Renumele artei populare din municipiul Gherla a mai consemnat o filă. Zilele trecute gherleanca Egri Hajnal din cadrul Fundației Culturale Téka a fost aleasă în funcția de vicepreședinte al Asociației Meșterilor Populari din Transilvania, apreciere a bogatei activități desfășurate în fruntea cercurilor artistice și de artă populară din cadrul fundației gherlene, unde până în prezent a instruit sute de copii și adulți în arta meșteșugurilor populare, obținând nenumărate premii la concursurile de profil organizate în țară.
Are un merit incostestabil în amenajarea Atelierului meșteșugarilor, inaugurat în primăvara anului trecut, unde sunt create condiții dintre cele mai bune desfășurării cursurilor de ceramică și artă populară, cu dotări moderne. Obiectele de artizanat realizate acolo se bucură de multe aprecieri la târgurile și expozițiile organizate în țară, dar și peste hotare în localitățile cu care fundația întreține relații de colaborare și prietenie. Toate aceste adevărate valori ale artei populare sunt realizate sub îndrumarea directă a doamnei Egri Hajnal, o reprezentantă activă a vieții culturale a municipiului Gherla, unde ocupă un loc importnt în educarea și instruirea copiilor în domeniul artei populare tradiționale transilvănene. Zilele trecute Fundația Culturală Téka din Gherla a publicat lista taberelor de vară organizate în fiecare an cu participarea a peste o mie de elevi. Din cele 13 tabere patru sunt îndrumate și coordonate de doamna Egri Hajnal. Chiar primul sejur, cel de meșteșuguri pentru copii care debutează la 28 iunie este condus de dânsa, la finalul taberei cele mai reușite lucrări realizate de participanți fiind prezentate publicului printr-o expoziție organizată la sediul fundației, în acest an, probabil în noul Atelier a meșteșugurilor populare. Inițiative lăudabile, cu care gherlenii se mândresc.
Szekely Csaba
Articolul Gherleancă, aleasă vicepreședintele Asociației Meșterilor Populari din Transilvania apare prima dată în ziarulfaclia.ro.