April 19, 2026

Haiti s-a calificat la a doua sa Cupă Mondială, după ediţia din 1974, în ciuda faptului că selecţionerul francez Sebastien Migne nu a fost niciodată pe insula caraibiană, scrie BBC.

Migne, 52 de ani, nu a călcat în Haiti de când a fost numit în funcţie acum 18 luni, deoarece un conflict din ţară îi obligă pe haitieni să joace meciurile de acasă la 800 km distanţă, în Curacao – o insulă situată chiar în largul coastei Venezuelei. Acolo, Haiti a învins Nicaragua (2-0) în meci decisiv, marţi, şi a obţinut biletele la CM 2026.

De la cutremurul devastator din Haiti în 2010, ţara a fost în plină agitaţie. Bande armate au preluat controlul asupra aproape întregii capitale a naţiunii, Port-au-Prince, într-un conflict care a forţat aproximativ 1,3 milioane de oameni să-şi părăsească locuinţele şi a dus foametea la cote maxime.
Călătorii sunt avertizaţi să nu viziteze naţiunea cu 12 milioane de locuitori din cauza riscului de răpiri, infracţiuni, activităţi teroriste şi tulburări civile.

”Este imposibil să ajung acolo pentru că este prea periculos”, a declarat Migne pentru revista France Football.

Francezul, antrenor secund al Camerunului la ultima Cupă Mondială, s-a bazat pe informaţii despre jucătorii locali de la oficialii federaţiei haitiene de fotbal, prin telefon: ”Mi-au dat informaţii, iar eu am condus echipa de la distanţă”.

Lotul haitian este acum format exclusiv din jucători din străinătate şi îl include pe mijlocaşul francez Jean-Ricner Bellegarde (Wolverhampton Wanderers). De asemenea, Migne speră să-l convingă pe atacantul Wilson Isidor (Sunderland), născut în Franţa din părinţi haitieni, să li se alăture.
La prima sa participare la un Mondial, în 1974, Haiti a pierdut toate meciurile din grupă, cu Italia, Polonia şi Argentina.

Articolul Haiti s-a calificat la Cupa Mondială fără ca selecţionerul să păşească în ţară apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *