April 19, 2026

Ne găsim într-o perioadă când peste tot răsună frumoasele colinde și obiceiuri de Crăciun, atât de dragi tuturor copiilor, dar și adulților. În municipiul Gherla nu trece o zi fără diferite manifestări cultural-artistice dedicate celei mai mari sărbători creștine. În prim plan figurează și evenimentele organizate de școlile orașului. Pentru al treilea an consecutiv, Liceul Teoretic ”Petru Maior” a organizat Festivalul – concurs de colinde și obiceiuri de Crăciun ”Lumină spre cer”.

 Devenit deja o tradiție, festivalul a reunit, și de această dată, ansambluri, grupuri corale, soliști vocali și instrumentiști mânați de aceeași dorință: cea a păstrării și perpetuării tradițiilor străvechi românești și de a vesti, cu bucurie, Nașterea Domnului. Calitatea interpretării, autenticitatea costumelor și a colindelor au fost criteriile care au stat la baza alegerii câștigătorilor de către juriul avizat format din doamna profesoară Cornelia Florea, inițiatoarea festivalului, Preot Prof. Dr. Petru Stanciu, părintele protopop Paul Iulian Isip, părintele paroh Alexandru Hruban, domnul Claudiu Lucian Cubleșan – Consultant Artistic la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj și Constantin Istici – specialist în folclor muzical românesc. Entuziasmul și emoția nedisimulată a concurenților din localitățile invitate Apahida, Buza, Chiuiești, Geaca, Livada, Iclod, Dej și Gherla, interpretările lor inspirate, au făcut ca toți cei prezenți – invitați, profesori, elevi și părinți-să fie transpuși într-un spațiu și timp mistic, cel al începutului și al sacrului, al comuniunii și împărtășirii. Sala cinematografului Pacea din centrul orașului a devenit neîncăpătoare, peste 400 de spectatori au savurat acest adevărat regal folcloric, mult apreciat de cei prezenți la acest eveniment creștinesc care a deschis calea și lumina spre Cer.

Felicitând participanții, aducem și noi calde mulțumiri, pentru repertoriul bogat al formațiilor și interpreților, care în preajma sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou ne-au oferit momente creștinești de înaltă ținută artistică. Cu toții care am onorat evenimentul am avut ocazia să admirăm frumusețea și bogăția tradițiilor și obiceiurilor populare inspirate din semnificația sărbătorilor de la sfârșitul anului, redate cu mult talent și spirit duhovnicesc de acești tineri minunați, păstrători ai valorilor folclorice din zona Gherlii. Iată că mai avem conduceri de școli care acordă o importanță mare acestui aspect artistic.

Szekely Csaba

Articolul Festival de colinde ”Lumină spre cer”, organizat de Liceul Teoretic ”Petru Maior” apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *