Pentru Maestrul Cristian Măcelaru și Orchestra Simfonică WDR din Koln, ultimele zile au reprezentat un autentic tur de forță și am în vedere trei mari momente ale prezenței lor în viața Festivalului Internațional George Enescu: sâmbătă 30 august la Timișoara, luni 1 septembrie la București (în program Salome op 54 de Richard Strauss; regizori multi media Nona Ciobanu și Peter Kosir; distribuție internațională), marți 2 septembrie, Enescu la Cluj-Napoca, pe scena Colegiului Academic din Cluj-Napoca. Cu mențiunea programului identic la Timișoara și Cluj-Napoca, Rapsodia română nr 2 în re major op 11 de George Enescu, Concertul pentru vioară nr 1 BB 48a de Bartok (soliste Patricia Kopacinskaia la Timișoara; Wakana Kimura la Cluj) și Simfonia nr 2 în mi minor op 27 de Serghei Rahmaninov. Tur de forță finalizat în stil mare și am spus totul.
După ce-l vezi pe Cristian Măcelaru dirijând, înțelegi de ce ocupă postul de director artistic al Festivalului și Concursului Internațional Enescu de la București, dar și motivele numirii sale ca director muzical al Orchestrei Naționale a Franței (din 2020) și al Orchestrei Simfonice din Cincinnati, cel de director artistic și dirijor principal al Orchestrei Simfonice World Youth-Centrul de Arte Interlochen, al Orchestrei Simfonice WDR din Koln (începând cu stagiunea 2019/2020), cel de director muzical și dirijor al Cabrillo Festival of Contemporary Music. Realizezi ușor și de ce sezonul 2025/2026 înseamnă colaborări cu Leipzig Gewandhausorchester, Orchestra dell Accademia Nazionale di Santa Cecilia, Filarmonica din Munchen, Tonhalle Zurich sau Orchestra Simfonică din San Francisco.
Cristian Măcelaru și Orchestra Simfonică WDR Koln sunt vârfuri care nu mai necesită prezentări speciale, vorbind despre nivelul înalt de interpretare dirijorală și orchestrală. Pentru că Dirijor și Orchestră realizează acel tot unitar care convinge, place și mulțumește publicul indiferent din ce colț al lumii. Afirmație este susținută de calitatea membrilor Orchestrei, de calitatea instrumentelor, (este pentru prima dată când evidențiez acest lucru), omogenitate, corelări mental-afective cu roluri determinante în concept și performanță artistică, copleșitoare ambele. Corelăari la același nivel și cu solista serii, Wakana Kimura.
Revăd cele scrise în timpul concertului. Cristian Măcelaru crează un edificiu sonor marcat de claritate și cursivitate, concis și elegant, expresiv. Exemplare rămân viziunile asupra Rapsodiei române nr 2 în re major op 11 de Enescu, dar Simfonia nr 2 în mi minor op 27 de Rahmaninov (Largo-Allegro moderato; Allegro molto; Adagio; Allegro vivace). La Enescu prin realizarea perfectei fuziuni între muizca clasică și cea de sorginte populară, cu accent pe cântece (Sârba lui Pompieru, Văleu lupu mă mănâncă, Banu Mărăcine, Pe o stâncă neagră...). La Rahmaninov prin ample sonorități de generoasă respirație romantică. În ambele cazuri, fluxuri sonore pline de pasiune, sugestive.
Programul nu a fost ales deloc întâmplător. Enescu și Bartok s-au născut în același an 1881. Lucrările programului, amintita Rapsodie română nr 2 de Enescu-prea puțin inclusă în repertoriile de concert ale filarmonicilor din țară, cât și Concertul pentru vioară nr 1 Sz 36 BB 48a de Bartok-prea puțin abordat de violoniști sunt lucrări de tinerețe ale celor doi compozitori, 1901/12 minute, respectiv 1907/1908 la Bartok/21 de minute ca durată. Rămân la acesta din urmă, concert ce ridică probleme tehnico-artistice datorită particularităților compoziționale, mixt între stilul național specific țării sale și dezvoltarea muzicală universală. Cele două părți-Andante sostenuto, Allegro giocoso-conturează portretul unei idealizate dar neîmpărtășite iubiri, referindu-mă la Stefi Geyer, violonistă de top a generației sale.
Nipona Wakana Kimura propune, grație unei tehnici solide, un stil personal de abordare a Concertului pentru vioară nr1, virtuozitatea fiind cuvântul de ordine, dacă admiteți sintagma. De remarcat fiind și vigoarea tușelor, tonul vibrant/robust, frazare elegantă ruperile de ritm controlate. Virtuozitate, revin la ea, remarcată și în bisul oferit, La campanella de Paganini.
Concertul are o istorie a lui, interesantă, cu prima publicare în 1956, cu prima audiție abia în mai 1958, la Basel, ofertant ca partitură prin abordările pe care le oferă fiecărui solist în parte.
A mai rămas un concert, joi 11 septembrie, 19:00, când vom vedea live Orchestra de cameră Academy of St Martin in the Fields din Londra. Motiv în plus de a umple sala Colegiului Academic până la refuz.
Demostene Șofron
.
Articolul Festivalul Internațional George Enescu la Cluj – Sentimente mai presus de cuvinte apare prima dată în ziarulfaclia.ro.
