Femeile au şanse mai mari decât bărbaţii să supravieţuiască unui diagnostic de cancer, însă se confruntă cu un risc mai ridicat de efecte secundare severe cauzate de tratament, conform unui studiu condus de cercetători australieni, transmite luni agenţia Xinhua.
Studiul, condus de cercetători de la Universitatea Adelaide din Australia şi publicat în Journal of the National Cancer Institute, a identificat diferenţe constante între pacienţii cu cancer de sex masculin şi feminin, atât în ceea ce priveşte rata de supravieţuire, cât şi toxicitatea tratamentului, se arată într-un comunicat al universităţii.
Cercetătorii au constatat că pacientele prezentau un risc de deces cu 21% mai mic în comparaţie cu pacienţii de sex masculin, însă aveau un risc cu 12% mai mare de toxicităţi severe.
Aceste diferenţe bazate pe sex au fost în mare parte consecvente în cazul a 12 tipuri de tumori solide în stadiu avansat, precum şi în cazul diferitelor modalităţi de tratament, inclusiv chimioterapie, terapii ţintite şi imunoterapie. Acest lucru sugerează că diferenţele provin din mecanisme biologice subiacente, nu doar din efectele medicamentelor, au afirmat cercetătorii.
Aceste constatări au implicaţii importante asupra modului în care medicamentele sunt evaluate şi prescrise, întărind argumentele în favoarea raportării sistematice şi a adoptării de măsuri pe baza dovezilor specifice sexului în cercetarea clinică, au afirmat autorii studiului.
Articolul Femeile au şanse mai mari de supravieţuire în caz de cancer apare prima dată în ziarulfaclia.ro.