The New York Times
Cât de epuizat trebuie să fie un narcisist furios ca să adoarmă în timpul laudelor aduse propriei sale măreții?, remarcă Frank Bruni.
La o ședință de cabinet de săptămâna trecută, președintele Trump nu doar că a închis ochii, dar a atins o stare de somnolență verticală, recunoscută universal ca un fel de pui de somn. A făcut acest lucru în timpul unei întâlniri organizate, cel puțin parțial, pentru a se scălda în laudele adepților săi. Aceștia îi aruncau priviri admirative; el și-a lăsat pleoapele să se închidă. Poate ar trebui să se gândească de două ori înainte să lase camerele de televiziune să fie prezente data viitoare.
Și restul dintre noi ar putea să se pregătească pentru un fel de déjà vu prezidențial. Începem să simțim niște vibe-uri de Joe Biden venind de la Trump.
Nu sugerez nicidecum vreo echivalență între caracterele lor. Biden avea intenții bune, considera guvernarea un lucru serios și emana decență. Trump vrea fie să fie temut, să fie venerat, consideră guvernarea un spectacol și se delectează în cruzime și batjocură, ca mod de a-și afișa puterea.
Dar există ecouri ale ceea ce l-a chinuit pe Biden în ceea ce îl chinuie pe Trump. Și nu vorbesc doar despre energia lui Trump, care, poate, s-a diminuat, sau despre atenția publicului, care s-a intensificat în mod incontestabil. Vorbesc și despre economie — și despre spectaculoasa incapacitate a lui Trump de a calma anxietățile alegătorilor.
Critica adusă lui Biden în a doua parte a mandatului său era că nu înțelegea pe deplin cât de afectați financiar erau mulți americani și că se încăpățâna să insiste, fără să țină cont de percepția oamenilor, că situația este mai bună decât crede publicul. Trump, în primul an al actualului său mandat, a atins un nivel de detașare pe care Biden îl putea doar visa.
La ședința de cabinet, Trump a contestat chiar ideea că prețurile ar preocupa alegătorii și a purtat un adevărat război împotriva unui substantiv absolut legitim, respingând „accesibilitatea” ca fiind o farsă și un blestem al Democraților.
„Ei doar spun cuvântul,” s-a plâns Trump. „Nu înseamnă nimic pentru nimeni. Ei doar îl spun — accesibilitate.”
Ceea ce face lamentația sa bizară este faptul că el însuși a vorbit despre accesibilitate de nenumărate ori, fie criticând economia sub Biden, fie lăudându-și propriile planuri și progrese economice.
A vorbit despre asta și atunci când s-a întâlnit cu Zohran Mamdani, primarul ales al New York-ului, în Biroul Oval, cu doar două săptămâni și jumătate în urmă, zâmbindu-și reciproc, în timp ce jurnaliștii prezenți rămâneau cu gura căscată. „Unele dintre ideile sale sunt exact aceleași cu ideile pe care le am eu,” le-a spus președintele. „Un lucru important este legat de costuri. Cuvântul nou este ”accesibilitate”. Alt cuvânt, este ”alimente”. Este un termen oarecum învechit, dar foarte exact. Ele scad.”
Partea cu „ele scad” se referă probabil la prețurile alimentelor, dar cu gramatica fugitivă a lui Trump, niciodată nu poți fi sigur. Această exprimare a fost neobișnuit de moderată pentru el. Trump tinde spre hiperbole de genul celor folosite luna trecută la Fox News, când a afirmat că „avem cea mai bună economie pe care am avut-o vreodată.” În timpul acelui interviu, a spus și că sondajele care arată că americanii sunt îngrijorați sunt false, o deviere extrem de similară cu cea făcută de Biden cu un an și jumătate mai devreme, încât pe CNN prezentatoarea Abby Phillip a făcut o comparație față în față între declarațiile celor doi președinți. Ea a introdus comparația cu întrebarea: „Când vine vorba de economie, Donald Trump ia sfaturi de comunicare de la Joe Biden?”
El cu siguranță nu învață din problemele lui Biden. Într-un editorial recent în The Economist, cu titlul ingenios „Say It Ain’t Joe” („Nu spune că e Joe”), James Bennet a amintit de avalanșa îndrăzneață de ordine executive pe care Biden le-a semnat în primele 100 de zile, de amploarea ambițiilor sale legislative, de cât de fervent credea că alegătorii nu cereau altceva și de cât de mult toate acestea s-au întors împotriva lui ulterior.
Rămâne de văzut dacă Trump va avea parte de o răzbunare karmică, dar ratingurile sale de aprobare au scăzut în ultimele luni, iar, după cum par lucrurile, și vigoarea sa a scăzut. Desigur, secretara sa de presă, Karoline Leavitt, adoratoare neobosită, contestă acest lucru; ea a spus că Trump „a ascultat atent”, mai degrabă decât să fi adormit discret în timp ce membrii cabinetului îi elogiau pe el și pe administrația sa. Ea le-a indicat celor care pun la îndoială vigoarea sa „momentul epic” din timpul ședinței, când l-a atacat pe reprezentantul Ilhan Omar, Democrat din Minnesota, și alți imigranți somalezi din America. Acel moment în care i-a numit „gunoi”. Se pare că xenofobia e acum un fel de proxy pentru anduranță.
Biden avea 82 de ani la finalul mandatului său. Trump are acum 79, și, indiscutabil, se mișcă mai agil, vorbește mai tare și interacționează mai frecvent cu jurnaliștii decât predecesorul său. Totuși, există suficiente semne că încetinește. Și americanii sunt din nou într-un fel de „monitorizare a fitnessului prezidențial”, citind semnele vânătăilor, petelor și gafelor.
Se întrebă mulți dacă , sintaxa sărită și distorsiunile fantastice ale faptelor sunt doar o versiune complet dezlănțuită și îndrăzneață a felului lui Trump de a fi, sau dacă atenția lui începe să se estompeze. Ce s-a întâmplat cu gleznele umflate și cu decolorarea, parțial ascunsă de machiaj, de pe dosul uneia dintre mâini?
Și cum să rezolvăm misterul RMN-ului pe care l-a avut la Walter Reed National Military Medical Center în octombrie? Comentariile lui Trump despre acesta par desprinse dintr-un sketch de „Saturday Night Live”. El a spus că a oferit presei rezultatele complete ale testului, o afirmație contrazisă de faptul că nici măcar nu știm ce parte a corpului i-au examinat medicii, iar când reporterii l-au întrebat, a declarat că nu știe.
„Nu am nicio idee ce au analizat,” le-a spus recent unui grup de jurnaliști pe Air Force One. „Dar orice au analizat, au analizat bine, și au spus că am obținut cel mai bun rezultat pe care l-au văzut vreodată.”
Aceasta vine de la un om care încă își exprimă regulat furia față de „escapadele și înșelăciunile” lui «Sleepy Joe» Biden? Trezește-te, domnule Președinte. Nu păcălești pe nimeni.
AUTOR
Frank Bruni este editorialist colaborator și a lucrat în redacția The Times timp de peste 25 de ani.
Articolul Ratingurile de aprobare ale lui Trump au scăzut. La fel și vigoarea apare prima dată în ziarulfaclia.ro.
