Cojocna, una dintre cele mai vechi localități transilvănene cunoscute pentru exploatarea sării și a apelor sale tămăduitoare, se pregătește pentru o nouă etapă de dezvoltare. Primăria și societatea Băi Cojocna SRL lansează un amplu proiect de construire a unui Centru modern de recuperare, tratament și agrement, în valoare de 20 de milioane de euro, menit să transforme stațiunea într-un pol balnear de nivel regional.
Cojocna, o localitate atât de bine cunoscută încă din Evul Mediu, a devenit un important centru de exploatare a sării de suprafață – un produs care se găsește și astăzi din belșug sub arealul geografic al comunei, ce măsoară 238 km pătrați.
Aici se află numeroase izvoare cu apă sărată, platouri cu nămol sapropelic, sărături și vegetație halofilă. Tot aici s-au format cele două importante lacuri saline, în locul vechilor ocne părăsite, situate pe versantul stâng al pârâului Valea Sărată.
Efectul curativ al acestor ape sărate – ne spune dl. Dorel Timofte, administratorul Băilor Cojocna – a generat, în timp, dezvoltarea acestei stațiuni cu cele două lacuri ce însumează o suprafață de aproape 5.000 mp: primul are o adâncime de 13,5 m, iar al doilea de 17,5 m. Ambele lacuri, dar și zona adiacentă, au beneficiat de un valoros proiect de modernizare în anul 2005, printr-o investiție PHARE de care au beneficiat și microstațiunile Figa și Ocna Dej.
Reporter: Dle Dorel Timofte, drumurile sării au fost lungi și anevoioase, dumneavoastră le știți bine. Acum sunteți în al doilea – hai să-i spunem – mandat, revenind la conducerea Băilor Cojocna. Știm că ați preluat unitatea cu mari datorii, iar acum aceasta înregistrează al doilea an consecutiv de profit, pe care l-ați direcționat, cu prioritate, spre îmbunătățirea componentei imobiliare a acestui mic litoral al județului nostru.
Dorel Timofte: Așa este. Grija mea, ca și a întregului colectiv cu care lucrez, a fost și rămâne îmbunătățirea condițiilor în care miile de persoane, de diferite vârste, vin aici să se bucure de un mediu balnear plăcut și de agrement. Nisipurile, șezlongurile, soarele, bazinul de înot pentru cei mici contribuie la o plajă confortabilă, iar apa sărată – un adevărat miracol în tratarea multor afecțiuni – ajută la ameliorarea suferințelor oamenilor.
Reporter: Prin Hotărârea Consiliului Local Cojocna nr. 25/2024 s-a înființat SC Băi Cojocna SRL (societate cu capital integral public), iar noul statut funcțional deja generează un nou proiect investițional de dezvoltare viitoare. Despre acest proiect vă rugăm să ne vorbiți.
Dorel Timofte: Beneficiind de baza legală oferită de mai multe acte normative emise de Guvernul României, factorii decidenți de la nivelul Unității Administrativ-Teritoriale Cojocna – în special doamna primar Anca Marcu – au decis înființarea Centrului de Recuperare, Tratament și Agrement din localitatea Cojocna, realizat de SC Băi Cojocna SRL, conform Hotărârii Consiliului Local nr. 65 din 28 septembrie 2025.
La ora când purtăm acest dialog, vă pot relata că avem deja un contract de proiectare în valoare de 398.000 lei + TVA, iar valoarea estimată a investiției este de 20.000.000 euro + TVA.
Referitor la amplasament, menționez că lucrările vizează o suprafață de 43.000 mp, teren liber situat în intravilanul UAT Cojocna. Din această suprafață, 3.500 mp sunt destinați construcțiilor, iar diferența va fi amenajată pentru parcare și spații verzi.
Vreau să punctez și faptul că toate reglementările necesare se regăsesc în PUZ-ul aprobat de Consiliul Județean. Există rețele edilitare complete, deci nu este nevoie de relocări de utilități sau servicii.
Reporter: Ce își propune conducerea comunei și a Băilor Cojocna prin implementarea acestui important proiect de 20 de milioane de euro?
Dorel Timofte: În primul rând, ne propunem să realizăm un complex modern, reprezentativ, armonizat cu mediul natural și cu potențialul terapeutic al apelor sărate din zonă. Proiectul va îmbina funcțiuni de tratament, recuperare medicală și agrement acvatic.
Pentru exemplificare, pot aminti că viitorul Centru de Tratament și Recuperare Medicală va dispune de cabinete și săli de proceduri terapeutice și medicale, bazine interioare de tratament, saune, băi de nămol și o cameră de sare. Complexul acvatic și de agrement va oferi bazine interioare și exterioare, tobogane, jacuzzi, zone de plajă, spații de alimentație publică, parcări și infrastructură conexă.
Parcările vor dispune de stații de încărcare pentru autovehicule electrice și locuri pentru persoanele cu dizabilități, iar drumurile interioare vor fi modernizate și iluminate cu LED-uri.
Reporter: Ce alte elemente importante definesc această mare investiție care va conecta Cojocna la circuitul turistic cu valențe balneare și de agrement?
Dorel Timofte: Nu este lipsit de interes faptul că regimul de înălțime al construcțiilor este adaptat terenului, având o structură din beton armat, piatră, lemn sau metal, finisaje premium și integrare energetică prin pompe de căldură și panouri solare.
Accesibilitatea pentru persoanele cu dizabilități este bine gândită: vor exista rampe, inscripții Braille, mobilier adaptat, iar drumurile și aleile pietonale vor fi dotate cu mobilier urban modern, locuri de joacă tematice și sisteme de supraveghere video.
Așadar, putem concluziona că la Cojocna există o bună colaborare între Primărie, Consiliul Local și Băile Cojocna – instituții care lucrează împreună pentru realizarea acestui Centru balnear și de agrement de nivel regional, integrat în zona lacurilor sărate, cu accent pe sănătate și turism sustenabil.
Până atunci, nu trebuie neglijate facilitățile existente: bazinul cu apă sărată încălzită, sauna, sala de sare și cabinetele de kinetoterapie, care funcționează pe tot parcursul anului calendaristic.
Dumitru VATAU
Articolul Centrul balnear și de agrement de la Cojocna – o investiție de 20 de milioane de euro pentru sănătate și turism regional apare prima dată în ziarulfaclia.ro.