April 19, 2026

Simao Rocha, fundașul stânga al celor de la CFR Cluj, a suferit o intervenție chirurgicală marți seara, iar veștile venite dinspre Gruia nu sunt bune în privința acestuia, care este așteptat să revină pe teren abia la începutul anului viitor.

Titularul vicecampioanei României a fost supus unei operații la genunchi care s-a realizat cu succes, în Portugalia, dar perioada de recuperare este una lungă, după cum au anunțat reprezentanții clujeni.

Directorul sportiv al echipei din Gruia, Marius Bilașco, a anunțat că Rocha va reveni pe teren abia în luna ianuarie. Totodată, acesta a vorbit și despre situația lui Louis Munteanu, revenit la antrenamente.

„Am încredere, chiar dacă lipsesc doi jucători importanţi. Louis Munteanu a reintrat la antrenamente. Lipsesc Kamara şi Simao. Simao cred că anul ăsta nu mai joacă. A avut nişte desprinderi la menisc şi os.

Are nevoie de o pauză mai lungă, acuza dureri şi a mers în Portugalia la un medic. S-a operat acolo şi va reveni din ianuarie. Partea bună este că Louis a reintrat la antrenamente, iar jucătorii rămaşi sunt valizi şi pe ei putem conta până la final”, a spus Bilaşco.

Rocha a jucat doar 51 de minute în acest sezon pentru feroviari, în „dubla” cu Braga, din turul trei preliminar Europa League.

 

Articolul Operat la genunchi, Simao Rocha revine pe gazon abia în ianuarie 2026 apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *