April 17, 2026

Primăria Cluj-Napoca le-a transmis reprezentanților AUR, PSD și USR din Consiliul Local că nu se poate convoca ședința de deliberativ din 13 februarie 2026 pentru discutarea situației centrului metropolitane deoarece nu au fost respectate normele procedurale.

 

„În legătură cu solicitarea celor 9 consilieri locali privind convocarea unei ședințe extraordinare de Consiliu Local în data de 13 februarie 2026, Primăria Cluj-Napoca vă prezintă răspunsul instituțional și legal transmis acestora: urmare a adresei dumneavoastră înregistrată la Primăria municipiului Cluj-Napoca sub nr. 97.255/3/10.02.2026, prin care solicitați convocarea unei ședințe extraordinare a Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca, în ziua de vineri, 13 februarie 2026, ora 15, conform convocatorului atașat, vă transmitem următoarele:

Convocarea unei ședințe extraordinare se poate face din inițiativa unei treimi din numărul consilierilor locali în funcție. Potrivit art. 134 alin. (3) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, „data şedinţei consiliului local precizată cu ocazia convocării este stabilită, cu respectarea modului de calcul al termenelor procedurale, prevăzut de art. 181 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările ulterioare, astfel: (…) b) în termen de 3 zile de la data comunicării dispoziţiei sau documentului de convocare pentru şedinţele extraordinare”, a transmis municipalitatea.

Conform dispozițiilor art. 181 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, termenul se calculează pe zile libere și nu se iau în calcul ziua în care termenul a început să curgă și nici ziua în care se împlinește.

„În consecință, raportat la data transmiterii convocatorului, 10.02.2026, precum și raportat la data ședinței extraordinare a consiliului local, propusă pentru 13.02.2026, nu sunt respectate prevederile legale mai sus-menționate”, a punctat primăria clujeană.

În schimb, primăria a convocat ședință ordinara de consiliul local pentru 16 Februarie, pe ordinea de zi figurând 27 de puncte .

Articolul Primăria Cluj-Napoca răspunde coaliției „centurii” AUR, PSD, USR apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *