April 19, 2026

La nivelul județului Cluj, în anul școlar 2024–2025, un număr de 23 de elevi și preșcolari aflați în imposibilitatea de a frecventa constant orele de curs au făcut școală în spitalele clujene sau la domiciliu, potrivit raportului privind starea învățământului preuniversitar clujean, publicat recent de către Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Cluj. Cei 23 de elevi au provenit din nouă județe ale țării, și nu numai. Este vorba de elevi din județele Alba, Bacău, Bistrița-Năsăud, Cluj, Galați, Maramureș, Mureș, Satu Mare, Sibiu și din Republica Moldova. Cei mai mulți dintre ei, în număr de șapte, au fost elevi de liceu. Un număr de șase elevi au fost din învățământul primar, alți cinci din ciclu gimnazial și tot cinci au fost preșcolari. Aceștia au fost incluși în programe educaționale personalizate, organizate în funcție de recomandările medicale și de disponibilitatea cadrelor didactice voluntare.

Reamintim că, la nivelul județului Cluj, Școala din spital s-a desfășurat în cadrul Proiectului „Voluntari pentru Educație”, implementat de către ISJ Cluj în parteneriat cu Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” Cluj-Napoca și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Cluj. Printre obiectivele acestui proiect sunt amintite: asigurarea continuității școlarizării pentru elevii spitalizați, astfel încât să poată promova anul de studiu și participa la evaluări; crearea unei relații active între elevi, profesori și mediul medical; promovarea educației adaptate pentru elevii cu boli cronice sau somatice grave și reducerea riscului de abandon școlar prin intervenție educațională personalizată.

Proiectul a putut fi pus în practică prin implicarea a 53 de profesori voluntari, din unitățile de învățământ din județul Cluj. Aceștia au oferit sprijin individualizat în învățare, au colaborat cu profesorii de la școala de proveniență a copiilor și cu echipa medicală, au monitorizat progresul educațional și starea emoțională a elevilor și au adaptat metodele de predare la starea de sănătate a copiilor. Cei mai mulți profesori voluntari au fost cadrele didactice de limbă engleză, numărul lor ridicându-se la nouă. De asemenea, au predat ca voluntari șapte profesori de limba și literatura română, șase profesori de matematică și cinci învățătoare. Au mai susținut gratuit ore de studiu patru profesori de informatică, câte trei cadre didactice de istorie, fizică, chimie și biologie, două educatoare, doi profesori de geografie, și câte un profesor pentru disciplinele logică, economie, limba franceză, limba germană și limba maghiară.

Reprezentanții ISJ Cluj arată că școala din spital a avut un impact semnificativ asupra elevilor, prin creșterea stimei de sine și a motivației elevilor, prin îmbunătățirea stării psihice, menținerea unei rutine zilnice benefice pentru recuperare, asigurarea accesului egal la educație pentru elevii spitalizați în ciuda absenței fizice de la școală, prin menținerea și dezvoltarea competențelor școlare ale elevilor, evitându-se astfel regresul, prin susținerea integrării sociale, emoționale și prin scăderea riscului de abandon școlar. „Școala din spital nu este doar o necesitate educațională, ci și o formă de sprijin umanitar esențială pentru copiii internați. Asigurarea accesului egal la educație , indiferent de condiția, este un drept fundamental, consolidarea acestui tip de educație contribuind la incluziune, echitate și dezvoltarea armonioasă a tuturor copiilor.”, precizează aceiași reprezentanți.

Tia SÎRCA

Articolul Peste 50 de profesori voluntari au predat elevilor spitalizați la Cluj apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *