plan artistic, activează ca solistă și dansatoare în cadrul Ansamblului Românașul din cadrul Universității Tehnice Cluj-Napoca. Marele premiu de la Mamaia, înmânat de către Laura Abibula Stroe, director al Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, este o recunoaștere a vocii și interpretării cu totul deosebite a tinerei soliste ardelene.

La anunțarea câștigătorului Trofeului Festivalului Mamaia, interpreta Alice Olivia Ghile a declarat cu multă emoție în glas: „Este cu adevărat o mare onoare pentru mine. Le mulțumesc din suflet tuturor celor cărora au fost alături de mine. Mi-aș dori ca parcursul meu să nu se oprească aici. Cu siguranță voi lupta în continuare și voi munci pentru visurile mele. Deși deține zeci de premii câștigate la concursuri naționale și internaționale de folclor, solista Alice Olivia Ghile a spus că trofeul de la Mamaia este cea mai mare realizare a sa:Este cea mai mare realizare a mea de până acum. N-am cuvinte să descriu cum mă simt. Emoțiile sunt prea mari.

Multă seriozitate și muncă până la trofeul de la Mamaia

De altfel, Alice Olivia Ghile a concurat la Mamaia după participarea la un alt concurs național, și anume Festivalul național-concurs de muzică populară „Sus la munte la Muscel”, care s-a desfășurat în perioada 20-21 august 2025. Și aici juriul i-a apreciat calitatea vocii, a interpretării, talentul și ținuta scenică. Diploma i-a fost înmânată de maestrul Grigore Leșe. Dragii mei, nu am cuvinte să vă descriu bucuria și recunoștința cu care m-a încărcat această experiență frumoasă. Aduc mulțumiri tuturor celor implicați – organizatorilor, orchestrei, juriului și căldurosului public muscelean, pentru că au îmbrățișat atât de frumos cântecul sălăjean. Am avut marea onoare de a obține Premiul I. Vă mărturisesc, clipa în care distinsul maestru Grigore Leșe mi-a înmânat diploma, va rămâne pentru mine una de neuitat. Îi mulțumesc din suflet pentru frumoasele cuvinte și sfaturile pline de înțelepciune, care mă vor călăuzi pe acest minunat drum al cântecului popular românesc.”, a spus tânăra interpretă.

Tot în acest an, în luna martie, Alice Olivia Ghile a obținut Premiul I și Premiul de Popularitate în cadrul Festivalului de folclor “La poalele dealului Pleșa”, desfășurat la Sebiș, în județul Arad. De asemenea, reamintim că în luna aprilie, Alice Olivia Ghile a câștigat Marele Premiu la Festivalul concurs „Drăgan Muntean”. Prestigiosul Festival Concurs „Drăgan Muntean”, se desfășoară la Deva, la Centrul Cultural, și poartă numele regretatului interpret ardelean. Totodată, în anul 2024, tânăra speranță a folclorului ardelenesc a primit Trofeul Festivalului la Festivalul-concurs al cântecului național românesc „Lucreția Ciobanu” de la Sibiu, a câștigat concursul de Interpretare al Cântecului Popular Românesc „Pană de Păun” de la Bistriţa-Năsăud și Trofeul „Dan Moisescu” de la Constanța. În anul 2023, a câștigat Marele Premiu la Festivalul-Concurs național de folclor „Mureș, pe marginea ta” de la Ocna Mureș. Am prezentat doar câteva din numeroasele premii și trofee obținute de Alice Olivia Ghile cu vocea sa de aur, ea fiind pasionată încă din copilărie de muzică și participând la foarte multe concursuri de gen.

Tia SÎRCA

Sursă foto: Centrul Cultural Județean Constanta “Teodor T. Burada”

Articolul Marele Trofeu al Festivalului de Muzică Populară Mamaia 2025, câștigat de Alice Ghile apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *