*joi, 20 noiembrie* 18.00, Cinema Mărăști
Tema fericirii va fi abordată într-un mod inedit de către jurnalistul și scriitorul apologet prof. Cornel Constantin Ciomâzgă, în cadrul unui eveniment unde acesta va susține prelegerea memorabilă intitulată “Fericirea altfel” și, totodată, își va lansa cele mai recente titluri editoriale, “Elogii – Imnele vieții” și “Fericirea altfel”, apărute la editura Cartea Actuală.
Este pentru prima dată în ultimii 20 de ani de carieră când autorul alege să-și lanseze oficial cărțile în Cluj-Napoca, anterior evenimentele având loc în București.
„Aceste cărți, ca și altele din opera mea, au fost scrise în locuri depărtate, de retragere, sub răsuflarea rugăciunii. Acum ele se apropie de inimile celor care vor auzi chemarea lor. Fericirea altfel nu vorbește despre fericirea pe care o vânează lumea, ci despre aceea pe care sufletul a uitat-o. Este o carte răscolitoare și de vindecare. O carte care arată omului că fericirea nu este un premiu, ci o stare mult așteptată. Cealaltă carte, Elogii – Imnele vieții este o culegere de cântări și de rugăciuni scrise în duh vechi, dar cu glas nou, pentru omul zbuciumat de astăzi. Fericirea altfel și Imnele vieții – două cărți, două răspunsuri, două mari semne ale timpului”, mărturisește scriitorul Constantin Ciomâzgă în legătură cu cele două volume.
Evenimentul este organizat de Asociația Română Focul Viu.
Iulia GHIDIU
Articolul Dublă lansare de carte Constantin Ciomâzgă apare prima dată în ziarulfaclia.ro.