Între Crăciun și Bobotează, timpul însuși pare să se oprească, să moară și să renască într-un scenariu mitic de o profunzime fascinantă. Cele 12 zile cosmogonice reprezintă o oglindă a întregului an, o perioadă de tranziție suspendată între haosul forțelor malefice și purificarea prin apa sfântă. De la zgomotul asurzitor al „țângălăielor” menite să alunge spiritele iernii, până la ritualurile magice cu fuior de cânepă și divinația ursitei, tradițiile românești de la cumpăna anului nu sunt simple obiceiuri, ci mecanisme arhaice de regenerare a universului. Reputatul etnolog clujean Aurel Bodiu prezintă simbolistica „sfârșitului timpului”, acolo unde moartea inițiatică a anului vechi face loc „vârstei de aur” și unde fiecare gest ritualic—de la Chiraleisa la focurile purificatoare—are puterea de a așeza lumea, din nou, pe făgașul său normal.
Scenariul mitic desfășurat la schimbarea anului, când se reface universul, când se abolește durata temporală, existența istorică, atunci când lumea se reintegrează existenței primordiale, ia sfârșit la 6 ianuarie, când biserica sărbătorește Boboteaza.
Moartea inițiatică și regenerarea universului
Timpul se taie, moare, s-a uzat și are nevoie de renaștere. Alături de timp, și omul își ucide existența profană, istorică, pentru reintegrarea unei existențe sacre, neatinse de timp. Timpul „moare”, omul „moare” pentru a regenera așa precum zeii, și în special cei ai vegetației. Firește, e o moarte inițiatică ce reprezintă un început și niciodată un sfârșit. Înnoirea timpului, a anului, cuprinde ideea perfecțiunii începuturilor, a „vârstei de aur”, motiv pentru oameni de a se bucura și a aștepta cu nerăbdare noul an. Îndepărtarea de acest ciclu care ține 12 zile înseamnă pierderea treptată a perfecțiunii inițiale, degenerare, pierdere, îmbătrânire”.
Cele 12 zile cosmogonice simbolizează cele 12 luni ale anului, deci o reducere a anului solar, o concentrare a timpului între două mari sărbători ale acestui răstimp, Crăciunul şi Anul Nou. Scenariul acestor sărbători se poate împărţi în două perioade: una dintre Ajunul Crăciunului şi ora 0 a Anului Nou (miezul nopţii), când forţele malefice circulă printre cei vii (duhurile morţilor, strigoii, moroii) şi în care apar urme ale unor practici orgiastice şi perioada dintre Anul Nou şi Bobotează, în care au loc rituri de curăţire, de alungare a spiritelor rele, practici de divinaţie şi profilaxie.
După o perioadă de haos, necesară actului cosmogonic, în care se sacrificau animale, aveau loc manifestări orgiastice, jocuri cu măşti, întoarcerea morţilor printre vii, egalitate între „stăpân şi sclav”, practici ignice, strigatul peste sat, e nevoie de purificarea spaţiului prin practici de izgonire a spiritelor rele cuibărite în diferite locuri. Dintre acestea, amintim: săritul peste foc, trecerea vitelor peste foc, stropirea cu apă, scăldatul în râu, producerea unor zgomote provocate de bice, buhaie, tălăngi, tobe, clopote, împuşcături.
Chiraleisa
Toate aceste practici sunt necesare pentru refacerea cosmică a lumii, pentru instalarea ordinii într-un scenariu mitic. La Bobotează, numită pe alocuri Botezul Domnului sau Apă-botează, se încheie această perioadă cosmogonică și e necesar, așadar, ca lumea să fie rostuită, să intre pe făgașul normal.
În practicile de alungare a spiritelor, un loc important îl ocupă chiraleisa, termen de origine grecească, care se desfășoară în ajunul Bobotezei, când preotul umblă cu crucea. Odată cu el sau după aceea umblă cete de copii cu clopote, numite aici „țângălăuă” sau „cingataua”, cu bice, buhai, tălăngi sau cu alte obiecte care fac zgomot, rostind anumite versuri: „Chiraleisa-i, Doamne
Chiralesă,
Roadă-n grâie.
Spic de grâu,
Până la brâu” (Răcătău, județul Cluj). În Bihor obiceiul se numește Țurgaleisa de la zurgălăii, clopoțeii cu care sunau copiii, denumiți aici țurgalauă și are o formulă mai amplă, ca un adevărat colind: „Țurgaleisa leisa
Ce-i în casă și afară.
Ce-i în casă?
Sănătate
Dar afară?
Vaci cu lapte.
Câte pietre la fântână
Atâtea oale cu smântână
Câți tăciuni pă vatră
Atâția pețători la fată.” (Borșa, județul Bihor). Acestea nu sunt altceva decât urări directe, asemenea colindelor, având ca obiect belșugul casei, sănătate, fericire, măritișul fetelor etc. Ele au un ton general și se adresează îndeosebi gospodarului prin enumerarea unor urări structurate pe comparații: „Câte paie pă casă
Atâția colaci pă masă,
Câte pchetri pă râu
Atâtea stoguri de grâu,
Câte așchiță la tăietoriu
Atâția pețătoriu” (Răcătău, județul Cluj). Asemănarea cu textul colindei și mai ales cu urarea acesteia este evidentă, de aceea putem considera că acest obicei e un tip de colindat.
În majoritatea localităților, el se desfășoară astfel: în curtea gospodarului intră pe rând cete de copii (în general băieți) cu clopote, bice, tălăngi, înconjoară casa, șura, grajdul, alte clădiri, jirezile cu fân și paie, deci toate acareturile gospodăriei, rostind formulele pe care le-am amintit, sunând din tălăngi, pocnind din bice, făcând mare gălăgie. Spre deosebire de obiceiul colindatului, copiii nu intră în casă, ci așteaptă în curte până gazda le dăruiește boabe de porumb fierte, fructe (mere, nuci), gogoși (pancove), uneori și bani. Textul la chiraleisă nu se cântă, el e strigat pe un anumit ritm, subliniat de sunetul tălăngilor, a clopotelor. Ne găsim pe un tărâm magico-religios în care, în locul incantației colindelor, „se spune”, „se strigă” o urare asemănătoare descântecelor sau a „mulțămitelor” la colindat, se produce mult zgomot și se închipuie o roată, un ocol în jurul gospodăriei. Cu alte cuvinte se duce o luptă împotriva duhurilor rele fie alungându-le, fie limitând aria lor de acțiune prin trasarea unui „cerc magic” ce simbolizează cercul solar sau un loc sacru în care forțele malefice nu pot pătrunde (T. Herseni, 1977, pag. 259 – 261).
Divinația și „ursita”
În același timp, prin magia cuvântului se ura, se menea gospodarului împlinirea dorințelor, bunăstare materială, socială și sufletească. Pocnetul bicelor, sunetul clopotelor, al tălăngilor în concepția populară purifică atmosfera de duhuri rele, vârcolaci, strigoi, suflete ale morților, precum și de jivine, de animale răpitoare (șerpi, șobolani, dihori). Așadar, atitudinea magică nu se aplică numai față de forțele supranaturale, negative, ci și față de întruchipări concrete dăunătoare omului și gospodăriei.
De altfel, cei chestionați asupra rostului obiceiului au răspuns că așa se obișnuiește, întrucât astfel se alungă șerpii și șoarecii de pe lângă casă: „șerpi, șopârle, gâdigănii” (Lugașul de Jos, județul Bihor).
Inițial obiceiul a avut o finalitate clară, una apotropaică despre care am vorbit, dar în evoluția lui a câștigat și funcția fertilizatoare și de urare (vezi Stoica, Bocșe, 1985, pag. 75. Acesta poate să constituie și motivul pentru care a asimilat și numele de origine creștină, respectiv Chiraleisa și în relație directă cu umblatul preotului cu crucea în ajunul Bobotezei.
Tot în ajunul Bobotezei aveau loc acte de divinație, practici magice de aflare a „ursitei”, a „orândei”, acte de premoniție, precum și un obicei cunoscut sub numele de vergel, despre care am mai vorbit în altă parte a lucrărilor noastre (A. Bodiu, 2004, pag. 237). În ajunul Bobotezei se ține post, „se ajunează” pentru binele casei, să fie ferită de vrăjmași și de pagubă. Pentru fetele mari ajunarea e benefică deoarece se crede că în câșlegile care vin se vor mărita (toate localitățile cercetate).
În localitatea Ghirolt, județul Cluj, fetele mari puneau mărgelele de la gât, cerceii, panglica din coadă împreună cu șase boabe de grâu sub pragul ușii ca să treacă preotul cu crucea, în credința că se vor mărita. E aici un transfer al forțelor sacre către un ritual premarital prin aceste elemente specific feminine intime. Fetele mari mai fură câteva fire din „busuiocul din cofă” al preotului pe care le folosesc în diferite farmece și vrăji (Rediu, Vâlcele, județul Cluj). Când preotul se ridică de pe scaunul pe care a stat, fetele de măritat mișcă scaunul, „îl clătesc ca să să clătească data” (Săbolciu, județul Bihor). Tot pe scaunul de pe care s-a ridicat preotul se așază „gospodina” pentru ca să-i „stea cloștile”.
Fertilitate și trecere spre rai
Alături de busuioc, fetele mai fură sau cer preotului o șuviță din fuiorul pe care-l poartă obligatoriu preotul alături de cruce. Rolul fuiorului pe care preotul îl poartă și astăzi în multe localități e interesant, mai ales că în unele zone există interpretări diferite. Din relatările informatorilor, aflăm că mai demult, înainte de Primul Război Mondial, gospodarii nu „cinsteau crucea cu bani”, ci cu un colac, carne (cârnați) și un fuior de cânepă, pe alocuri și caier de lână (Borșa, Săbolciu, Copăcel, Lugașul de Sus, Aușeu, Borod, județul Bihor; Săcel, Filea de Sus, Buru, Cacova Ierii, Micești, Rediu, Vâlcele, Bonț, Topa Mică, Berind, Ghirolt, județul Cluj).
Se crede că oferind preotului fuiorul în ajunul Bobotezei, în acel an se va face cânepa. Se mai crede că odată cu fuiorul se scot toate relele din casă (Lugașul de Sus, Borod, județul Bihor; Rediu, Aiton, județul Cluj). Fuiorul are și rol psihopomp, „sufletele căsenilor trec peste iad până la raiu” (Telciu, Salva, județul Bistrița-Năsăud). În zona Sălaj se oferă fuior „ca să facă fune la clopote” (Miluan, Sânmihaiul Almașului, Românași).
Fetele mari fac din șuvița de fuior o lumânare, pe care o aprind seara înainte de culcare, apoi o pun sub pernă ca să-și viseze ursitul. În Bihor fetele împletesc în coade șuvițe De cânepă se leagă o serie de obiceiuri și ritualuri magice, dovada cultivării ei din timpuri străvechi și pe arii întinse. Un document din 1340 al episcopiei Oradea menționează cultivarea acestei plante în această zonă (David Prodan, 1967, vol. I). Pe lângă finalitatea ei de plantă textilă, cânepa este utilizată și în medicina populară; sămânța se folosește în diferite „amestecături” pentru bolile de stomac, de plămâni, ca alifie pentru „brâncă”, bube, râie, dar mai ales în ritualuri magice. Toate acestea ne îndreptățesc să credem că această plantă era hotărâtoare pentru existența omului. Ca atare, ea trebuia să crească, să se facă deasă și frumoasă. În acest caz, la începutul anului era nevoie să se efectueze o serie de practici magice care să garanteze acest lucru. Jocul de la sfârșitul ceremonialului colindatului în casă are și acest rost. „Cât de sus sar jucătorii și turca, așa de mare s-o face cânepa” (Copăcel, jud. Bihor). Așadar, dăruind preotului un fuior de cânepă are la bază un rost magic, mai precis unul de fertilitate.
Jocurile cu măști
„Strigătul peste sat” este un obicei care se încadrează în practica purificării cosmosului, a renovării timpului calendaristic. Nu vom insista asupra lui, vrem doar să subliniem că această purificare prin „tribunalul satului” este de ordin moral, etic și se asociază cu alte elemente și acte de profilaxie: aprinderea focurilor, luminații, acte magice de sorginte solară.
În concordanță cu timpul decrepit, apar în această perioadă mascații și jocurile cu măști, practici primitive cu o largă răspândire în trecut și cu multe atestări încă în zonele cercetate de noi. În zona Bistriței, în subzona Șieu, în ajun de Bobotează se maschează tineri, bătrâni și copii și umblă pe ulițele satului, prin case purtând numele de „hâzi” (urâți). În satul Chintelnic aceștia fie că poartă măști din diferite materiale (pânză, carton, hârtie, plastic), fie se „machiază”, fie se travestesc în diferite personaje (moși, babe, ruși, ofițeri, doctori ori moarte): „tinerii travestiți întruchipează un alai de nuntă, iar bătrânii spun că umblă cu moartea prin sat” (E. Bumb, Zestrea, nr. 2, anul II, 1999 (5), pag. 15).
Spectacolul nocturn al „hâzilor” poate reprezenta lumea arhaică a spiritelor moșilor și strămoșilor ce transmiteau prin joc și gesturi principiul fertilității în anul care vine. Aceste jocuri cu măști sunt prezente aproape la toate popoarele lumii. În Europa antică cortegiul închinat lui Dionysos, la sărbătoarea Lancelor, purtau măști diferite de animale sau se deghizau cu ramuri verzi, la Saturnaliile romane, despre care am mai vorbit, alaiurile măștilor, travestiurile se țineau lanț.
Conf Aurel Bodiu
Articolul Tradiții de Bobotează. A douăsprezecea noapte sau sfârșitul timpului apare prima dată în ziarulfaclia.ro.
