Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a declarat că activitatea gripală a crescut la nivel global începând din luna octombrie, virusurile gripale de tip A fiind dominante, transmite agenţia Xinhua.
Deşi nivelurile globale ale gripei se menţin în limitele sezoniere preconizate, în unele regiuni s-au observat creşteri timpurii şi o activitate mai intensă decât de obicei, în special în ceea ce priveşte virusurile gripale A (H3N2).
În multe ţări din emisfera nordică, rata infecţiilor respiratorii acute a crescut, pe fondul epidemiilor sezoniere ale agenţilor patogeni respiratori, cum ar fi gripa, virusul respirator sinciţial (RSV) şi alte virusuri respiratorii comune, a declarat OMS.
Spitalele din Marea Britanie se confruntă cu „cel mai rău scenariu” din cauza unui val de „super gripă”, au avertizat responsabilii din domeniul sanitar, cazurile de spitalizare crescând cu 55% într-o săptămână, transmite Reuters.
Liderii din domeniul sanitar din Marea Britanie au făcut apel la persoanele care se simt rău să poarte mască în mijloacele de transport public. Unele spitale au impus purtarea măştii de protecţie şi tot mai multe persoane sunt îndemnate să îşi facă vaccinul antigripal pe măsură ce virusul se răspândeşte în ţară.
Europa, în ansamblu, se confruntă cu un sezon gripal neobişnuit de timpuriu şi de sever, autorităţile sanitare de pe întreg continentul avertizând asupra creşterii numărului de cazuri, determinate de o tulpină mutantă a gripei.
OMS a subliniat că vaccinurile rămân esenţiale, în special pentru persoanele cu risc ridicat de complicaţii şi pentru îngrijitorii acestora, precizând că şi atunci când tulpinile circulante diferă de cele incluse în vaccinurile antigripale, acestea din urmă pot oferi în continuare protecţie.
Articolul Virusurile gripale de tip A domină actualul sezon gripal apare prima dată în ziarulfaclia.ro.