April 19, 2026

Plenul Senatului a adoptat, luni, propunerea legislativă care prevede instituirea datei de 10 septembrie ca Ziua Ţării Moţilor.
Au fost înregistrate 96 de voturi „pentru” şi 17 abţineri.

„Cu prilejul Zilei Ţării Moţilor, autorităţile publice, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, instituţiile publice de cultură din ţară şi străinătate, precum şi organizaţiile aparţinând minorităţilor naţionale pot organiza activităţi culturale, sociale, educative şi artistice prin care să fie promovate istoria, tradiţiile, obiceiurile şi patrimoniul cultural al Ţării Moţilor”, stipulează propunerea legislativă.

Potrivit proiectului, cu ocazia sărbătoririi anuale a Zilei Ţării Moţilor, Agenţia Naţională de Presă AGERPRES, Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune, în calitate de servicii publice, pot produce, difuza sau redifuza conţinut editorial care promovează acţiunile şi activităţile realizate cu ocazia manifestărilor dedicate Zilei Ţării Moţilor.

Iniţiatorii susţin în expunerea de motive că sărbătoarea Ţării Moţilor „ar fi un bun prilej de afirmare a valorilor civice şi democratice pentru care Avram Iancu a luptat: egalitate în drepturi, justiţie, demnitate naţională”.

„Iniţiativa ar putea stimula implicarea tinerilor în proiecte cu tematică istorică şi patriotică, contribuind astfel la formarea unei conştiinţe cetăţeneşti active. În demersul nostru de a iniţia această propunere legislativă, am adunat peste 1.000 de semnături de susţinere a acestui demers, semnături care provin de la cetăţenii din Ţara Moţilor şi nu numai”, se arată în expunerea de motive a proiectului.

Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Articolul Ziua Țării Moților, adoptată de Senat. Inițiativa merge la Camera Deputaților apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *