April 19, 2026

În România, aproape patru milioane de adulți sunt afectați de obezitate. Iar, până în anul 2030, specialiștii avertizează numărul persoanelor care se confruntă cu suprapondere și obezitate ar putea să crească până la aproape 11 milioane. Aceste date și altele la fel de alarmante au fost prezentate joi, 11 decembrie 2025, la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” (UMF) Cluj-Napoca, în cadrul conferinței de presă privind proiectul „Controlează Obezitatea”, derulat în marile centre universitare de medicină din țară. Conferința de presă de la Cluj-Napoca a fost urmată de o întâlnire a medicilor și cercetătorilor care au abordat interdisciplinar această afecțiune pentru a identifica cele mai eficiente moduri de prevenire și tratare a bolii.

La nivel global, peste un miliard de persoane obeze

La eveniment au participat inițiatoarea proiectului „Controlează Obezitatea”, prorector al UMF „Carol Davila” din București și președintele Colegiului Medicilor din România, medic primar Endocrinologie, prof. univ. dr. Cătălina Poiană, rectorul UMF Cluj-Napoca prof. univ. dr. Anca Buzoianu, prof. univ. dr. Cornelia Bala – medic primar Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, prof. univ. dr. Doina Todea – medic primar Pneumologie și prof. univ. dr. Dana Pop – Medic primar Cardiologie. În cuvântul său, rectorul UMF Cluj-Napoca, prof. univ. dr. Anca Buzoianu, a spus că obezitatea este una dintre cele mai serioase provocări de sănătate publică ale secolului, prezentând în acest sens statisticile: „La nivel global, peste un miliard de persoane trăiesc cu obezitate, iar prevalența bolii s-a dublat de la începutul anilor 90 până în prezent. În anul 2022, 16% din adulți erau obezi, o cifră aproape înspăimântătoare, iar rata obezității la copii și adolescenți s-a cvadruplat în ultimele decenii. Această statistică mi se pare și mai îngrijorătoare. În România, tendința este la fel de îngrijorătoare ca la nivel global, conform celor mai recente date, aproape patru milioane de adulți sunt afectați de obezitate.

Rectorul UMF Cluj-Napoca a afirmat că obezitatea nu este doar o problemă de aspect sau de greutate, ci și o boală cronică complexă care are implicații profunde și multiple. Obezitatea crește foarte mult riscul de diabet zaharat de tip 2 și contribuie în mod semnificativ la apariția bolilor cardio-vasculare, în primul rând a infarctului miocardic și a accidentului vascular cerebral, este strict legată de hipertensiunea arterială, de dislipidemii și, din păcate, are o implicație în multe din formele de cancer, afectând calitatea vieții și speranța de viață a pacienților”.

70% din români cu suprapondere și obezitate

De asemenea, inițiatoarea proiectului „Controlează Obezitatea”, prorector al UMF „Carol Davila” București, prof. univ. dr. Cătălina Poiană, a precizat că este necesar ca activitatea de conștientizare a problematicii obezității să continue deoarece această boală reprezintă o reală problemă de sănătate publică: „În România, în anul 2025, avem aproximativ 70% din populație cu suprapondere și obezitate, iar din populația adultă 40% cu obezitate”. Pacientul cu obezitate vine cu foarte multe complicații care determină apariția unor afecțiuni din sfera metabolică, cardiovasculară, neurologică, reumatologică, oncologică. Pacientul cu obezitate are de cele mai multe ori modificări de tip prediabet sau diabet zaharat, poate avea risc trombotic, risc de accident vascular cerebral, de insuficiență cardiacă, de hipertensiune, de sindrom de apnee în somn și risc de cancer (sunt peste unsprezece tipuri de cancer care se asociază cu obezitatea). Perceperea obezității ca o boală cronică trebuie făcută atât în rândul profesioniștilor din sănătate cât și în rândul pacienților și mai ales în rândul societății”.

În Pandemie, factorul care a înclinat balanța spre deces

Diabetologul clujean Cornelia Bala a subliniat că obezitatea este asociată cu peste 238 de complicații și optimizarea controlului ponderal are ca rol ameliorarea, și în multe situații, remisiunea complicațiilor care pot fi cardio-vasculare, respiratorii, etc. În opinia medicului clujean, simpozionul științific de la Cluj-Napoca are ca scop creșterea gradului de conștientizare a lumii medicale deoarece după pandemia de Covid medicii au devenit mai atenți privind problematica obezității dat fiind că obezitatea a fost unul dintre factorii cei mai importanți de mortalitate.

Lansarea programului de master „Medicina stilului de viață” la Cluj

La rândul său, pneumologul prof. univ. dr. Doina Todea a vorbit despre alte probleme ale pacienților cu obezitate, și anume tulburările respiratorii în timpul somnului, sindromul de apnee în somn: „Este foarte important să avem o calitate a somnului, să ne odihnim bine, să dormim peste 85% din timpul petrecut în pat, să avem un somn continuu, fără fragmentări (se întâmplă în sindromul de apnee în somn). Lipsa unui somn sănătos poate să conducă la multe boli cronice”. Pe de altă parte, medicul clujean a anunțat că, în anul 2025, la UMF Cluj-Napoca, a avut loc în premieră națională lansarea programului de master „Medicina stilului de viață” care formează profesioniști și în ceea ce privește abordarea obezității.

Scăderea în greutate duce la ameliorarea factorilor de risc

de asemenea, cardiologul clujean prof. univ. dr. Dana Pop a spus că, în Europa și în România, cele mai multe decese se datorează bolilor cardiovasculare care apar existând factorii de risc: hipertensiune arterială, dislipidemie, diabet zaharat și obezitate. „Existența obezității favorizează ceilalți factori de risc amintiți. Iar scăderea în greutate duce la ameliorarea factorilor de risc. Coexistența tuturor factorilor de risc atât de des întâlniți în țara noastră va determina, dacă nu-i combatem, apariția bolilor cardio-vasculare: infarct miocardic, accident vascular cerebral”. În acest context, campania de combatere a obezității este foarte binevenită, a subliniat cardiologul clujean.

Campania „Controlează Obezitatea” se derulează în centrele universitare de medicină din București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Oradea, Sibiu, Târgu Mureș, Timișoara și vizează două direcții: informarea și conștientizarea publicului larg în privința problematicii obezității și educația medicală adresată profesioniștilor din sănătate implicați în îngrijirea persoanelor cu obezitate. 

Tia SÎRCA

sursă foto: UMF Cluj-Napoca

Articolul Campania „Controlează Obezitatea” la UMF Cluj-Napoca. Aproape patru milioane de adulți cu obezitate în România apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *