April 19, 2026

Inspectoratul Școlar Județean Cluj a publicat recent calendarul mobilității personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar pentru anul școlar 2026 – 2027 privind detașarea în interesul învățământului. Astfel, înregistrarea acordurilor pentru detașare în interesul învățământului, la unităţile de învăţământ şi la inspectoratele şcolare se va derula în perioada: 6-18 mai 2026, iar organizarea și desfășurarea probelor practice/orale în profilul postului în perioada: 8-12 iunie 2026.

Discutarea şi soluţionarea propunerilor pentru detaşare în interesul învăţământului în consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ se vor efectua până la data de 17 iunie 2026, iar transmiterea listei cadrelor didactice titulare pentru care s-a propus detaşarea în interesul învăţământului, însoţite de acordurile acestora, la inspectoratul şcolar se va face până la data de 19 iunie 2026. De asemenea, până la data de 17 august 2026 se vor realiza numirea, prin detaşare în interesul învăţământului, în funcţiile de conducere, îndrumare şi control neocupate prin concurs şi stabilirea obligaţiei de predare; înregistrarea cererilor cadrelor didactice titulare, a căror reducere de activitate nu a fost soluționată prin transfer/completare de normă didactică de predare, a cererilor cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei rămase cu norma didactică incompletă din etapele anterioare, pentru completarea normei didactice de predare/modificarea repartizării, precum şi a cadrelor didactice care au participat la concursul național, sesiunea 2026; Organizarea și desfășurarea probelor practice/orale în profilul postului este prevăzută pentru perioada: 18-19 august 2026.

Ocuparea posturilor didactice, rămase vacante/rezervate, de către cadrele didactice care beneficiază de prelungirea contractului individual de muncă pe perioadă determinată, precum şi de către cadrele didactice titulare pentru care s-a propus detaşarea în interesul învăţământului, în anul școlar 2026-2027 şi reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate se vor efectua până la data de 19 august 2026. Soluționarea în ședință de repartizare a cererilor de completare a normei didactice de predare pe perioadă nedeterminată/determinată a cadrelor didactice titulare, respectiv a cererilor de completare a normei didactice de predare pe perioadă determinată cadrelor didactice debutante; a cererilor cadrelor didactice titulare aflate în restrângere de activitate prin transfer sau detașare în interesul învățământului pentru restrângere nesoluționată se va derula până în data de 20 august 2026. În final, emiterea și comunicarea deciziilor de repartizare pe post/catedră vor fi posibile în perioada: 20-25 august 2026.

Articolul Detașarea în interesul învățământului 2026 apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *