April 19, 2026

O unitate medicală mobilă performantă, dotată la cele mai înalte standarde europene, schimbă fața intervențiilor de urgență din Cluj. Rezultat al donației generoase făcute de omul de afaceri Vasile Onaca, ambulanța Fundației ONCOS a devenit „aripa de înger” a Serviciului de Ambulanță Județean. De la cazuri critice de infarct și traumă, până la nașterea spectaculoasă a unei fetițe, aflați povestea unei investiții în singura valoare care contează cu adevărat: viața.

Pentru buna înțelegere, trebuie să subliniez faptul că Grupul ONCOS nu și-a schimbat profilul serviciilor sale productive; rămâne unul dintre cei mai mari producători de carne de pui, numeroase sortimente de pâine și produse de carmangerie din această zonă a țării.

Însă, de aproximativ trei luni de zile, sirena și girofarul de pe una dintre ambulanțele Clujului mi-au atras atenția cu înscrisul „unitate medicală donată de Fundația Umanitară ONCOS” de pe noua ambulanță, grăbită să salveze vieți omenești.

Iată și motivul pentru care l-am abordat pe managerul Serviciului de Ambulanță Cluj, dl. dr. Horia Simu, care a avut toată amabilitatea să ne relateze un fapt unic întâlnit în activitatea profesională a domniei sale și a instituției pe care o conduce.

Cu câteva luni în urmă”, ne spune managerul, „am primit o invitație de la președintele Consiliului de Administrație al Grupului ONCOS, dl. ing. Vasile Onaca, să văd o ambulanță la sediul grupului. Pur și simplu am rămas profund impresionat de dotările acestei ambulanțe noi, pe care acest om cu suflet de o mare frumusețe și impresionantă umanitate, Vasile Onaca, a decis: «Dacă vă place, de mâine este a Serviciului de Ambulanță Cluj».”

 

Dotări de ultimă generație

Din toamna anului 2025, prin donația Fundației Umanitare a Grupului ONCOS, avem în funcțiune una dintre cele mai performante ambulanțe de tip terapie intensivă mobilă, destinată pacienților critici. Din dotările ei nu lipsesc modulul de resuscitare, ventilatorul necesar pentru pacienții intubați, monitorul-defibrilator, injectomatele, modulul de management al căilor aeriene, care, pe lângă buteliile de oxigen fixe, are laringoscop, sondă de intubație și ventilator automat.

Tot în noua ambulanță, medicul și asistentul au la dispoziție modulul de traumatologie pentru accidente de circulație, dispozitive de imobilizare a pacienților, adică gulere cervicale, saltea vacuum și dispozitiv de extragere a pacienților.

Nu lipsește trusa de naștere, trusa de mică chirurgie de urgență, de arsuri și soluții perfuzabile, medicamente de urgență, stație radio GPS, dar și echipaj obligatoriu cu medic de urgență și asistent.

Până acum, ambulanța oferită de Fundația Umanitară a Grupului ONCOS, cum îi spun colegii, a depășit de mult 1.000 de intervenții, aducând speranță în momentele critice ale multor semeni, și cazuistică de la stop cardio-respirator până la accident cerebral, de la accidente de circulație la infarct miocardic, come, atât la adulți, cât și la pacienți pediatrici.

 

O aripă de înger

Ajutorul dlui Vasile Onaca a fost și este ca o aripă de înger pentru toți care au avut și au nevoie de acest sprijin, de aceea urările de Crăciun și Anul Nou, din partea mea și a întregului colectiv al Serviciului de Ambulanță Cluj, dar și al celor ajutați, au fost de recunoștință și mulțumiri, iar mesajul de multă sănătate, împliniri frumoase și fericire a fost pentru familia domniei sale și pentru întregul colectiv de 700 de profesioniști care produc zilnic alimente sănătoase, în rețete tradiționale, necesare vieții noastre.

La întrebarea reporterului: „Ce gânduri a generat această importantă donație?”, ing. Vasile Onaca a răspuns foarte scurt:

Sănătatea și viața omului sunt cele mai scumpe valori pe acest pământ și toți trebuie să avem grijă de ele.”

Ce am mai putea adăuga, decât faptul că micuța Vera, cu câteva zile în urmă, a văzut lumina zilei în ambulanța acestei fundații umanitare, este bine și îi dorim să crească precum zânele din povești.

Dumitru Vatau

Articolul Ambulanță de ultimă generație pusă în slujba clujenilor. Micuța Vera a văzut lumina zilei în unitatea medicală donată de Fundația Oncos apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *