Consiliul Județean Cluj a aprobat miercuri, 19 noiembrie, în cadrul unei ședințe extraordinare, proiectul de hotărâre privind declanșarea procedurii de expropriere pentru lucrările de modernizare a drumului județean DJ 103K, care leagă localitățile Căpușu Mare, Râșca și Beliș.
Decizia a fost luată cu unanimitate de voturi, iar vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Radu Rațiu, a precizat că proprietarii imobilelor afectate trebuie să verifice lista acestora la sediul primăriilor și să depună documentația necesară pentru a primi despăgubirile, în termen de 20 de zile.
„Această investiție finanțată din fonduri europene va aduce îmbunătățiri substanțiale infrastructurii județene de transport, facilitând un acces mult mai ușor către zona turistică Beliș-Fântânele și spre toată partea de Apuseni”, a declarat Radu Rațiu.
Modernizarea DJ 103K face parte din proiectul „Modernizarea și reabilitarea drumurilor județene DJ 170B și DJ 103K”, finanțat din fonduri europene obținute de Consiliul Județean Cluj. În cadrul proiectului, DJ 103K va fi refăcut pe o lungime de 28,655 km, iar DJ 170B, pe tronsonul Topa Mică – Așchileul Mic, pe 5,847 km.
Lucrările vor include modernizarea completă a structurii drumurilor, dar și dotări moderne: parcări auto, stații de autobuz, trotuare, stâlpi de iluminat cu panouri fotovoltaice, șanțuri și rigole pavate, accese la proprietăți și drumuri laterale, poduri și podețe noi, ecoducte pentru animale, ziduri de sprijin din gabioane, parapeți de siguranță, marcaje și indicatoare rutiere.
Investiția vizează atât creșterea siguranței rutiere, cât și dezvoltarea turistică a zonei, fiind considerată un proiect strategic pentru mobilitatea și accesibilitatea județului Cluj.
Articolul Consiliul Județean Cluj declanșează exproprierile pentru modernizarea DJ 103K Căpușu Mare – Beliș apare prima dată în ziarulfaclia.ro.