Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit joi, 23 octombrie 2025, pentru a stinge un incendiu izbucnit într-o gospodărie din localitatea Hășdate, au informat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Avram Inacu” al județului Cluj. Pompierii au salvat din fața flăcărilor 21 de porci, o anexă și casa de locuit.
Citând aceeași sursă, apelul de urgență a venit în jurul orei 12.35, iar la fața locului a fost trimis imediat echipajul de la Punctul de Lucru Gherla, respectiv Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Gherla. Concomitent, forțele au fost suplimentare cu o autospecială de stingere de la Detașamentul Dej „Incendiul s-a manifestat la o anexă gospădărească, folosită drept grajd, pe o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați. Prin intervenția rapidă, pompierii au reușit să salveze 21 de porci, care se aflau în adăposturile pentru animale”, au transmis pompierii clujeni. De asemenea, forțele pompierilor au protejat o altă anexă gospodărească situată în apropiere, dar și casa de locuit, evitând ca focul să ajungă la mai mulți baloți de fân. În urma incendiului au ars aproximativ două tone de fân depozitate în interior. Cel mai probabil, incendiul a izbucnit din cauza unei improvizații electrice.
T.S.
Articolul 21 de porci, salvați din fața flăcărilor de pompierii clujeni apare prima dată în ziarulfaclia.ro.