April 19, 2026

Verum Solitus-8/12 septembrie-, este un proiect de viziune organizat de Opera Națională Română Cluj-Napoca-manager general Florin Estefan-,  concurs de interpretare muzicală-canto, care aduce în fața specialiștilor și nu numai în fața lor, voci tinere, voci în formare, voci dornice de a se face cunoscute într-un domeniu vocațional extrem de provocator și pretențios.

În general, se cunoaște acest lucru, misiunea juriului-președinte Ioan Holender, Florin Esteban/ONR Cluj-Napoca, Andrei Fermeșanu/ONR Iași, Cristian rudic/ONR Timișoara, Kosztin Aron/director general adjunct Opera Maghiară de Stat Cluj-Napoca, Daniela Vlădescu/manager general Teatrul Național de Operă și Balet Oleg danovski Constanța, Teodor Niță/Teatrul Național de Operă și Operetă Nae Leonard Galați, Mihai Irimia/director artistic Opera Brașov, Felicia Filip/Opera Comică pentru Copii București, Radu Petrovici/Teatrul Național de Operetă și Musical Ion Dacian București * dimensiunea internațională: Alex Fernandez/director de casting Opera Națională Santiago de Chile, Chandler Johnson/director al programului de perfecționare pentru interpreți lirici Opera din Santa fe/Statele Unite, Mitchell Piper/director general trentino Music Festival, Roberto Scandiuzzi/regizor, interpret vocal de renume internațional, Marco Iezzi/BJM Management Italia, Eric Margiore/Institutul Premiere Opera Vocal Arts Italia, Rugiada Lee/pianist, Opera de Stat Viena-nu a fost deloc ușoară.  Consider însă că responsabilitatea selecției finale a fost una în care cuvântul de ordine a fost responsabilitate.

Trei sunt premiile importante ale concursului, numind Marele Premiu pentru voce feminină, Marele Premiu pentru voce masculină și Premiul Publicului. Premii în care laureații sunt Diana Rad (voce feminină), Gheorghe Severin (voce masculină) și Sara Mihali (Premiul Publicului). Cele trei fiind completate cu multe și însemnate premii speciale și, ca o noutate, Premiul Orchestrei Operei Naționale clujene, dirijor Maestrul David Crescenzi, obținut de Diana Rad.

Premiile Speciale…

Premiul ONR Iași: Sara Mihali, Gheorghe Severin, Martiniana Antonie * Premiul Trentino Music Festival: Gheorghe Severin *Premiul Erich Margiore: Sara Mihali * Premiul Marco Iezi: Diana Rad * Premiul ONR Timișoara: Marina Dobrescu

Scurte biografii artistice…

Acum e acum. Știu că rândurile care urmează nu vor place deloc. Ar fi fost în firea lucrurilor să primim și să fie cunoscute c. v.-urile celor zece finaliști. Am fost întrebat de câțiva spectatori ce știu despre x sau y solist, fără a putea oferi date concrete. Nu că aș avea mai multe acuma, nici după ce am căutat preț de câteva ore, mulțumesc google, date despre cei zece finaliști. Ce am găsit…

Basul Gheorghe Severin (Republica Moldova; arii în gală: Madamina, il catologo e questo din Don Giovanni de Mozart și Ves tabar spit din Aleko de Rahmaninov) este student al Facultății de interpretare muzicală-canto din cadrul ANMGD Cluj-Napoca, clasa lector univ dr Geani Brad. Diana Rad, soprană, urmează cursurile aceleiași  facultăți, tot clasa lector univ dr Geani Brad; Diana Rad a mai obținut  Premiul 1 la Musicum Laude de la Oradea, 2024, în juriu aflându-se personalități precum Ioan Holender și Alexandru Agache; în gală a interpretat Dove sono i bei momenti din Nunta lui Figaro de Mpzart, respectiv Je veux vivre din Romeo și Julieta de Gounod. Soprana Sara Mihali este originară din Baia Sprie; licență și master la ANMGD Cluj-Napoca; studii master la Conservatorul Arrigo Boito din Parma; invitată la Gala de Crăciun a Filarmonicii din Sibiu, decembrie 2024; în finală a interpretat  Il est doux, il e bon din Herodiade de Jules Massenet, respectiv Pace, pace mio Dio din La forza del destino de Verdi.

Alte c. v.-uri: Marina Dobrescu: mezzosoprană, solistăa Teatrului de Operă și Balet Maria Bieșu din Chișinău/Republica Moldovaa debutat pe scena Operei Naționale clujene în rolul Olga din Evgheni Oneghin; în mai 2024, duo cu Iulia Merca în Noche Iberica, tot la ONR Cluj-Napoca * Robert Bede: tenor; n. Oradea; absolvent , în 2015, a cursurilor canto din cadrul Facultății de Muzică/Universitatea din Oradea; în 2016 a avut onoarea de a lua parte la un turneu european alături de…Ennio Morricone * Martiniana Antonie: mezzo; absolventă a  Universității Naționale de Muzică din București; premiul 2 la Concursul Enescu de la Paris; Grand Prix Opera Avignon la Jeunes Espoires; Talgat Allabirinov: tenor; premiul 1 la Concursul Internațional Maria Cebotari de la Chișinău; solist al Operei din Astana * Zoltan Otto Molnar: bas * Valeria Pronina: soprană; premiul 3 la Concursul Internațional al Interpreților de Operă Maria Cebotari, Chișinău, 2025 * Vincenzo Spinelli: tenor

Câteva concluzii personale…

Nu toți concurenții știu să-și aleagă repertoriul de concurs. Robert Bede a fost cu mult mai convingător în La donna e mobile decât în E la solita storia del pastor din Arleziana  de Cilea; Marina Dobrescu a fost mai bună în Fia dunque vera, O mio Ferando din La Favorita de Donizetti; Zoltan Otto Molnarar fi putut alege o altă arie în loc de Vecchia zimarra senti din Boema, fiind ferm convins că în repertoriul său figurează arii care să-i pună mai bine în valoare vocea * vocea tenorului italian Vincenzo Spinalli mai trebuie lucrată, asta este clar * Talgat Allabirinov a fost puțin inspirat când a ales aria Oh fede nega protessi agli occhi miei din Luisa Miller de Verdi.

Ioan Holender: Noua Sală de concerte ANMGD este extraordinară

Pentru toți cei care s-au înscris în concurs, a fost ceva deosebit, au fost ascultați Pentru Dvs, ca spectatori, va fi o bucurie ca peste ani să vă întâlniți cu una sau două dintre vocile pe care le-ați ascultat în această seară (vineri 12 septembrie). Orchestra va oferi și ea un premiu, este extraordinar. Am văzut și construcția noii Săli a ANMGD-ului, este extraordinară. Construcția care s-a făcut aici este fenomenală. Un concurs de canto  stă sub lozinca Jocurilor olimpice, important este să participi. Au participat și ne-au onorat cu prezența lor. Noi la rândul nostru îi onorăm premiindu-i.

Demostene Șofron

Foto Nicu Cherciu

 

 

Articolul Verum Solitus International Vocal Competition 2025 – Laureații ediției cu nr 3: Diana Rad, Gheorghe Severin, Sara Mihali apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *