April 19, 2026

Deputatul PSD clujean Remus Lăpușan a declarat că legislația românească privind jocurile de noroc necesită urgent reguli clare și moderne, care să protejeze cetățenii, în special tinerii, și să reducă efectele negative ale acestui sector.

„Pe de o parte, jocurile de noroc aduc contribuții importante la bugetul de stat. Pe de altă parte, realitatea arată și o parte întunecată: dependență, expunerea minorilor, costuri de sănătate și pierderi de productivitate”, a explicat Lăpușan.

Deputatul a prezentat principalele direcții de reformă pe care le consideră esențiale: Crearea unui Registru Național de Auto-excludere și Interdicții; Limitarea depunerilor și a timpului de joc; Reguli stricte pentru publicitate, inclusiv interzicerea reclamelor adresate minorilor; Finanțarea programelor de prevenire și tratament printr-un fond dedicat; Colaborare interinstituțională pentru prevenție, control și tratament.

„În calitate de deputat, îmi exprim întreaga disponibilitate de a sprijini acest proces legislativ transparent, echilibrat și adaptat standardelor europene”, a adăugat Remus Lăpușan.

Inițiativa vine într-un context în care mai multe state europene au adoptat deja măsuri stricte pentru protecția jucătorilor, iar România urmează să-și alinieze legislația la aceste standarde pentru a preveni efectele negative asupra sănătății și siguranței populației.

 

Articolul Remus Lăpușan: Reforma legislației privind jocurile de noroc este o urgență pentru România apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *