Minți bolnave au dorit ca memoria lui Schilling Janos, arhitectului morții evreilor de pe Valea Someșului, să fie omagiată prin încadrarea mormântului acestuia din Cimitirul Central din Cluj-Napoca în categoria monumentelor istorice. Ghetoizarea celor peste 8.000 de evrei din zona Dej și sudul Maramureșului a fost o operațiune de o rapiditate și brutalitate extreme. În acest context tragic, Ghetoul din Dej, amenajat în condiții inumane în Pădurea Bungăr, a devenit un simbol al suferinței și deposedării.
Subprefectul județului Someș, Schilling János a coordonat nemijlocit întreaga acțiune. El a convocat ședința administrativă crucială de la Prefectură, unde a înmânat ordinul scris de ridicare a tuturor evreilor, de internare în lagăr și de confiscare a bunurilor, dând startul operațiunilor barbare de ghetouizare care au culminat cu deportarea celor 7.800 de evrei concentrați la Dej spre lagărele morții.
Făclia vă prezintă rolul crucial al lui Schilling Janos în punerea în aplicare a „Soluției Finale”. Precizăm că Fundația Hazsongar a dorit ca mormântul acestui criminal aflat în Cimitirul Central din Cluj-Napoca să fie declarat monument istoric.
Să nu uitaţi” – spun marile muzee ale Holocaustului. Să nu uitaţi niciodată milioanele de bărbaţi, femei şi copii ucişi pentru “vina” de a se fi născut, „să nu uitaţi o crimă împotriva omenescului din om, împotriva faptului că oamenii există şi au dreptul, fundamental, de a fi diferiţi”. Tocmai de aceea, memoria colectivă are datoria de a ne reaminti mereu şi mereu aceste orori, ca un auxiliar al vigilenţei faţă de orice manifestare a intoleranţei şi extremismului de orice fel. Mai ales acum, într-o Europă bulversată, teren propice pentru ascensiunea unor noi ideologii fasciste.
Holocaust orașul Dej
Ghetoul din Dej amenajat în Pădurea Bungăr
Ghetoizarea celor aproape 160.000 de evrei din Transilvania de Nord a început la 3 mai 1944. Adunarea evreilor s-a făcut potrivit prevederilor Decretului nr. 6163/1944, aşa cum au fost detaliate de instrucţiunile orale date de László Endre şi de asociaţii săi în cele două conferinţe cu privire la planurile de ghetoizare a regiunii. Evreii erau adunaţi de echipe stabilite, în general, de biroul primarului local. Acestea erau, de regulă, compuse din slujbaşi civili, adesea incluzând profesori locali de şcoală primară sau secundară, jandarmi şi poliţişti, ca şi voluntari Nyilas. Unităţile erau organizate de către comisiile primăriilor şi acţionau sub jurisdicţia acestora. Operaţiunea de ghetoizare a fost condusă de un cartier general de dezevreizare cu sediul la Cluj. Această unitate era condusă de László Ferenczy şi acţiona sub îndrumarea câtorva reprezentanţi ai lui Adolf Eichmann.
Acţiunea de ghetoizare în Transilvania de Nord a fost încheiată în linii generale într-o singură săptămână. Pe durata primei zile a campaniei, au fost adunaţi aproape 8.000 de evrei. În ziua de 5 mai, la prânz, numărul lor a crescut la 16.144, în 6 mai, la 72.382 şi, în 10 mai, la 98.000
Procedura pentru adunarea, interogarea şi exproprierea proprietăţilor evreilor, ca şi organizarea şi administrarea ghetourilor a fost, în linii generale, aceeaşi pentru fiecare judeţ al Transilvaniei de Nord. Evreii erau adunaţi în mare viteză, acordându-li-se numai câteva minute pentru a împacheta, apoi erau conduşi în ghetouri pe jos. Administraţia internă a fiecărui ghetou a împuternicit un Consiliu Evreiesc, format, de regulă, din liderii tradiţionali ai comunităţii evreieşti locale .
În judeţul Someş, acţiunea de strângere şi deportare a evreilor s-a făcut de către aceleaşi forţe ale administraţiei ungare, beneficiare ale sprijinului activ al unor elemente şovine, antisemite, membrii ai partidelor Imredy şi Szálasi. În 21 martie 1944, au venit şi în Dej soldaţi germani care să supravegheze punerea în aplicare a Soluţiei finale. S-a introdus obligativitatea purtării de către evrei a stelei galbene şi a banderolei la mână şi s-au pus în aplicare legile şi hotărârile antievreieşti .
Schilling Janos dă ordin de ridicare a tuturor evreilor
Autorităţile din Dej care au coordonat şi ordonat activitatea de internare în ghetou şi transportare spre lagărele morţii au fost: Bethlen Béla, prefectul judeţului; Schiling János, subprefect; Weress Jenö, primarul oraşului Dej; Sárossy Gyula, chestorul poliţiei oraşului Dej; maiorul Antalfi Pál, comandantul legiunii de jandarmi a judeţului Someş. Implicate în acţiunea de strângere a evreilor în ghetoul din Bungăr au fost şi autorităţile din Gherla: Tamasi Ludovic, primarul oraşului; Bereczki Ernest, şeful poliţiei oraşului Gherla; Ivanyi Andras, comisarul-şef al poliţiei Gherla .
După consfătuirile din 30 aprilie 1944, subprefectul Schilling Janos a convocat la sediul Prefecturii Judeţului Someş, o şedinţă administrativă unde au participat alături de funcţionarii amintiţi, prim-pretorii de plasă din judeţ şi medicul-şef al oraşului Dej Lenard Sigismund. Subprefectul Schilling Janos le-a înmânat acestora ordinul scris de ridicare a tuturor evreilor de la locuinţele lor şi internare în lagăr, însoţită de confiscarea bunurilor de valoare şi sigilarea locuinţelor. Evreii erau privaţi nu numai de obiectele de valoare, ci şi de demnitatea lor umană. În cadrul şedinţei farmacistul Kramer Lajos a propus ca gehetoul să fie organizat pe strada Codorului, dar a fost combătut vehement de dr. Vekás Jenő, şi de dr. Lenard Sigmond, medicul oraşului care a propus ca ghetoul să fie în pădurea Bungăr, deoarece este şi aproape de calea ferată .
Pe teritoriul judeţului Someş, cu acordul prefectului Bethlen Béla s-a stabilit înfiinţarea a două lagăre de concentrare pentru evrei. Unul în pădurea Bungăr din Dej, iar celălalt la Fabrica de cărămidă din oraşul Gherla. Pentru organizarea ghetoului din Bungăr, primarul oraşului, Weress Jenö, a ordonat funcţionarului primăriei ing. Schiller să defrişeze o porţiune din pădurea Bungăr şi să transporte acolo mai mulţi metri cubi de scânduri. Pentru a nu face publică acţiunea de ghetoizare a evreilor, autorităţile au lansat zvonul că acolo vor fi încartiruiţi refugiaţii germani din Ucraina.
În ziua de 2 mai 1944, din ordinul subprefectul Schilling Janos, a fost convocată o nouă şedinţă la Primăria oraşului Dej, la care a luat parte conducerea şi funcţionarii oraşului, garda financiară, poliţiştii şi membrii celor două partide extremiste (Imredy şi Szálasi). În acest cadru, chestorul poliţiei Sárossy Gyula a ţinut o cuvântare prin care i-a instigat la ură şi violenţă, pe cei prezenţi, împotriva populaţiei evreieşti. După adunare au fost constituite 16 grupe de strângere a evreilor din oraş, formate din câte un poliţist, un jandarm, un funcţionar de la primărie, unul de la garda financiară şi câte un recrut maghiar (levente-premilitar) şi elemente extremiste maghiare, membri ai partidelor amintite. Fiecare a primit în subordine câte o stradă şi adresele locuinţelor evreieşti. În seara zilei de 2 mai 1944, chestorul Sárossy Gyula a emis o ordonanţă prin care li s-a interzis evreilor să-şi părăsească locuinţele.
Grupele de ghetoizare trec la acțiune
În dimineaţa de 3 mai 1944, ora 5,00, grupele de ghetoizare a evreilor au trecut la acţiune în mod simultan în tot oraşul Dej, luând prin surprindere familiile evreieşti. După ce se năpusteau asupra caselor cu o brutalitate ieşită din comun, torţionarii treceau la strigarea apelului nominal al evreilor conform listelor primite de la autorităţile maghiare ale oraşului. După strigarea prezenţei, evreii erau somaţi să le dea toate bunurile de valoare: bijuterii (din aur, platină, argint şi pietre preţioase), veselă din metale preţioase, blănuri, covoare, bani şi tot ce aveau mai de preţ în casă. După ce primeau aceste bunuri echipele maghiare ca nişte adevăraţi tâlhari intrau şi răvăşeau locuinţele să nu le scape ceva de valoare. În cazul în care exista o mică rezistenţă sau vociferare din partea evreilor aceştia erau bătuţi şi aruncaţi afară din casă. Aceste brute nu au fost impresionaţi nici de copiii care plângeau, nici de bătrânii bolnavi aflaţi la pat, toţi membrii familiilor de evrei din oraş au fost scoşi în stradă; li se acorda 30 minute să-şi adune un bagaj de aproximativ 50 de kg şi alimente pentru o săptămână. După aceste etape traumatizante, evreii au fost încolonaţi în stradă şi sub escorta jandarmilor au fost duşi în cele trei centre de adunare înfiinţate în oraş: primul în curtea lui Pongratz, al doilea în curtea şi magazia lui Ivannyi, iar al treilea în casa şi curtea lui Bakai Miklós .
Evreii adunaţi în aceste centre au fost predaţi altor echipe de pază formate, atât din bărbaţi cât şi din femei, membri ai Partidului Nyilas, fiind conduse de Lakadar Jozsef, preşedintele organizaţiei locale a partidului. Între timp evreii au fost împărţiţi în două: femeile şi copii într-o parte, iar bărbaţii în altă parte. A urmat o nouă percheziţie corporală cu scopul de intimidare, umilire şi deposedare de bunuri de valoare. Atât bărbaţii cât şi femeile au fost bătuţi şi schingiuiţi până la pierderea conştiinţei. Femeile au fost controlate şi vaginal folosindu-se bucăţi de lemn-crengi, pentru a nu ascunde bijuterii. În cadrul acestei acţiuni barbare s-a remarcat Fekete Margareta o persoană sadică, membră a Partidului Nyilas. În cadrul acestor percheziţii evreii au fost deposedaţi de toate lucrurile de valoare pe care le luaseră cu ei .
Despre aceste brutalităţi a vorbit Schwartz Ana atunci când a depus mărturie la Procesul criminalilor de război judecat de Tribunalul Poporului din Cluj: ,,Eu locuiam în casa lui Bakai Miklos, unde au fost strânşi evreii, în zilele de 3-5 mai 1944, unde li s-au făcut percheziţii. În antreul casei, inculpatele Fekete Margareta şi Jakofi Ana şi alte femei nyilaşiste au făcut percheziţii la femeile evreice. Întrând în casă am văzut pe o masă o grămadă de bijuterii adunate şi o listă cu cei de la care au confiscat obiecte de preţ sau bani. Jakafi Ana a fost şefa femeilor care au făcut percheziţiile şi în faţa ei am văzut un teanc mare de bani confiscaţi şi alături de ei o poşetă. Evreicele Weisberger Hadi, Rodler Dina şi Elephant Olga, după ce au ieşit din camera de percheziţii, mi-au spus că le-au fost luaţi şi banii ascunşi în părul capului şi toate plângeau, dar nu le-am întrebat de ce plâng, fiindcă nu aveam voie să vorbim cu ele. În ziua de 4 mai 1944, domnul Bakai nu a mai permis să se facă percheziţii la femei în interiorul casei şi au continuat percheziţiile în garaj. Acolo în altă cameră a garajului, s-a făcut percheziţie şi la bărbaţi. Fiind în apropierea garajului, la etajul casei Bakai, am auzit ţipete, vaiete şi sunetul loviturilor de bâte din camera unde se făceau percheziţii la bărbaţi. După terminarea percheziţiei când s-a făcut percheziţie în garaj, am văzut circa opt beţe groase de 4 cm rupte şi aruncate pe jos. La acuzata Fekete Margareta, am văzut patru ceasuri de aur femeieşti. Eu am fost să văd ce fel de ceasuri are, dar ea observând le-a acoperit cu mâneca hainei. În camera de percheziţie a femeilor am văzut adunate mai multe haine de la evreicele percheziţionate. Ştiu că acuzata Fekete Margareta şi celelalte femei din compania ei au făcut percheziţii vaginale la femei evreice” .
Procedee inumane
În legătură cu procedeele inumane pe care Fekete Margareta le-a utilizat, în rechizitoriul de la proces se consemnează: ,,Acuzata Fekete Margareta, în calitate de aderentă a partidului fascist (Nyilas), în mai 1944, cu ocazia internării evreilor în ghetou se înrolează benevol la dispoziţia organelor poliţieneşti din Dej, în executarea măsurilor rasiale antievreieşti, la percheziţionarea femeilor din ghetou, ocazie cu care a aplicat metode barbare şi criminale, însuşindu-şi obiecte de preţ de la victime.
La internarea evreilor în ghetou, cât şi la deportare, aceasta, lipsită de orice cunoştinţe elementare de medicină, în executarea misiunii acceptate a percheziţionat nu numai hainele femeilor, dezbrăcându-le până la piele, dar şi în cavitatea vaginală, operaţiune ce nu era permis să fie încredinţată decât unui medic sau personal sanitar, moaşă, cu precauţiuni necesare vârstei celor cercetate şi a regulilor de igienă permise în astfel de cazuri. Ea a utilizat beţe, creioane sau degetele murdare, provocându-le leziuni corporale grave, cauzatoare de moarte şi anume: făcând percheziţie vaginală cu un beţişor murdar minorei Gotessman Carolina de 15 ani, acesteia i-a produs septicemie locală în urma căreia şi a leziunilor suferite, la sfârşitul călătoriei a murit la Auschwitz din cauza infecţiei. În alt caz, soţia lui Hander Moris a fost bolnavă o săptămână din cauza unei infecţii. A mai percheziţionat în acest mod pe Nagy Calaezi Frida, cerând concursul unui jandarm în timp ce o insulta cu expresii vulgare pentru că s-a opus percheziţiei. A maltratat pe Simion Bertha, pentru că a găsit la ea 4 fileri ascunşi, pălmuind-o şi smulgându-i părul.
Cu ocazia percheziţiilor şi-a însuşit patru ceasuri femeieşti din aur şi trei verighete. De la soţia lui Veiss Bela şi-a însuşit un inel şi o pereche de ochelari cu rame de aur; de la Nagy Frida şi-a însuşit cu forţa paltonul. De unde înainte acuzata era prost îmbrăcată, s-a înţolit cu haine de la evreice în mod tâlhăresc-se arată în document“ .
La rândul său medicul dr. Steinfeld Dezideriu arată : ,,Când m-au ridicat de la domiciliu, echipele speciale ne-au confiscat banii şi toate bijuteriile, internându-se în oraş în trei sectoare, unde nyilasiştii Fekete Jozsef, Gecse Jozsef, Takács Jenö şi Lakadar Jozsef ne-au percheziţionat, ocazie cu care ne-au bătut cu un ciomag peste tot corpul, dezbrăcându-ne la piele. Din bagaje ne-au confiscat totul, în afară de două rânduri de albituri şi de alimente. Tot în acel loc a fost bătut evreul Herman Izak, cu o bâtă de lemn până la leşin de către Gecse Jozsef, iar strigătele victimei se auzeau până în stradă” .
Astfel de metode barbare au fost practicate şi împotriva evreilor din mediul rural, cu ocazia strângerii lor pe centre până să ajungă în ghetoul din Bungăr. Prin rechizitoriul Tribunalului Poporului din Cluj a fost inculpat Olah Sandor, membru marcant al Partidului Nyilas, din localitatea Reteag, judeţul Someş, care în perioada 1940-1944 a desfăşurat o intensă propagandă fascistă, prin discursuri, ziare şi afişe prin care a instigat populaţia maghiară împotriva românilor şi evreilor. În anul 1944 a devenit agent al Gestapo-ului, săvârşind acte de terorizare împotriva evreilor şi de crimă împotriva cetăţeanului evreu Fried Ludovic, pe care l-a bătut în sinagogă, i-a ars barba cu o lumânare, apoi l-a împuşcat şi la aruncat în Valea Reteagului. Toate acestea pentru că Fried Ludovic a intervenit împotriva lui Olah, când acesta a încercat să-i violeze fata. În luna mai 1944, acuzatul Olah Sandor a participat la strângerea a 500 de evrei din comună şi cu de la sine putere a făcut percheziţii corporale şi a confiscat de la evrei bijuterii, bani, haine şi chiar alimente pe care le-a împărţit cu alţi membrii ai partidului extremist nyilas. La fel de inuman a procedat şi Jancso Rozalia, moaşă de circumscripţie în comuna Reteag când a făcut percheziţii vaginale şi anale la femeile evreice aflate în centrul de adunare din comună. A supus la asemene percheziţii şi femei de 70-80 ani sau pe cele bolnave periodic. Nu au scăpat nici fecioarele de 6-15 ani pe care le-a deflorat şi s-au îmbolnăvit ulterior .
În comuna Ciceu-Giurgeşti, un asemenea torţionar care i-a adunat pe evrei pentru a fi aduşi în ghetoul din Bungăr, a fost notarul Lakatos Francisc, un element şovin şi antisemit, care timp de patru ani (1940-1944) i-a terorizat pe românii şi evreii din comună. În miezul nopţii de 2 spre 3 mai 1944, a declanşat acţiunea de adunare a evreilor din localitate cu ajutorul unor elemente nyilas, a unor premilitari maghiari şi colonişti unguri stabiliţi în localitate de puţin timp. Aceste grupe de asalt au spart uşile şi geamurile caselor evreieşti şi au vandalizat tot ce le-a ieşit în cale, în prezenţa lui Lakatos Francisc. Au furat sau vândut la licitaţie, la preţuri derizorii, toate obiectele de valoare adunate de la evrei. În aceleaşi condiţii de brutalitate şi barbarie au fost adunaţi şi evreii din celelalte localităţi ale judeţului Someş (plăşile: Beclean, Chiochiş, Dej, Ileanda şi Târgu Lăpuş) şi internaţi în ghetoul din Pădurea Bungăr din Dej.
Aşadar, cei 3.700 de evrei din Dej, după 1-3 zile petrecute în centrele de adunare, au fost duşi la ghetoul din Bungăr. Împreună cu cei aduşi din mediul rural, au fost concentraţi 7800 de evrei, în perioada de maximă populare a ghetoului. Adunarea şi arestarea evreilor din judeţul Someş s-a făcut sub conducerea lui Pal Antalffy . Toate sursele consultate vorbesc despre ghetoul din Bungăr ca fiind unul dintre cele mai mizere din Transilvania de Nord. La insistenţa oficialităţilor locale puternic antisemite, ghetoul a fost special amplasat în Pădurea Bungăr, pentru a le crea condiţii cât mai vitrege de cazare. Evreii se adăposteau în barăci şi în corturi improvizate ori au locuit direct sub cerul liber. Terenul stabilit pentru ghetou a fost defrişat, eliberat de materialul lemnos şi împrejmuit cu sârmă ghimpată. Suprafaţa delimitată a fost restrânsă în raport cu numărul mare al celor internaţi, revenind în medie în jur de 2 m2 pentru o persoană. La internarea în ghetoul din Pădurea Bungăr, victimele aveau parte de o nouă percheziţie de către Gecse Jozsef, Fekete Jozsef, Takács Jenö şi Lakadar Jozsef, toţi participanţi la acţiunea de arestare a evreilor din Dej. Brutalitatea a rămas cuvântul de ordine, iar ceea ce s-a mai găsit la percheziţii a fost împărţit între torţionari. Ca măsură de igienă în plus a fost aceea că bărbaţii au fost tunşi la zero, iar femeilor li s-a scurtat părul . Ofiţerii de poliţie care răspundeau de ghetoul din Dej au fost: Albert (Bela) Garamvolgyi, Janos Somorlyai, Janos Kassai şi Miklós Désaknai.
Comandanții lagărului
Comandant al lagărului în prima săptămână s-a impus nyilasistul Gecse Jozsef, iar după aceea a fost numit comandant oficial Takacs Emil, comisar guvernamental ungar, dar rolul de torţionar l-a avut în continuare Gecse Jozsef şi grupul său de extremişti. Administraţia internă a ghetoului a fost încredinţată Consiliului Evreiesc, alcătuit din liderii respectaţi ai comunităţii dejene: Lazar Albert, preşedinte; Ferenc Ordentlch, Samu Weinberber, Mano Weinberger şi Andor Agai. Dr. Oszkar Engelberg a fost medicul şef al ghetoului, iar Zoltan Singer, reprezentantul economic, responsabil cu aprovizionarea .
Condiţiile sanitare din ghetou au fost deplorabile, la fel şi celelalte servicii şi aprovizionarea. Această situaţie s-a datorat în mare măsură relei-voinţe a lui Jenö Veress, primarul Dejului şi a doctorului Zsigmond Lenard, medicul şef al oraşului.
Evreii din ghetou, în marea lor majoritate, au trăit sub cerul liber suportând intemperiile, fără un acoperiş deasupra capului, fără aşternut sau haine de dormit. Au existat lipsuri mari în privinţa aprovizionării cu apă şi alimente. Din cantităţile mici de alimente cu care unii au ajuns în lagăr, li s-a permis să gătească în căzi de baie aduse din locuinţele evreilor. În săptămânile în care au stat în ghetoul din Dej, evreii au suferit de foame, de sete şi frig. Copiii internaţi în ghetou plângeau şi se văietau de foame, auzindu-se tocmai din oraş. Torţionarul Gecse Jozsef a refuzat cererea evreilor de a li se aduce mâncare din propriile lor gospodării şi a luat măsuri aspre împotriva românilor care încercau să aducă mâncare în ghetou. El intra zilnic în ghetou cu o cravaşă de piele în mână şi îi bătea sistematic pe evrei. Aprovizionarea cu apă se făcea odată la trei zile , cu o cisternă de la pompieri. Fiecare persoană primea o jumătate de litru de apă.
Fekete Margareta mergea zilnic în lagăr, unde îi teroriza în continuare pe deţinuţi, încercând să obţină, în continuare de la ei, obiecte de valoare. Atunci când trecea pe lângă vasele cu apă potabilă ale evreilor, le răsturna pentru a le înrăutăţi situaţia, iar când mergea la cisterna cu apă, îi dădea drumul să curgă apa pe jos, pentru a-i sfida pe cei năpăstuiţi, înfometaţi şi însetaţi.
În lipsa unor grupuri sanitare adecvate, au fost săpate două gropi şi două şanţuri paralele în mijlocul ghetoului, dar fără pereţi despărţitori, unde victimele le utilizau în comun femei, bărbaţi şi copii. Din cauza condiţiilor de detenţie foarte aspre în cele 23 de zile cât a funcţionat ghetoul din Bungăr au murit 25 de persoane, din care 10 copii (dintre ei doi gemeni născuţi în lagăr).
Despre condiţiile mizere de viaţă din ghetou, dr. Steinfeld Dezideriu, în depoziţia făcută la tribunalul Poporului, a declarat: ,,După ce ne-au internat în ghetoul din Pădurea Bungăr, în condiţii neomeneşti, fără adăpost, fără apă, fără closete, fără aşternut , decât frunzele umede, am stat un număr de aproape 8.000 de evrei, în condiţii absolut neomeneşti, din care cauză s-au îmbolnăvit mulţi şi au murit 25 de evrei şi mai mulţi copii sugari, mamele neavând hrană, nu au putut să-i alăpteze. Pentru îndepărtarea situaţiei mizerabile, am intervenit personal la medicul oraşului, Sigismund Lenard, care venea zilnic în ghetou şi am cerut medicamente pentru bolnavi, scânduri pentru organizarea closetelor, deoarece era în mijlocul ghetoului în gropi simple, fără despărţituri, dar a refuzat categoric, spunând că el nu are vreme şi că nu-i el pasă, deoarece evreii erau internaţi pentru exterminare. Când a murit primul evreu, în ghetou, i-am cerut doctorului Lenard să ne indice unde să organizăm cimitir. Atunci el ne-a ales şi indicat o groapă lângă pârâu şi mi-a spus că aceea este bună şi putem încăpea în ea toţi evreii” .
După internarea în lagăr, evreii au continuat să fie bătuţi, umiliţi şi percheziţionaţi, fiind deposedaţi de toate bunurile lor mai de preţ. Torţionarii cunoşteau faptul că soarta lor era pecetluită şi vor fi trimişi la moarte. Torturarea evreilor nu au făcut-o numai din porniri bolnave şi sadice sau antisemitice, ci au dorit să intre în posesia bunurilor de valoare ale evreilor, care, prin tradiţie, o parte din avere o tezaurizau. O astfel de politică de a pune mâna pe bunurile de valoare ale evreilor a dus şi statul ungar. Pe această direcţie au fost date decrete, ordine şi dispoziţii guvernamentale, pentru strângerea evreilor în lagăre şi confiscarea imediată a tuturor bunurilor de valoare. În aceste împrejurări poliţia, jandarmeria şi diferite persoane, membre ale partidelor extremiste şi antisemite, au dezlănţuit acţiuni de teroare împotriva evreilor, lipsiţi de orice mijloc de apărare.
Echipa de cercetare, anchetare şi terorizare a evreilor din ghetoul din Dej a fost condusă de Deszaknay Miklos, fost agent detectiv de siguranţă (securitate) la poliţia din Dej şi a avut în componenţă următorii membrii: Takacs Istvan, agent de poliţie; Garanvölgyi Adalbert (Belá), detectiv de siguranţă; Kassai Janos, detectiv de siguranţă; Szomorlyai Janos, detectiv de siguranţă la poliţia Dej şi ofiţerul Miklos Desaknai. Aceştia au fost sprijiniţi de grupul de extremişti nyilasişti, dintre care cei mai activi au fost Gecse Jozsef, Lakadar Jozsef, Jenö Takacs şi Jozsef Fekete.
Barbaria polițiștilor și jandarmilor
Stării de sănătate dezastruoase i s-a adăugat comportamentul în general barbar al ofiţerilor de poliţie şi jandarmerie care păzeau ghetourile. În fiecare ghetou, autorităţile au destinat o clădire separată pentru a servi ca ,,monetărie” – un loc unde jandarmi şi detectivi urmau să tortureze evrei pentru a-i determina să spună unde şi-au ascuns averile. Tehnica lor era, în general, aceeaşi peste tot. Soţii erau adesea torturaţi în faţa soţiilor şi a copiilor; frecvent, soţiile erau bătute în faţa soţilor, iar copiii torturaţi în faţa părinţilor. Metodele folosite erau crude şi de o sălbăticie greu de imaginat. Victimele erau bătute la tălpi cu bastoane de lemn sau de cauciuc; erau lovite peste faţă sau cu picioarele până îşi pierdeau cunoştinţa. Bărbaţii erau, de cele mai multe ori, loviţi la testicule; femeile, adeseori tinere fete, erau perchiziţionate vaginal cu colaborarea unor femei voluntare şi a moaşelor, care nu luau nici o precauţie de igienă, de multe ori în faţa bărbaţilor care le interogau. Unii anchetatori deosebit de sadici foloseau dispozitive electrice pentru a-şi determina victimele să mărturisească. Unul dintre capetele unui astfel de dispozitiv era fixat în gură, iar altul în vagin sau legat de testicule. Aceste torturi brutale au dus multe victime la nebunie sau la sinucidere. În ghetoul din Dej s-au sinucis mai multe persoane dintre acestea s-au păstrat numele a doi medici: dr. Biró şi dr. Szőcs. În schimb medicul dr. Engelberg Oszkar, medicul şef al ghetoului a manifestat mult curaj şi i-a încurajat pe evrei să fugă din ghetou. Dacă l-ar fi ascultat mulţi evrei ar fi scăpat cu viaţă .
Au existat şi oameni care şi-au pus viaţa în pericol şi au încercat să îi ajute pe evrei să fugă din ghetoul din Bungăr, ori le-au adus alimente sau haine. Un asemenea caz a fost cel al ţăranului Moldovan Mihai (1883-1965) din Ocna Dej care după ce a auzit că evreii din Bungăr suferă de foame, a avut curaj să meargă cu vaca lângă gardul ghetoului să o mulgă şi să împartă lapte evreilor. După ce a făcut acest lucru de mai multe ori a fost prins şi a fost bătut de gardieni, fiind pe jumătate mort când a scăpat din mâinile torţionarilor.
Despre metodele de tortură a vorbit şi doctorul evreu Weinberger Emanoil, ca martor în procesul criminalilor de război, el a declarat: ,,Înfiinţarea ghetoului a fost lăsată la aprecierea autorităţilor locale. Fiind rănit în războiul 1914-1918 de două ori şi fiind scutit de obligaţia de a purta steaua distinctivă, m-am prezentat la primarul Weres Jenö şi am cerut informaţii referitoare la înfiinţarea ghetoului, rugându-l ca în cazul în care s-ar înfiinţa, să mă scutească de internare, cerându-i să scutească oraşul de înfiinţarea ghetoului, luându-mi răspunderea personală asupra evreilor din oraş. Primarul Weres, atunci când am stat de vorbă cu el asupra locului ghetoului (lagărului) din pădurea Bungăr, reproşându-i că locul nu este corespunzător, neavând case, apă şi soare în pădure, mi-a răspuns că nu el este de vină, ci acuzatul Lenard Sigismund, care a propus locul” .
În depoziţia sa doctorul Weinberger Emanoil, a povestit şi chinul prin care a trecut în timpul anchetei din ghetou. Cu toate că, în baza decretului 1610/1944 M.E., dr. Weinberger era scutit de purtarea stelei lui David şi de internarea în ghetou, dup trei zile a fost dus în Bungăr şi a suportat acelaşi regim ca şi ceilalţi evrei. În declaraţia dată el a relatat: ,,Eu nefiind internat decât a treia zi, (…). La o colibă din marginea ghetoului unde se făceau cercetările evreilor bănuiţi că şi-au ascuns bunuri. Într-o zi pe la orele 6 dimineaţa am fost chemat şi eu de un nyilasist şi introdus în colibă. Cum am intrat în colibă, Dezsaknay mi-a ordonat să mă dezbrac la piele şi să mă culc cu burta pe pământ. După ce m-au dezbrăcat, mi-a sucit mâinile la spate şi îndoindu-mi picioarele la spate, mi le-a legat de mâini cu nişte curele şi în gură mi-a introdus proprii mei ciorapi. În această poziţie, un nyilasist m-a călcat cu picioarele pe spate, ca să nu mă pot mişca, iar Dezsaknay a început să mă bată cu un ciomag de cauciuc tare, ce nu se putea îndoi, la tălpile picioarelor până ce am căzut în nesimţire. După câteva minute am simţit curgându-mi pe cap apă rece şi atunci mi-am revenit. Sculându-mă în picioare, Dezsaknay mi-a poruncit să dansez sârba, iar cu capul să ajung tavanul colibei, care era la o distanţă de o jumătate de metru de capul meu. Cu picioarele umflate pline de vânătăi, am fost silit să dansez şi să sar, în timp ce Dezsaknay mă lovea cu bastonul de cauciuc peste burtă şi spate. Dându-mi ordin să mă îmbrac, nu am fost în stare să-mi trag pantalonii şi ghetele, fiindu-mi umflate picioarele. Atunci au venit doi nyilasişti şi prinzându-mă de subsuori m-au scos afară din colibă, lăsându-mă jos pe nişte paie.
Fiindcă eu nu i-am declarat locul unde ascunsesem anumite lucruri, când stăteam pe paie, am văzut cum erau aduşi şi fii mei Eric şi Norber, în coliba de anchetă. În scurt timp am auzit şi strigătele lor de durere. După ce au ieşit din colibă, neputându-se îmbrăca şi încălţa, mi-au sus că au fost bătuţi la tălpile picioarelor şi în palme de comisarul Dezsaknay, silindu-i să divulge locul şi persoanele unde depozitasem anumite lucruri, spunându-le că eu am mărturisit prea puţine locuri şi persoane.
După o jumătate de oră am văzut un nyilasist aducând-o la colibă pe soţia mea, iar pe cei doi fii ai mei i-au introdus într-o cameră alăturată, pentru a vedea cum va fi torturată mama lor. Soţia mea nu a spus la început unde am ascuns valorile, atunci i-au scos pantofii din picioare şi culcând-o cu faţa la pământ, au bătut-o la tălpile picioarelor aşa de tare încât eu am auzit ţipetele şi vaietele ei. După câteva minute, venind la mine, Dezsaknay mi-a spus că sunt un mincinos şi că soţia mea i-a indicat numele persoanelor unde mi-am ascuns lucrurile şi fiindu-mi frică să nu mai fie torturată din nou, am aprobat că este adevărat” . Doctorul Weinberger Emanoil, veteran de război al statului ungar, a fost deportat la Auschwitz în semn ,,de răsplată” cu întreaga familie, dar a avut norocul să scape cu viaţă din ghearele morţii naziste şi să lase o mărturie acuzatoare la adresa autorităţilor guvernamentale ungare, dar şi a celor maghiare ale oraşului Dej din perioada 1940-1944. O asemenea dramă a fost trăită de fiecare familie care a fost adus de autorităţile maghiare în ghetoul din Pădurea Bungăr din Dej.
Spre deosebire de ceea ce s-a întâmplat în Polonia, evreii din Ungaria au rămas în ghetouri pentru o perioadă relativ scurtă de timp: ghetourile din sate au funcţionat numai pentru o zi sau două şi chiar acelea din marile centre de concentrare şi îmbarcare, situate, în general, în reşedinţele de judeţ, au avut o existenţă scurtă. În Transilvania de Nord, ele au funcţionat numai pentru câteva săptămâni.
Detaliile tehnice şi de organizare ale deportării s-au stabilit sub conducerea lui László Endre. La începutul lunii mai, acesta a redactat un memorandum către subordonaţii săi direcţi, furnizându-le liniile directoare generale ale operaţiunii antievreieşti, cu sublinierea cooperării maghiaro-germane în cadrul acestei acţiuni. Detaliile din memorandum au fost discutate la conferinţa de la Munkács, din 8-9 mai, la care au participat oficiali de rang înalt din administraţie, poliţie şi jandarmerie din diferitele judeţe şi reşedinţe de judeţ. Conferinţa, prezidată de László Ferenczy, s-a axat pe elaborarea procedurilor de îmbarcare a evreilor în trenuri şi pe planificarea finală a transporturilor din diferitele centre în care se aflau ghetouri. Planificarea era conformă cu instrucţiunile Marelui Oficiu al Reichului însărcinat cu Securitatea (Reichssicherheitshauptamt – RSHA), elaborate de Eichmann – Sonderkom-mando, care solicita dezevreizarea Ungariei de la est la vest. În consecinţă, evreii din Transilvania de Nord şi cei din Rutenia Carpatică şi din nord-estul Ungariei urmau să fie primii deportaţi, între 15 mai şi 11 iunie. Conferinţa a aprobat, de asemenea, instrucţiunile scrise care trebuiau transmise primarilor din centrele de ghetoizare şi îmbarcare şi a precizat detaliile procedurale şi tehnice referitoare la deportarea evreilor .
Planul de deportare şi planul rutelor au fost revizuite la conferinţa de la Viena, din 4-6 mai 1944, la care au participat reprezentanţi ai Căilor Ferate, ai Jandarmeriei maghiare şi ai Poliţiei de Securitate germane (Sicherheitspolizei-SIPO). Reprezentantul Jandarmeriei era Leó Lulay, ajutorul lui Ferenczy; Eichmann – Sonderkommando era reprezentat de Franz Novak, specialist în transporturi.
Drumul spre iad
Conferinţa a discutat trei alternative de rute de transport. După analizarea factorilor militari, strategici şi psihologici caracteristici fiecărei propuneri, conferinţa a decis ca deportarea evreilor maghiari să înceapă la 15 mai, cu trenuri care vor fi conduse prin Kassa spre Auschwitz, traversând estul Slovaciei, via Presov, Muszyna, Tarnow şi Kracovia. În timp ce László Endre, care era nerăbdător să facă Ungaria judenrein cât mai repede cu putinţă, a sugerat un număr de şase trenuri pe zi, Eichmann, care era mai bine informat asupra facilităţilor de gazare şi ardere a cadavrelor de la Auschwitz, propusese, iniţial, numai două. În cele din urmă, au convenit asupra a patru trenuri pe zi, cu aproximativ 12.000 de evrei fiecare. Împreună cu complicii lor maghiari, naziştii au dat o mai mare importanţă deportării evreilor decât transportului de material necesar forţelor Axei chiar şi într-un moment în care trupele sovietice se apropiau vertiginos de Carpaţi .
Potrivit deciziilor luate la conferinţa de la Munkács din 8-9 mai 1944, deportarea a început, aşa cum era planificat, la 15 mai, în districtele jandarmereşti VIII, IX şi X (Rutenia Carpatică, nord-estul Ungariei şi Transilvania de Nord), unde a fost identificată sub numele de Operaţiunea de Dezevreizare Zonele I şi II. Câte patru trenuri în fiecare zi, fiecare tren cu câte 35-40 de vagoane de marfă, erau trimise în diferitele centre de ghetoizare şi îmbarcare pentru a fi umplute cu încărcătura umană, potrivit unui program bine stabilit. Fiecare tren transporta câte 3.000 de evrei înghesuiţi în vagoanele de marfă, câte 70-80 în fiecare vagon. Fiecare vagon era prevăzut cu două găleţi: una pentru apă, alta pentru excremente. Unul dintre primele ghetouri care trebuiau golite a fost Kassa, nodul de cale ferată prin care au părăsit ţara aproape toate trenurile deportării. Acolo, jandarmii unguri care escortau trenurile cu deportaţi erau înlocuiţi de germani.
28 mai 1944, o zi neagră în istoria Dejului
În ziua de 28 mai 1944, a început deportarea primilor evrei din Dej spre lagărul de la Auschwitz . În acest transport au plecat evrei din împrejurimile Dejului, cei din oraş au rămas pe loc pentru celelalte două transporturi. Înainte de a pleca din lagăr, în coliba de tortură de lângă poartă, oamenii au fost din nou supuşi la noi percheziţii corporale, inclusiv vaginale la femei în mod public. Din nou a acţionat antisemita şi extremista Fekete Margareta, maltratând victimele fără nici o remuşcare şi luându-le ultimele obiecte pe care le mai aveau asupra lor. Simon Bertha a fost dezbrăcată de singura rochie pe care o avea pe ea, de către Fekete Margareta. În acest caz, Bertha a călătorit până la Auschwitz numai în combinezon şi învelită cu o pătură. La unii evrei li s-a scos dantura de aur din gură.
În acest context al deportării primilor evrei a fost maltratat şi evreul dr. Biro Samuil, avocat din Târgu Lăpuş, care a refuzat să-i predea diploma de studii, torţionarului dejean Gecse József. Biro Samuel a spus că nu îi predă diploma pentru că a lucrat toată viaţa pentru ea. Martorul ocular Goldstein Iosif, în mărturia depusă la procesul acuzatului Gecse József, a declarat: ,,Când a fost percheziţionat dr. Biro Samuil, eram lângă el. Eu cu dr. Biro şi Rosenfeld Armin, ne-am prezentat deodată la percheziţia acuzatului Gecse József, dezbrăcaţi la pielea goală. El a scotocit prin buzunarele hainelor, scoţând totul afară şi aruncându-le într-o grămadă cu toate lucrurile găsite de la alte persoane. Când am fost percheziţionat eu, acuzatul m-a lovit cu un baston de cauciuc peste spate şi când m-am aplecat să-mi ridic hainele, mi-a aplicat o palmă, ieşind apoi să mă îmbrac. În timp ce mă îmbrăcam, acuzatul făcea percheziţie dr. Biro şi luându-i din buzunar nişte acte (şi diploma de doctor în drept), l-am auzit pe dr. Biro protestând ca să nu i le ia, că a muncit pentru ele o viaţă întreagă. Atunci acuzatul l-a lovit cu ciomagul de cauciuc peste spate, gât şi cap, spunându-i că nu-i trebuie acte, că merge la moarte. Când dr. Biro a încercat să iasă afară, acuzatul i-a mai aplicat o lovitură în dreptul frunţii, deasupra urechii, în urma căreia victima a căzut pe jos. Eu împreună cu Rosensenfel Armin ne-am repezit la dr. Biro, l-am ridicat, ducându-l la o parte, l-am îmbrăcat şi l-am dus spre vagon distanţă de 150 m, unde am constatat că era mort. Victima a fost înmormântată de ceilalţi evrei care au rămas în lagăr” .
3150 de evrei îmbarcați în mai multe vagoane
În primul transport din 28 mai 1944, au fost îmbarcaţi 3150 evrei împărţiţi în mai multe vagoane . Într-un vagon erau înghesuiţi între 70 şi 90 de persoane, lăsate fără apă, hrană, fiind siliţi să-şi facă necesităţile în vagoane. După ce evreii au fost înghesuiţi în vagoanele de marfă cu o foarte mare brutalitate, fiecare uşă de vagon a fost legată cu lanţuri şi blocată.
La plecarea celui de-al doilea transport, din 6 iunie 1944, evreii au avut parte de acelaşi tratament barbar în coliba percheziţiilor. Cu al doilea transport au plecat, spre Auschwitz, 3160 evrei din lagărul amenajat în Bungăr. De data aceasta a căzut în mâna nyilasistului Gecse József, o altă victimă în persoana lui Steinfeld Herman din oraşul Dej. Despre acest caz, un martor în procesul criminalilor de război a declarat: ,,Când s-a făcut al doilea transport, am văzut că acuzatul Gecse József l-a chemat la el pe evreul Herman din Dej şi l-a întrebat de unde a cumpărat zahărul, cafeaua şi orezul şi a început să îl ia la bătaie cu cravaşa, iar în cele din urmă l-a apucat de barbă, smulgându-i părul până a sângerat, lăsându-l în pace numai în urma ţipetelor fiului său” .
Al treilea transport (şi ultimul) cu evrei din Bungăr a plecat spre lagărele morţii în 8 iunie 1944. În vagoanele supraaglomerate ale trenului au fost urcaţi ultimii 1364 de evrei ai ghetoului din Dej. În acest fel se punea capăt vieţii comunităţii evreieşti din Dej şi din judeţul Someş. Din anul 1944, pădurea de la Bungăr a rămas în memoria colectivă a dejenilor ca un loc al suferinţelor, al fărădelegilor săvârşite de administraţia maghiară şi membrii partidelor extremiste maghiare. În Bungăr a început decăderea şi calvarul evreilor someşeni, acolo au murit primele persoane nevinovate, dintre care şi copii nou-născuţi, singura lor vină a fost aceea că s-au născut evrei.
Aşadar, ghetoul din Dej a fost lichidat între 28 şi 8 iunie 1944, din el fiind deportaţi 7674 de evrei, în trei transporturi . Majoritatea evreii credeau că vor fi mutaţi pe teritoriul Ungariei, erau foarte puţini cei care ştiau că se îndreaptă spre moarte şi sperau că vor scăpa cu viaţă pentru că sfârşitul războiului era aproape.
Oficialii germani şi unguri care au răspuns de Soluţia Finală au relatat operaţiune de îmbarcare şi deportare în rapoarte zilnice. Ferenczy şi-a înaintat raportul către Secţia XX a Ministerului de Interne. Rapoartele Eichman-Sonderkommando i-au fost trimise lui Otto Winkelmann, şeful SS şi al Poliţiei din Ungaria, care, în mod curent, le înainta mai departe, nu doar către RSHA, ci şi – via Edmund Veesenmayer, plenipotenţiarul lui Hitler în Ungaria – Ministerului de Externe german.
Transportul din 7 iunie, despre care s-a raportat a doua zi, a fost ultimul din zonele I şi II din Ungaria. Cu acesta, experţii germani şi maghiari ai Soluţiei Finale îşi atinseseră ţinta: în 24 de zile, ei au deportat 289.357 de evrei în 92 de trenuri (o medie zilnică de 12.036 de persoane deportate şi o medie de 3.145 pe tren). Printre aceste persoane se aflau 131.639 de evrei, deportaţi în 45 de trenuri din centrele de ghetoizare şi îmbarcare ale Transilvaniei de Nord, ocupată de Ungaria . Acţiunea de deportare a evreilor s-a realizat cu o viteză uluitoare după cum spune şi istoricul Nicolas M. Nagy Talavera: ,,În afară de inutila brutalitate pur ungară mai era şi viteza incredibilă cu care aceste operaţii au fost executate. Germania a oferit zilnic două garnituri cu 45 de vagoane-ungurii au solicitat şase garnituri ! În şase săptămâni toţi evreii unguri, cu excepţia celor din Budapesta, au fost trimişi la Auschwitz. Nu există nimic comparabil cu analele Soluţiei Finale din Europa cu cele întâmplate aici, şi toate acestea în 1944, când linia frontului ajunsese la graniţa Ungariei şi ţara se afla sub un atac aerian constant !”
În cursul lunii iunie 1944, autorităţile române ale Ministerului de Interne, primesc diferite informaţii din Transilvania, cu privire la condiţiile de detenţie, deportarea evreilor în Germania sau trecerea peste graniţă în România a unor fugari din ghetourile ungureşti. Dintr-un asemenea document pot rezulta ştiri şi despre evreii din Dej :
1944, iulie 22, Deva. Notă informativă a poliţiei de Reşedinţă Deva către comisariate privind situaţia evreilor din Ungaria. ,,Toţi evreii au fost ridicaţi din ordinul guvernului german şi trimişi în Reich şi în Guvernământul General.”
Comisariatul de Poliţie Lupeni
INTRAT No 3.257
1944, iulie 27
POLIŢIA DE REŞEDINŢĂ DEVA
Biroul Siguranţei
No. 7853 S. din 22 iulie 1944
CĂTRE COMISARIATE
Inspectoratul este informat că în pădurea de lângă Dej au fost internaţi în lagăr 8.600 de evrei dintre care 20% s-au sinucis.
Toţi evreii din Ungaria, din ordinul Guvernului german, au fost ridicaţi şi trimişi în Reich şi în Guvernământul General astfel că în Ungaria, în prezent nu s-ar mai afla nici un evreu. Pentru evreii internaţi în lagăr alimentaţia le-a fost fixată într-o raţie de 100 g pâine şi 2 decilitri apă pe zi.
Informatorul susţine că evreul Goldberger din Budapesta, care este înrudit cu Regentul Horthy, întrucât fiul acestuia Horthy Istvan, fost ambasador al Ungariei în Brazilia, s-a căsătorit cu fiica lui Goldberger, a fost de asemenea arestat şi trimis în Germania.
Mai sunt informaţii că evreul Weiss Majer mare bogătaş din Budapesta a fost executat, care înainte de ar fi fost dus la execuţie şi-ar fi tăiat mâinile. Mulţi români care ar fi primit diferite obiecte şi bani de la evrei au fost de asemenea executaţi fără a fi fost judecaţi. Trei evrei din lagărul din Dej au fugit în România.
Vă rugăm a lua măsuri de verificare raportând rezultatul până la 28 iulie 1944.
ŞEFUL POLIŢIEI
Cornel Albu
ŞEFUL BIROULUI SIG.
Comisar, Făină Liviu
După deportarea evreilor din Transilvania de Nord şi din alte teritorii anexate Ungariei, a urmat împărţire bunurilor materiale mobile ale evreilor, bunurile imobiliare erau trecute în stăpânirea statului ungar. În acest scop guvernul ungar a emis Decretul–lege 2650 din 1944 M.E., prin care a fost numit un comisar guvernamental responsabil cu această problemă. În 21 august acesta a emis instrucţiunea nr. 3900/1944, care a fost transmisă autorităţilor judeţene şi locale. Cu executarea instrucţiunii au fost însărcinaţi prefecţii şi primarii reşedinţelor de judeţ. Au fost prevăzute centre de strângere a bunurilor rămase de le evrei (îmbrăcăminte, lenjerie de pat şi corp, încălţăminte) şi vânzarea lor, la preţuri stabilite, către populaţia creştină care era demnă (merituoasă) în această privinţă. Se preciza că blănurile de calitate superioară, vor fi numai adunate, înmagazinate, iar valorificarea lor urmând să se decidă ulterior. Bineînţeles că au existat şi furturi din locuinţele rămase goale după plecarea evreilor, iar controlorii financiari nu puteau să verifice corectitudinea salariaţilor care făceau inventarierea bunurilor. Multe bunuri s-au furat şi vândut la piaţă înainte de această lege. În oraşul Dej au fost prinse persoane care au furat din locuinţele evreilor şi au fost condamnate la ani grei de închisoare, dar ulterior pedeapsa a fost redusă. Imediat după deportarea evreilor, statul ungar a început colonizarea caselor evreieşti, din teritoriul ocupat, cu familii tinere cu 2-3 copii, aduse din Ungaria, de religie reformată sau catolică. Erau preferaţi agricultori şi fermieri şi se avea în vedere crearea unui coridor etnic maghiar Între Ungaria şi judeţele din secuime pe cursul celor două Someşuri şi al Mureşului. Se dorea ca pământul ce a scăpat din mâini maghiare să se reîntoarcă de fapt din nou în mâinile maghiarilor. Liderii Partidului Maghiar precum Váro György, declarau că trebuie ,,realizată o nouă descălecare, ocupare de ţară maghiară pe acest teritoriu”, primit prin Dictatul de la Viena, încercându-se o schimbare etnică în structura etnică a populaţiei .
Mulţi oficiali militari şi civili maghiari şi germani implicaţi în Soluţia Finală din Ungaria, inclusiv din Transilvania de Nord (ocupată de Ungaria), au fost judecaţi după război în multe părţi ale lumii. Cei mai mulţi dintre ei au reuşit să scape cu trupele naziste în retragere şi au evitat punerea sub acuzare, ascunzându-şi identitatea după capturarea lor de către Aliaţi. Alţii au reuşit să se stabilească în Occident, afirmându-se ca unelte utile în lupta împotriva comunismului şi Uniunii Sovietice, în timpul Războiului Rece. Totuşi, un număr relativ mare de înalţi oficiali guvernamentali şi militari maghiari, responsabili de plănuirea şi implementarea Soluţiei Finale au fost judecaţi la Budapesta, fiind acuzaţi, printre altele, şi de crimele comise în Transilvania de Nord. Mulţi dintre oficialii nazişti şi ofiţerii SS responsabili cu operaţiunea antievreiască din Ungaria au fost judecaţi în multe părţi ale lumii, inclusiv la Nüremberg, Frankfurt, Bratislava, Viena şi Ierusalim.
Arestarea şi punerea sub acuzare a indivizilor suspectaţi de crime de război [comise] în Transilvania de Nord – şi în alte teritorii ale României postbelice – s-au făcut în termenii Convenţiei de Armistiţiu, care a fost semnată la Moscova la 12 septembrie 1944. Implementarea ei fiind supravegheată de către o Comisie Aliată de Control, aflată sub Înalt Comandament Aliat (sovietic), Convenţia stipula, de asemenea, printre alte prevederi, anularea celui de-al doilea Dictat de la Viena, returnând României Transilvania de Nord.
Tribunalele Poporului au fost organizate şi au funcţionat potrivit prevederilor Decretului-lege nr. 312 al Ministerului Justiţiei, din 21 aprilie 1945. Crimele comise de către instituţiile ungare: Jandarmerie, Armată, Poliţie şi oficiali civili în cursul operaţiunii antievreieşti din Transilvania de Nord, inclusiv exproprierea, ghetoizarea şi deportarea evreilor au fost detaliate în rechizitoriul prezentat de către o echipă de procurori condusă de Andrei Paul (Endre Pollák), procuror-şef. Procesul celor 199 de suspecţi de crime de război a avut loc la Cluj, în primăvara anului 1946, în faţa Tribunalului Poporului prezidat de către judecătorul Nicolae Matei. Dintre cei 199 de acuzaţi, doar 51 se aflau în stare de arest; ceilalţi fiind judecaţi în contumacie. Procesele-verbale au consemnat detaliile înspăimântătoare ale Soluţiei Finale în diferitele judeţe, districte şi comunităţi din Transilvania de Nord.
Procesul s-a terminat la sfârşitul lunii mai 1946, când Tribunalul Poporului a pronunţat sentinţa. Sentinţele au fost aspre în raport cu faptele săvârşite. Treizeci dintre acuzaţi au fost condamnaţi la moarte; ceilalţi au primit pedepse cu închisoarea totalizând 1.204 ani. Cu toate acestea, toţi cei condamnaţi la moarte se aflau printre cei judecaţi în absenţa, deoarece fugiseră cu trupele naziste în retragere. Printre aceştia se afla colonelul Tibor Paksy-Kiss, ofiţerul de Jandarmerie responsabil cu ghetoizarea în regiune. Procentul celor absenţi a fost la fel de mare în rândul celor condamnaţi la închisoare pe viaţă. Dintre cei aflaţi în stare de arest, trei au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă, şase au fost eliberaţi, fiind găsiţi nevinovaţi de acuzaţiile care li s-au adus, iar restul au fost condamnaţi la diferite tipuri de detenţiune, de la 3 la 25 de ani. Cele mai grele pedepse li s-au dat celor care au dat dovadă de o cruzime deosebită în ghetouri. În anii ’50 regimul comunist din România a eliberat mai mulţi condamnaţi pentru crime împotriva evreilor .
Tribunalul Poporului Cluj, prin sentinţa nr. 8 din 31 mai 1946, a stabilit pedepsele participanţilor la acţiunile criminale împotriva populaţiei evreieşti din Transilvania de Nord. Dintre cei care au fost implicaţi direct în Holocaustul evreilor din Dej au primit condamnări următorii :
-Bethlen Bela, cetăţean român de naţionalitate maghiară, prefect al judeţelor Someş şi Bistriţa-Năsăud şi comisar guvernamental pentru teritoriul din nord-vestul Transilvaniei în anul 1944, condamnat la 5 ani închisoare, acuzatul a fost prezent la proces.
În august 1944 a fost numit Comisar al Ungariei pentru Transilvania de Nord cu sediul la Cluj. Această funcţie a deţinut-o până în 10 octombrie 1944, când oraşul a fost eliberat de armatele române şi sovietice, moment în care s-a retras cu armatele ungaro-hitleriste la Budapesta. La 14 martie 1945, a revenit la Dej unde a fost arestat şi predat Comandamentului Sovietic. A fost transportat rapid într-o închisoare din Budapesta unde după anchete şi interogatorii a fost eliberat în 10 aprilie 1945. Revenit în Transilvania a fost arestat în mai 1945 şi întemniţat la Gherla. La 24 august 1945 Tribunalul Militar din Cluj îl eliberează dar este din nou arestat, pentru a treia oară în februarie 1946 şi prin sentinţa din 2 mai 1946 condamnat la 5 ani închisoare. A fost închis la Piteşti şi Aiud alături de alţi oameni politici români .
În anul 1952, a fost transportat la Oradea şi i se cere să părăsească ţara, dar a refuzat. Pentru acest gest a fost închis din nou fără o altă condamnare până în martie 1954. După eliberare se mută la Cluj, deoarece proprietatea şi castelul din Beclean au fost naţionalizate. Din 1954 până în 1961 când s-a pensionat a lucrat ca, grădinar, muncitor necalificat şi magazioner. A scris o carte de memorii intitulată „Am fost comisarul Transilvaniei de Nord”, terminată în 1979 şi publicată postum la Budapesta în 1989, Ed. Militară Zviny. A murit la 6 noiembrie 1979 la Cluj şi este înmormântat în cimitirul central .
-Schilling Janos, cetăţean maghiar, subprefect al judeţului Someş, condamnat la 10 ani detenţie grea, acuzatul a fost prezent la proces.
-Weres Jenö, cetăţean maghiar, primar al oraşului Dej, judeţul Someş, condamnat la muncă silnică pe viaţă, în contumacie.
-Maior Antalfy Pal, cetăţean maghiar, comandant al legiunii de jandarmi din judeţul Someş, condamnat la moarte în contumacie.
-Sárossy Gyula, cetăţean maghiar, şef al Poliţiei de stat Ungare Dej, condamnat la muncă silnică pe viaţă, în contumacie.
-Takacs Istvan, cetăţean maghiar, poliţist la Poliţia de Stat Ungară Dej, condamnat la muncă silnică pe viaţă, în contumacie.
-dr. Lenard Zsigmond, cetăţean român de naţionalitate maghiară, medic –şef al oraşului Dej, condamnat la 15 ani de detenţie grea, acuzatul a fost prezent la proces.
-Lakadar Jozsef, cetăţean român de naţionalitate maghiară, muncitor la staţia CFR Dej, extremist notoriu-nyilasist, condamnat la muncă silnică pe viaţă, în contumacie.
Funcţionarii comitatului/judeţului Solnoc-Dăbâca/Someş, numiti în septembrie 1940:
–Bethlen Bela, prefect al judeţelor Someş şi Bistriţa-Năsăud şi comisar guvernamental pentru teritoriul din nord-vestul Transilvaniei în anul 1944;
-Schilling Janos, cetăţean maghiar, subprefect al judeţului Someş;
-Vizváry Victor, notar I;
-Csefalvay Janos, notar II;
– Boca Balint, vicenotar;
-Doşa Nicolae, vicenotar;
-Welter Károly, procuror şef al comitatului;
-Szarvas Zoltan, vice notar;
-Szőts Rezső, director cabinet al comitatului;
-Brehar Gyula, şef serviciu;
-Medgyesy Lajos, şef birou;
-Lazar Ferenc, şef birou;
-Dr. Nyerges Gabor, medic şef al comitatului;
-Varga Istvan, medic şef;
-Scharnbeck Istvan, medic şef veterinar;
-Nagy Zoltan, medic veterinar;
-Boroczi Marta, purtător de cuvânt al prefecturii-probleme sociale;
-Nagy Bela, inspector;
-Gamenczi Janos, inspector;
Funcţionari Orfelinat:
-O. Werws Jozef, preşedinte;
-Nemeth Jenö, vicepreşedinte;
– şefi sedrie orfanală: dr. B. Sacaciu, Bologh Istvan, Tűzes Laszlo, Kovacs Istvan;
-funcţionari: Nagy Geza, Biro Andras;
Funcţionarii Judecătoriei Dej:
-Hollosy Bela, şef judecătorie a plasei Dej;
-Simon Ferenc, judecător şef;
-Skoda Ferenc, judecător;
-Nagy György, judecător stagiar;
Funcţionarii Tribunalului Dej:
-Szabo Istvan, preşedinte Tribunal;
-Aggyagasi Elek, preşedinte Consiliului Tribunalului;
-Bertin Ferenc, preşedinte al Tribunalului;
-Kapdebo Szilard, preşedinte de onoare al Tribunalului;
-Medgyes Lajos, preşedinte de onoare al Tribunalului;
– Hutira Karoly, judecător;
-Martonosi Ferenc, judecător;
-Zalan Gzula, judecător;
-Debreczeny Istvan, secretar;
-Nagy Lorant, notar;
Funcţionarii Procuraturii din Dej:
-Bodolla Gabor, procuror şef;
– procurori: Nonay György, Mate Ferenc;
-Hosszu Elemer, notar;
-Schneider Karoly, şef de birou;
Funcţionarii Judecătoriei plasei Dej:
-Malakowsky Laszlo, preşedinte judecătorie;
-Haraszthy Karoly, vicepreşedinte judecătorie;
-Pap Adam, judecător de plasă;
-Toth Dezső, judecător de plasă;
-Jozsef Adam, notar;
-Kalman Lajos, judecător stagiar;
-Gombar Ferenc, director judecătorie;
-Szillassy Gabor, şef birou;
Funcţionari- Administraţia Financiară:
-Geöcze Karoly, conducător Administraţie Financiară;
-Kelemen Gzula, consilier-probleme financiare;
-Liszony Victor, consilier;
-Inczdy Akos, consilier;
-Balint Şandor, consilier;
-Incze Domocos, secretar;
-Vago Bela, notar,
Inspectoratul financiar:
-Török Jozsef, director;
-Kovacs Şandor, consilier;
-Csech Laszlo, consilier;
-Almai Zoltan, inspector finanţe;
-Pal Mihaly, inspector finanţe;
Medici şi funcţionari ai Spitalului Judeţean Dej:
-Bakay György, director spital şi medic şef chirurgie;
-Santa Ernő, medic şef radiolog;
-Arochaty Vilmos, medic şef dermatologie;
-Szekely Ferenc, medic şef pediatrie;
-Bentsath Aladar, medic şef internist;
-Weszelowszky Endre, administrator;
-Kekesi Nicolae, inspector;
Funcţionarii Poştei din Dej:
-Boros Antal, Directorul poştei;
-Dedinszky Hotimer, şef serviciu;
-funcţionari: Bazan Istvan, Pomsar Imre, Tej Jozsef, Nagy Janos.
Articolul Arhitectul morții evreilor de pe Valea Someșului apare prima dată în ziarulfaclia.ro.
