April 19, 2026

Interzicerea impusă în Australia a accesului la reţelele de socializare pentru tinerii sub 16 ani este o abordare greşită şi educaţia, mai curând decât interdicţiile, ar trebui să fie pe primul loc, consideră un organism federal al elevilor din Germania, transmite dpa.

Interzicerea unui lucru nu poate fi prima soluţie a unei politici educaţionale, a atenţionat Quentin Gartner de la Conferinţa naţională a elevilor germani.

„Primul pas ar trebui să fie întotdeauna acela de a-i învăţa pe tineri abilităţi”, a notat acesta, adăugând că este crucial ca minorii să fie educaţi cu privire la modul de a se comporta responsabil pe reţelele de socializare.

Legea australiană care a intrat în vigoare miercuri le interzice copiilor şi adolescenţilor sub 16 ani să deţină conturi pe platforme importante, inclusiv TikTok, Snapchat, YouTube, Facebook şi Instagram. Autorităţile australiene spun că măsura vizează să-i protejeze pe minori de riscurile online. Germania dezbate o abordare similară.

Gartner, în vârstă de 18 ani, care a ocupat până în noiembrie funcţia de secretar general al Conferinţei naţionale a elevilor, a subliniat că restricţiile de vârstă nu vor rezolva problema. „Dacă vorbim despre reglementări sau interdicţii privind reţelele sociale, avem nevoie de o abordare la nivelul întregii societăţi”, a declarat el pentru dpa.

Gartner susţine ca şcolile să ofere profesionişti instruiţi care să-i educe pe elevi cu privire la rutinele sănătoase de somn, mecanismele reţelelor sociale şi dezinformare.
„Nu este vorba că nu suntem conştienţi că timpul petrecut în faţa ecranelor este dăunător”, a adăugat Gartner.

 

Articolul Educaţia, nu interdicţiile reprezintă abordarea corectă în relaţia adolescenţi-social media apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *