Prin Ierarhii, preoții, intelectualii ei, Biserica Română Unită cu Roma a participat activ la înfăptuirea Marii Uniri, vestită la 1 Decembrie 1918, în entuziasmul mulțimilor adunate la Alba Iulia, de tânărul Episcop de Gherla, Iuliu Hossu, cardinalul și martirul de mai târziu. Biserica Greco-Catolică Română s-a născut, la 1700, dintr-un vis de unitate. A parcurs istoria păstrând viu acest ideal al unității, o unitate în credință și trăire, o unitate între oameni ca fii ai lui Dumnezeu, o unitate care nu discriminează, nu impune, nu disprețuiește pe nimeni. „Daca nu exista Unirea religioasă de la 1700, nu era nici Adunarea de la Blaj din 3/5 mai 1848, unde s-a strigat: «Vrem sa ne unim cu Tara!» și fără aceasta nu era nici Unirea din 1918”, obișnuia să spună Cardinalul Iuliu Hossu, a cărui personalitate luminoasă e celebrată în acest an în întreaga țară.
Ziarul „Unirea” – „Foaie bisericească-politică” a Bisericii Greco-Catolice, care apărea săptămânal la Blaj, între 1891 și 1945 (devenit, în 1918 și 1919, cotidian al Consiliului Național din Blaj), a constituit o însemnată „tribună”, de pe care Ierarhii, preoții, intelectualii greco-catolici pregăteau poporul român în a-și cunoaște și trăi identitatea națională. În mod deosebit, numerele tipărite în proximitatea datei de 1 Decembrie 1918, sub denumirea de „numere de propagandă”, reflectau atât preocuparea pentru redobândirea libertății și unității românilor, cât și intensitatea trăirii naționale, creștinești, a acelor zile. Numărul 68 al ziarului „Unirea” de Blaj, apărut luni, 4 noiembrie 1918, publica pe prima pagină un mesaj, semnat de 25 de preoți și intelectuali, care îndemna: „Frați români! A bătut ceasul! După suferință îndelungată, după jertfe supraomenești, ce le-a adus neamul nostru, a răsărit în sfârșit și pentru noi clipa sfânta a libertății! Bucurați-vă! Lanțurile sclaviei s-au prăbușit în tină, și neamul nostru își înalță fruntea obidită de până acum – și privește în jur de sine ca popor liber, ce singur are dreptul de a dispune asupra sorții sale. Lăudat să fie Dumnezeul popoarelor, că ne-a învrednicit să ajungem această sfântă zi! Lăudată să fie amintirea atâtor mii și mii de eroi martiri, frați ai noștri, care prin sângele vărsat au stropit din belșug glia strămoșească, până ce a răsărit din ea floarea sfântă a libertății, egalității și fraternității tuturor popoarelor din lume.” Românii erau îndemnați: „închegați-vă pretutindeni în jurul fruntașilor voștri, constituiți-vă în sfaturi naționale locale și în garde de pază” coordonate de „Comitetul nostru Național Central”; „Arătați-vă vrednici de însemnătatea istorică a acestui moment sublim; Mergeți înainte mândri, cu fruntea ridicată, pentru a va închina Dumnezeiescului Soare al libertății, ce a răsărit, în sfârșit, și pentru noi! Deșteaptă-te române!”
A răsărit pentru toate neamurile soarele dreptății
„Unirea” din 9 noiembrie 1918 (nr. 69) prezenta Adunarea Națională de la Blaj, din 4 noiembrie 1918, o adunare care „va rămâne tot așa de celebră în analele Blajului și ale neamului nostru ca și aceea de 3/15 mai 1848”. În această zi s-a constituit Consiliul Național român la Blaj. Se relatează: „Stindarde naționale s-au arborat pe toate institutele și clădirile mai de seamă din piață. La orele 11.00 publicul s-a adunat în piață, s-a postat în fața institutului «Patria», lângă Catedrală, a izbucnit în urale la sosirea preoților canonici dr. Vasile Suciu și dr. Nicolescu” (viitori Mitropoliți ai Bisericii Greco-Catolice). Apoi, „se intonează imnul național, cu capetele descoperite, cu o însuflețire ce nu se poate descrie. Aproape toată lumea lăcrima. Părintele Nicolescu e aclamat, și el, ridicat pe masă, a rostit: «A răsărit pentru toate neamurile soarele dreptății. Noi, românii din Blaj, care am stat totdeauna în fruntea mișcărilor naționale, nu ne vom retrage nici acum de la postul de onoare. Doina tânguitoare a poetului Coșbuc se schimbă acum în cântec de biruință. Poetul Andrei Mureșanu a avut dreptate când a spus să ne unim în cuget și simțiri. Evenimentele de azi confirmă adevărul profetic al acestor versuri. Să nu mai ezităm, în clipa când fiecare popor dispune liber asupra sorții sale. Azi suntem uniți cu toții în cuget și simțiri!»” Au urmat momente de rugăciune și alte discursuri. Numerele ziarului Unirea ce au urmat, continuă în același spirit, cu îndrumări pentru români și exprimând importanța istorică a acelor zile. Sunt publicate și mesaje ale Ierarhilor Bisericii Greco-Catolice care, cu toții, și-au exprimat adeziunea la Consiliul Național Român. Într-o scrisoare circulară, publicată în ziarul „Unirea” – nr. de propagandă 11-12 – din 27 noiembrie 1918, tânărul Episcop al Gherlei, Arhiereul Iuliu Hossu transmitea preoților și credincioșilor săi: „Înfricoșătorul război, care a adus asupra noastră marea suferințelor s-a terminat. Dumnezeul milelor fie preaslăvit în veci. Sutele de mii a scumpilor noștri se reîntorc la vetrele lor. … În ceasul reînvierii numai un gând trebuie să ne stăpânească, acela al învierii. Căci înviere este aceasta, Venerați frați și Preaiubiți Fii, când din groaznicul război vedem ieșind învingătoare în toată splendoarea sa ideea libertății tuturor popoarelor, fie acelea mari sau mici. Deopotrivă ele sunt stăpâne pe soarta lor, pe care singure și-o pot croi. Și iată pentru ce gândul nostru se înalță la Acela care singur poartă destinele neamurilor și care singur este în stare să le judece.
Jertja de sânge nu a fost zadarnică
Căci jertfa de sânge a sutelor de mii adusă de acest popor n-a fost zadarnică și prin suferința nemărginită vom trece la viață. Învierea însă are să fie curată, neprihănită, strălucită. Pentru aceea acest popor creștin, care până azi a purtat suferințele veacurilor răzimat și proptit de ușchiorul bisericii, care i-a fost singura nădejde și tărie, cu credință creștinească în suflet se va păzi neîntinat de fapte samavolnice, care au primejduit viața sau averea deaproapelui. Ba, singur va păzi liniștea și ordinea fără de care libertate nu este. Și astfel – în haina de sărbătoare a sufletului său, în curățenia nepătată creștinească va aștepta ziua învierii. Cu demnitatea ce o pretinde momentul, când acest neam își croiește soarta pe veacuri, este a se aștepta ceasul, când marele Consiliu sau Sfat al Națiunii Române, singurul reprezentant legal al neamului nostru, va afla de bine a-l chema pentru a-și spune cuvântul hotărâtor. Până atunci însă, sfânta datorie a fiecăruia este să păzească liniștea, pace și bună-înțelegerea, ca nimica să nu conturbe procesul cristalizării idealului nostru național”. Cuvintele pe care le-a rostit apoi, la 1 Decembrie 1018, de pe tribuna principală de la Alba Iulia, când vestea mulțimilor Rezoluția Unirii, și sunt bine cunoscute, au decurs firesc din acest mesaj pregătitor.
Același număr (din 27 noiembrie 1918) publica și Convocarea la „Adunarea Național a națiunii române din Ungaria și Transilvania la Alba Iulia, cetatea istorică a neamului nostru, pe ziua de Duminică în 18 Noiembrie v. (1 Decembrie st. n.) a.c. la orele 10.00 a.m.”, și se încheia cu îndemnul: „Fii tare neam românesc, în credința ta, căci iată se apropie ceasul mântuirii tale” (semnează: Marele sfat al națiunii române din Ungaria și Transilvania, dr. Gheorghe Crișan, secretar și dr. Ștefan C. Pop, președinte). Numerele de propagandă ale ziarului greco-catolic blăjean „Unirea” au continuat să apară, reflectând entuziasmul momentului, dar și implicarea hotărâtă și esențială a Bisericii – Greco-Catolică și Ortodoxă -, a preoților, episcopilor, alături de oamenii politici și intelectualii vremii, la înfăptuirea marelui vis al unității naționale, vis cuprins dintru început în idealurile ce au dat naștere Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică.
V.S.
Articolul Ecouri din Biserica Română Unită cu Roma în zilele premergătoare Marii Uniri apare prima dată în ziarulfaclia.ro.
