Într-un comunicat de presă trimis redacției, vineri, 28 noiembrie 2025, conducerea Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Cluj precizează faptul că în cazul unor incidente școlare recente anumite instituții de presă au relatat parțial sau complet neconform cu realitatea despre cele întâmplate. Reprezentanții ISJ solicită respectarea deontologiei jurnalistice, echilibru și verificarea informațiilor din surse oficiale.
Redăm în întregime comunicatul de presă al ISJ Cluj:
„Inspectoratul Școlar Județean Cluj își exprimă profunda dezamăgire față de modul tendențios în care au fost prezentate recent, în spațiul public, unele presupuse fapte de violență din mediul școlar, acuzațiile fiind adesea formulate fără o minimă documentare sau verificare a realității din teren.
Este regretabil că anumite instituții media aleg să alimenteze panica și neîncrederea în sistemul de educație, prin relatări parțiale, scoase din context sau complet neconforme cu realitatea, ignorând faptul că fiecare situație semnalată a fost analizată și gestionată conform legii și procedurilor în vigoare, atât la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Cluj, cât și la nivelul unităților de învățământ preuniversitar. Inspectoratul Școlar Județean Cluj nu a refuzat comunicarea, dimpotrivă, a transmis constant comunicate de presă oficiale, a colaborat cu mass-media și a oferit puncte de vedere în timp util, respectând confidențialitatea datelor și a drepturilor elevilor implicați.
Respingem ferm acuzațiile de mușamalizare aduse instituției I.Ș.J. Cluj, întrucât transparența, responsabilitatea și protejarea interesului superior al copilului rămân priorități esențiale în activitatea noastră. În egală măsură, solicităm public respectarea deontologiei jurnalistice, echilibru și verificarea informațiilor din surse oficiale, înainte de a aduce prejudicii de imagine sistemului educațional clujean și profesioniștilor care îl servesc cu integritate”.
T.S.
Articolul ISJ Cluj, reacție la anumite relatări în presă despre incidentele școlare apare prima dată în ziarulfaclia.ro.