April 19, 2026

Inspectaratul Județean pentru Situații de Urgență Cluj își extinde rețeaua de puncte de intervenție din județ. Consiliul Județean Cluj a emis certificatul de urbanism necesar autorizării lucrărilor de construire a unei subunităţi ISU – SMURD pe teritoriul comunei Ţaga, care va deservi toate cele cinci sate aparţinătoare, dar şi comunele situate în vecinătate.

Este un proiect important destinat creșterii siguranței bunurilor și a vieții clujenilor din această zonă a județului. După ce l-am avizat în Comisia de Urbanism a instituției, proiectul face, iată, pași concreți în vederea obținerii autorizației de execuției a lucrărilor. Ne dorim ca această investiție să se realizeze într-un timp cât mai scurt, astfel încât timpul de intervenție în zonă al echipajelor să fie semnificativ redus”, a declarat Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj

Viitorul sediu al subunității ISU-SMURD Țaga va avea o suprafață construită de 474,22 mp, pe două niveluri (P+E) şi va fi edificat pe un teren în suprafață de circa 1.600 de mp. Punctul de intervenție va beneficia de toate echipamentele şi dotările specifice, acesta urmând a fi deservit de pompieri, paramedici, dispeceri şi funcţionari administrativi.

Serviciul SMURD din localitatea Ţaga este gândit să funcţioneze în regim de lucru pe ture, deschis 7 zile din 7, 24 de ore din 24, în vederea acordării primului ajutor pe raza comunei şi a întregii zone nord-estice a judeţului, la nevoie.

În momentul de faţă, pe teritoriul judeţului Cluj există 13 puncte de intervenție ISU-SMURD, dotate cu echipaje de prim-ajutor, în localităţile: Cluj-Napoca, Dej, Gherla, Turda, Câmpia Turzii, Huedin, Aghireşu, Băişoara, Gilău, Floreşti, Mociu şi Jucu. De asemenea, o nouă subunitate de acest tip este în construcție în localitatea Chinteni.

 

Articolul Un nou punct de intervenție ISU în județul Cluj apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *