Mitropolia Clujului la douăzeci de ani. Geneză, context și semnificații ecleziologice

Pr. Bogdan Ivanov

Două decenii, în grila de interpretare a istoricului Fernand Braudel se înscriu în ceea ce acesta numea conjoncture, adică timpul mediu rezervat schimbărilor instituționale, al ciclurilor economice și sociale¹, în care pot fi observate cu o suficientă detașare motivațiile și resorturile care au generat anumite schimbări instituționale și, mai ales direcția în care acestea au evoluat.

În acest context, aniversarea a două decenii de la înființarea Mitropoliei Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului devine astfel nu doar un moment aniversar, ci în primul rând un context privilegiat prin care putem evalua maturizarea unei mitropolii într-un interval relativ extins pentru a depăși clișeele și emoțiile de conjunctură, dar suficient de concentrat pentru a rămâne pe mai departe legat de actorii și contextele sale fondatoare. Demersul este cu atât mai necesar cu cât și astăzi, la 20 de ani, încă se mai observă ecourile acelei retorici alarmiste, care priveau acest eveniment eclesial în termenii ruperii unității vechii mitropolii a Transilvaniei. La polul opus, încep să se cunoască tot mai puțin motivele înființării acestei noi structuri mitropolitane în spațiul transilvănean, care nu s-a revendicat de la simple argumente ale unei istorii revolute, ci s-a dorit a fi semnalul unei mai ample și mai profunde înnoiri și re(așezări) inclusiv instituționale, în Biserica Ortodoxă din România.

Chiar și din aceste simple motive merită să ne reamintim care au fost motivele, contextul și mai ales cum s-a înființat Mitropolia Clujului și să-i urmărim parcursul ei instituțional și misionar în cei douăzeci de ani care au trecut de la momentul din 25 martie 2006.

Contextul postcomunist și reorganizarea BOR

Biserica Ortodoxă Română a cunoscut în deceniile ce au urmat căderii regimului comunist o remarcabilă reorganizare instituțională, prin reactivarea unor eparhii desființate sau comasate din ordinul autorităților, precum: Suceava, Dunărea de Jos, Târgoviște, Caransebeș, Maramureș, Argeș sau Huși, și prin înființarea de noi eparhii în țară la: Covasna, Severin, Slatina, Slobozia, Hunedoara, Sălaj. La aceasta s-a adăugat organizarea diasporei din Europa începând cu anii 1993, prin înființarea Mitropoliei Europei Centrale și de Nord și, 8 ani mai târziu, a Europei Occidentale și Meridionale. Dacă această dinamică a fost mult mai evidentă la nivel eparhial și în diaspora, ea aproape că nu s-a manifestat deloc la nivel mitropolitan, structura Bisericii Ortodoxe Române rămânând cea din timpul Patriarhului Justinian, cu cele 5 mitropolii (Muntenia, Moldova, Ardeal, Banat și Oltenia, ultimele două înființate în anii 1947 și 1949). Mai mult, dinamica societății după anii 2000 a dus la creșterea în pondere a unor centre metropolitane, ceea ce a deschis Bisericii perspective noi de misiune și odată cu ele de regândire a strategiilor sale pastorale și instituționale. Mitropolia Ardealului, a treia în pondere, după Muntenia și Moldova păstra urmele unei organizări instituționale impuse cu secole de stăpânirea Habsburgică, ce nu a dorit un scaun mitropolitan ortodox în centrul Transilvaniei, nici măcar în vechea Alba Iulie și s-a mulțumit să îl plaseze într-o margine a provinciei, de unde – adevărul istoric trebuie recunoscut – a iradiat o remarcabilă dezvoltare și dinamică începând cu păstorirea lui Andrei Șaguna (1848-1873). Acesta din urmă a dorit cu tărie înființarea unui scaun eparhial în Cluj, recunoscut de către toți ca metropola Transilvaniei, fapt pentru care a și destinat prin testamentul său un fond, dar realitățile din teren și contextul istoric au făcut ca acest proiect să mai aștepte câteva decenii.

Așadar, contextul punerii în discuție a prezenței unei mitropolii la Cluj era marcat de o evidentă întârziere istorică și de o anume rezervă de a discuta deschis acest subiect la nivelul Sfântului Sinod. Lucrurile s-au schimbat în momentul venirii la Cluj a Arhiepiscopului Bartolomeu Anania, o personalitate marcantă a Bisericii și a culturii, cu un trecut anticomunist și cu o mare autoritate în fața celorlalți ierarhi ai Sinodului. Nu trebuie uitat nici faptul că, lui Bartolomeu Anania, pe vremea aceea arhimandrit pensionar, i s-a propus de către proaspătul guvern revoluționar să ocupe scaunul de Patriarh, la data de 18 ianuarie 1990, după retragerea temporară din scaun a Patriarhului Teoctist². La această ofertă, Arhimandritul Bartolomeu a răspuns negativ, exprimându-și convingerea că noile vremuri vor pune capăt numirilor de patriarhi, mitropoliți și episcopi în cabinetele oamenilor politici și că Biserica va putea de acum înainte să își decidă liberă soarta. Peste toate acestea și-a exprimat la fel de ferm și limpede faptul că nu e în niciun fel interesat de o astfel de funcție.³ Cu toate acestea Biserica avea în el un lider cu autoritate și recomandat să ocupe cele mai înalte funcții de conducere.

Nașterea Mitropoliei Clujului

Odată cu Arhiepiscopul Bartolomeu, așa cum s-a întâmplat de multe ori în istoria Bisericii cu alte eparhii, scaunul eparhial de la Cluj a crescut în prestigiu și valoare. Prezența Mitropolitului Antonie Plămădeală la Sibiu și a Arhiepiscopului Bartolomeu la Cluj a făcut ca Mitropolia Transilvaniei să aibă doi poli de mare valoare și autoritate, care au făcut front comun și au cooperat foarte bine, în pofida trecutului foarte diferit al celor doi, în chestiuni extrem de delicate, cum a fost diferendul patrimonial cu Biserica Greco-catolică. Mai mult, pe fondul bolii Mitropolitului Antonie al Ardealului, Arhiepiscopul Bartolomeu a fost de facto cel care a coagulat în jurul lui episcopatul ardelean și a continuat dialogul cu episcopii uniți.

În acest context, amplificat de absența îndelungată a Mitropolitului Antonie din activitatea publică, Arhiepiscopul Bartolomeu a primit mai multe propuneri venite din partea unor intelectuali clujeni de a muta scaunul mitropolitan la Cluj, pe aproape tot parcursul celor 12 ani scurși de la instalarea lui la Cluj și până în toamna anului 2005. Arhiepiscopul Bartolomeu a avut cavalerismul de a nu încuraja astfel de inițiative și de a nu discuta un astfel de subiect atât timp cât Mitropolitul Antonie se afla bolnav la pat, afirmând că moral este ca ele să fie discutate după plecarea din această lume a Mitropolitului, care a survenit în ziua de 29 august 2005, la Sibiu. O ultimă propunere a venit din partea a doi intelectuali clujeni, scriitorul Miron Scorobete și medicul Crișan Mircioiu, cumnat cu Onisifor Ghibu, în chiar ziua de 2 noiembrie 2005, când Arhiepiscopul Bartolomeu se pregătea să plece la ședința de sinod și la cea a colegiului electoral, care avea ca punct central alegerea unui nou ierarh pentru Mitropolia Ardealului. Acestor doi intelectuali le-a dat următorul răspuns: „Sunt convins că așa trebuie să fie, dar prefer să se facă după moartea mea (care, oricum, nu poate fi prea târzie !), ca să nu mi se atribuie o toană pe care nu o am nici acum, la bătrânețe”⁴.

Pe acest fond de așteptare s-au consumat alegerile pentru scaunul mitropolitan de la Sibiu, la care au participat în calitate de candidați Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Andrei Andreicuț al Alba Iuliei și Preasfințitul Episcop Laurențiu Streza de la Caransebeș, fost duhovnic și cadru didactic al Facultății de Teologie Ortodoxă din Sibiu. Rezultatul care, în virtutea principiului enunțat de Arhiepiscopul Bartolomeu „nu căutăm un om pentru o eparhie, ci alegem un om pentru Biserică”, părea nu doar previzibil, ci cât se poate de evident, a generat, în urma alegerilor din 3 noiembrie 2005, o situație canonică fără precedent, ale cărei implicații au depășit cadrul strict procedural al alegerii ierarhice. Corpul ierarhilor ardeleni a votat unanim pentru Arhiepiscopul Andrei, iar rezultatul votului, legal de altfel, deși nu lipsit de manipulări, a oferit un mitropolit pentru care tocmai ierarhii lui sufragani nu și-au dat votul.

În acest context, Arhiepiscopul Bartolomeu Anania, într-o notă de jurnal, datată în 3 noiembrie 2005, la București, publicată în revista eparhială Renașterea scria:

„Consider că alegerea de azi a fost legală prin procedură, dar profund imorală prin ceea ce a precedat-o. Nu curriculum vitae al fiecăruia din cei doi candidați, trimis din vreme alegătorilor, a contat și învins, așa cum ar fi fost normal, ci o vastă și deșănțată campanie electorală. În stilul și cu implicarea politicianismului vulgar și agresiv, din care nu au lipsit presiunile, clientelismul, ofertele și amenințările subterane, agitația și propaganda prin mass-media, atacurile la persoană, calomnia, injuria și, vai !, chiar și tentativa de asasinare morală a contracandidatului. Pare a fi o nenorocită premieră în istoria Bisericii noastre și e de așteptat ca Sfântul Sinod, prin noul Statut, s-o reducă la un nefericit unicat.”⁵

Situația creată de votul din 3 noiembrie era una foarte delicată atât canonic, cât și din perspectiva legislației bisericești, dacă ne gândim că mitropolitul unei provincii tocmai fusese ales fără votul episcopilor din acea provincie, fapt care însă nu își găsea rezolvarea în statutul de organizare al Bisericii Ortodoxe Române, aflat în vigoare la acea dată. În ședința de a doua zi, când Sinodul s-a pronunțat pentru validarea alegerii de mitropolit din ziua precedentă, și când patriarhul a anunțat ordinea de zi și a cerut sinodalilor să mai spună dacă au și alte propuneri, cei șapte ierarhi ardeleni au înaintat secretariatului Sinodului, în conformitate cu prevederile de atunci propunerea de reorganizare a Mitropoliei Ardealului.

Către Sfântul Sinod al B.O.R.

PREA FERICITE PĂRINTE PATRIARH,

Onorați membri ai Sfântului Sinod,

De câțiva ani, în Transilvania, circulă ideea mutării Centrului Mitropolitan în capitala provinciei, Cluj-Napoca.

Există canoane care precizează faptul că administrația bisericească trebuie să funcționeze în centrele în care își desfășoară activitatea și administrația civilă. Așa s-a transferat Mitropolia Ungro-Vlahiei, de la Curtea de Argeș la Târgoviște, apoi la București, precum și Mitropolia Moldovei de la Suceava la Iași. Întrucât metropola Transilvaniei este Cluj-Napoca, noi, ierarhii transilvăneni, Vă rugăm să supuneți aprobării Sfântului Sinod:

1. transferarea sediului mitropolitan al Mitropoliei Ardealului, Crișanei și Maramureșului de la Sibiu, la Cluj- Napoca, Sibiul rămânând Arhiepiscopie;

2. în cazul în care nu se aprobă această cerere, Vă rugăm să supuneți la vot înființarea unei noi Mitropolii, a Transilvaniei, cu sediul în Cluj-Napoca, care să cuprindă următoarele Eparhii: Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, Arhiepiscopia Alba Iuliei, Episcopia Oradiei, Bihorului și Sălajului, precum și Episcopia Maramureșului și Sătmarului.

Nădăjduind că cererea noastră va fi luată în considerare și aprobată, Vă încredințăm de dragostea noastră filială.

București, 4.11.2005⁶

Propunerea semnată de Arhiepiscopul Bartolomeu al Clujului, Arhiepiscopul Andrei al Alba Iuliei, Episcopul Justinian al Maramureșului și de episcopii și arhiereii vicari Irineu Bistrițeanul, Vasile Someșanul, Petroniu Sălăjanul (cu împuternicirea scrisă a Episcopului Oradiei, Ioan) și Iustin Sigheteanul, avansa două variante: mutarea scaunului mitropolitan de la Sibiu la Cluj și păstrarea pentru titularul acestuia rangul de mitropolit onorific sau înființarea unei noi mitropolii cu sediul la Cluj, care să grupeze eparhiile Cluj, Alba, Oradea și Maramureș. Pentru a reconstitui atmosfera acelui moment unic, citez din însemnarea Arhiepiscopului Bartolomeu din ziua de 4 noiembrie 2025:

„În continuarea ședinței, am prezentat propunerea de reorganizare a Mitropoliei Ardealului, semnată de mine și de încă șase colegi ardeleni. După aproximativ două ore, la reluarea ședinței în plen, cu 40 de sinodali prezenți, propunerea a fost avizată favorabil de către Comisia Canonică-Juridică și aprobată, prin vot deschis, cu 37 de voturi și 3 abțineri. În scurtul său cuvânt, Preafericitul Teoctist a apreciat-o ca fiind „un moment istoric”. Nu știu dacă este sau nu așa, dar acum, seara, la ora când în chilia mea scriu aceste rânduri, sunt sigur că Duhul Sfânt este Cel care a suflat de sus, azi-dimineață, simultan, peste șapte ierarhi ardeleni care se priveau în ochi și înțelegeau că au același gând, de multă vreme mocnit în spuză și acum, năprasnic, devenit flacără. Și mai știu că nu e important să faci istorie, ci s-o folosești exact când ea ți se oferă”⁷.

În realitate, propunerea de înființare a Mitropoliei, așa cum s-a dovedit din consultarea minutei acelei ședințe sinodale, pe care a dispus-o Patriarhul Teoctist, în contextul marilor frământări ce au urmat în presă și nu numai, a avut 38 de voturi pentru și două împotrivă. Chiar dacă au fost voci care s-au pronunțat asupra faptului că Mitropolia Clujului s-a înființat peste noapte, fără o consultare prealabilă și la limita canoanelor, ea a fost cât se poate de legală din punct de vedere bisericesc. Istoric vorbind a fost un răspuns de criză la o situație de criză, care însă s-a dovedit în timp un act vizionar. Sinodul a mai stabilit că următoarea etapă era fixarea titulaturii noii mitropolii și a locului ei în dipticele Bisericii Ortodoxe Române, adică în ordinea ierarhică, programate pentru data de 18 ianuarie 2006 și sancționarea, fără drept de respingere din partea Adunării Naționale Bisericești din luna februarie a aceluiași an.

Au urmat două luni de foc, în care doar tăria de caracter a Arhiepiscopului Bartolomeu și solidaritatea de neclintit a ierarhilor ardeleni care au semnat această propunere au făcut ca proiectul de înființare a noii Mitropolii clujene să nu se năruie sub presiunea maselor de formatori de opinie și de clerici instrumentalizați sau să se amâne sine die, așa cum se dorea. Presa acelor luni pe care am urmărit-o zilnic și al cărei dosar documentar poate fi consultat stă mărturie despre forța de manipulare pe care o are mass-media și internetul cât și despre viteza cu care se rostogolesc în aceste medii extrem de volatile clișee precum: „adevărată schismă”, scindarea și „federalizarea” Ardealului ortodox, „fragmentarea forței spirituale a Ortodoxiei transilvănene”, „pericolul consumării unei schisme în BOR” sau de reactualizare a „unui nou spirit hortist” și de dezbinare a Ardealului în amintirea nefastului Diktat din 1940. Și am citat din cele mai decente acuzații.

Ierarhii ardeleni în frunte cu Arhiepiscopul Bartolomeu s-au comportat cât se poate de firesc, participând la instalarea în scaunul de Mitropolit a Înaltpreasfințitului Laurențiu Streza, la Sibiu în data de 12 noiembrie 2005. Au convocat adunările eparhiale extraordinare care și-au exprimat acordul de a forma noua mitropolie de la Cluj, au pregătit un amplu dosar argumentativ în care au colaționat argumente și de natură istorică și de natura canonică, dar mai ales au fundamentat necesitatea acestei Mitropolii prin nevoia unei altfel de misiuni într-un spațiu multi-etnic și multi-confesional, care să iradieze din centrul acesteia, care este Clujul aflat la distanțe egale de toate celelalte centre episcopale ortodoxe. Clujul își confirmase de mult faptul că este o metropolă a multiculturalităţii etnice şi pluralităţii confesionale, fiind situat la confluenţa culturală şi spirituală a lumii răsăritene cu lumea latină. Prin istoria sa, prin cultura, dar mai ales prin Bisericile și comunitățile de credință, care îl fac unic, Clujul este o imagine în mic a Europei religioase.

Printre argumentele aduse în favoarea înființării Mitropoliei de la Cluj, care au fost mult mai raționale și mai decente decât cele privind păstrarea vechii organizări bisericești în Transilvania citez din memoriul adresat semnat de profesorii facultății de teologie de la Alba Iulia și de Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Andrei, care la acea vreme era și decanul acesteia:

„Redimensionarea pastoralei prin catehizare și solidaritate euharistică;

Utilizarea mijloacelor moderne de comunicare pentru configurarea unor rețele catehetice parohiale și eparhiale;

Înnoirea solidarității comunitare în direcția unei autentice „liturghii sociale”; Implicarea concretă și masivă a școlilor teologice seminariale și universitare în reconfigurarea misiunii duhovnicești tradiționale și a diaconiei culturale;

Promovarea unei culturi evanghelice, care să fructifice tradiția locală transilvană;

Cultivarea unui ecumenism realist, duhovnicesc, neideologic;

Asumarea memoriei venerabile a martirilor și mărturisitorilor creștini ortodocși din închisorile comuniste (Aiud, Sighet, Gherla) și a modelului rezistenței prin credință, demnitate și solidaritate mistică;

Cultivarea liturgică a memoriei sfinților locali transilvăneni;

Valorificarea patrimoniului bisericesc local și punerea în valoare a vetrelor culturale și duhovnicești transilvănene prin redescoperirea sensului profund al pelerinajului în noul context european;

Recuperarea spiritului profetic și terapeutic al propovăduirii într-o societate coruptă, sub presiunea descreștinării, revalorizarea laicității în lucrarea eclezială de catehizare, cultural-bioetice și pedagogice;

Ieșirea din captivitatea elenismului omiletic și al formalismului liturgic;

Promovarea unei autentice culturi a dialogului și a reconcilierii în contextul integrării europene, interconfesionale și interreligioase, având ca temei redescoperirea Bibliei, drept carte a viitorului Europei și al umanității”⁸.

Este interesant de observat cum multe din aceste proiecte au reprezentat coordonatele activității noii Mitropolii, ce și-au găsit împlinirea în acești 20 de ani. Drumul parcurs de această nouă mitropolie ardeleană, de la hotărârile Sfântului Sinod din 4 noiembrie 2005, 18 ianuarie și 1 martie 2006, la evenimentul din 25 martie a confirmat că reașezarea administrativă a structurilor de conducere, precum și înnoirea și normalizarea eclesială a raporturilor din Biserică nu sunt ferite de obstacole, inerții și mistificări răuvoitoare. Dincolo de marasmul mediatic al celor câteva luni, evenimentul nașterii noii Mitropolii este ancorat în viziunea profetică și voința istorică exprimată de Mitropolitul Andrei Șaguna, Octavian Goga și Patriarhul Miron. El rămâne ca o confirmare a împlinirii unor vechi și noi așteptări în orizontul Ortodoxiei românești. Tot în sensul noului și al înnoirii Episcopul Justinian Chira spunea într-un comunicat de presă publicat în data de 12 decembrie 2005, în ziarul local Graiul Maramureșului că înființarea Mitropoliei Clujului „este un act normal în dezvoltarea vieții bisericești din țara noastră. S-au înființat, până acum, mitropolii și episcopii, s-au înființat parohii și mănăstiri. În orașe s-au construit sute de biserici ortodoxe și de alte confesiuni. Am ieșit dintr-un Ev Mediu, dintr-un mileniu depășit, și am intrat într-un nou mileniu”⁹.

Primii ani ai Mitropoliei Clujului

Cu acest sentiment, al pășirii în noul mileniu a fost trăit evenimentul proclamării oficiale a Mitropoliei Clujului prin ridicarea la rangul de mitropolit a Arhiepiscopului Bartolomeu ce a avut loc la sărbătoarea Bunei Vestiri la Cluj-Napoca. De departe întronizarea de la Cluj a fost una din cele mai spectaculoase întronizari petrecute în deceniile postcomuniste în Biserica Ortodoxă Română, în prezența Patriarhului Teoctist, a peste 1000 de preoți din întreaga Mitropoliei, a lui Traian Băsescu, președintele României, a fostului președinte Emil Constantinescu. Mai presus de toate au participat zeci de mii de credincioși, care s-au bucurat de faptul că la acest eveniment a fost adusă special icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Nicula. Toată această desfășurare a reprezentat cea mai autentică confirmare publică a actului de înființare a Mitropoliei Clujului, într-o atmosferă desfășurată sub suflarea înnoitoare a Duhului, așa cum s-a consumat de fapt întregul proces.

Încă din programul pastoral anunțat de Mitropolitul Bartolomeu în cuvântarea de instalare, noua structură mitropolitană a urmărit redinamizarea vieții bisericești, sub toate aspectele ei, precum și revenirea la „starea de normalitate eclesială”. O normalitate care însemna în viziunea noului mitropolit o mai bună așezare „a criteriilor de promovare în treptele episcopatului… Legitima aspirație la un rol conducător în Biserică trebuie să aibă drept motivație lăuntrică nu foamea de putere, ci setea de slujire. Nu în ultimul rând vom milita pentru eliminarea mult prea omeneștilor reziduuri ale mentalităților politicianiste, chiar dacă sunt periferice, și pentru restaurarea stilului eclesiastic în comportamentul și limbajul clerului de pe orice treaptă”.¹⁰

Tocmai această normalitate sau normalizare căuta să o afirme Mitropolia Clujului, printr-o pledoarie pentru o Biserică fără reflexe și atitudini politicianiste, deschisă spre oameni și spre nevoile lor, coborâtă în agora prin vocile ierarhilor și ale preoților ei.

Programul inovator și dinamismul pastoral al Mitropoliei se observă foarte bine din agenda de lucru a primul Sinod Mitropolitan. Chiar dacă o parte din punctele discutate nu s-au materializat, istoria anilor care au urmat au confirmat viziunea proaspătă pe care Mitropolitul Bartolomeu o avea asupra prezenței Bisericii în lume. Din acest motiv am ales să redau comunicatul de presă din 11 aprilie 2006:

„Prima ședință a Sinodului Mitropoliei Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului a avut loc în ziua de 11 aprilie 2006 la sediul din Cluj-Napoca, sub președinția Arhiepiscopului și Mitropolitului Bartolomeu Anania.

Din ordinea de zi:

Au fost aprobate textele finale ale slujbei Cuviosului Pahomie de la Gledin (1674-1724), care vor fi înaintate Sfântului Sinod pentru pronunțarea canoni zării. Sfântului Sinod îi va fi înaintată propunerea pentru canonizarea mărturisi torului Atanasie (Todoran) de la Bichigiu, martirizat prin frângere pe roată la 12 noiembrie 1763.

Pentru acordarea principiului autonomiei eparhiale cu acela al colegialității, între ședințele Sinodului Mitropolitan membrii acestuia vor comunica printr-un sistem de teleconferință.

Pentru intensificarea evanghelizării, se vor face demersurile necesare ca, pe lângă posturile de radio eparhiale existente, să fie instituită o rețea radiofonică la nivelul celor opt județe ale Mitropoliei.

S-a aprobat înființarea unei reviste teologice a Mitropoliei.

Problemele de bioetică, atât de actuale astăzi, vor fi popularizate și la nivelul parohiilor.

În colaborare cu Mitropoliile Ardealului și Banatului, vor fi continuate demersurile legale pentru obținerea și administrarea moștenirii Gojdu.

Problema diferendelor patrimoniale dintre cultele religioase, specifice Transilvaniei, va fi abordată și la nivel mitropolitan.

Se aprobă instituirea unei sinaxe anuale a tuturor stareților și starețelor din Mitropolie.

Se va proceda la instituirea Consistoriului monahal mitropolitan.

A fost aprobată funcționarea a 14 mânăstiri și schituri din Episcopia Maramureșului și Sătmarului, înființate în ultimii 14 ani.

A fost aprobată transformarea Mânăstirii Râșca Transilvană în chinovie de călugări și a Mânăstirii Cristorel în chinovie de călugărițe, ambele din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului.

Sinodul Mitropolitan salută ridicarea Mitropoliei Greco-Catolice din Blaj la rangul de Arhiepiscopie Majoră și speră în îmbunătățirea relațiilor dintre cele două Biserici românești”¹¹.

Noul și înnoirea din Biserica Ortodoxă Română s-au mutat în acei ani, simbolic la Cluj-Napoca, iar prin pozițiile Mitropolitului Bartolomeu și ale sinodului Mitropolitan de la Cluj, întreaga societate românească a putut auzi vocea Bisericii în probleme de mare importanță socială: precum problema dosarelor clerului, prezența religiei și a icoanelor în școli, modul cum trebuie făcute și acceptate donațiile, relațiile cu Biserica Unită sau moștenirea Gojdu, problema minorităților sexuale. Au fost lansate din partea Sinodului Mitropolitan și două apeluri publice către Curtea Constituțională și către clasa politică în 27 martie 2007 și 2 mai 2007 în contextul crizei politice, provocată de suspendarea președintelui României, cu îndemnul ca această instituție să-și asume „ferm și fără echivoc, competența supremă de a identifica pârghiile constituționale care să facă posibilă soluționarea morală a actualei crize politice”.¹² Biserica, prin Mitropolia Clujului și-a asumat rolul de arbitru și de voce profetică într-o societate tot mai dezbinată de jocurile clasei politice, fapt primit cu ecouri pozitive în țară și necesar în vremuri de criză.

Reconfigurări instituționale și tensiuni

Sinodul a stabilit și raporturile de colaborare dintre cele două Mitropolii ardelene, care trebuiau să fie de complementaritate și nu de concurență, „ambele centre eclesiastice având misiunea de a contribui la o mai bună păstorire și reprezentare a intereselor credincioșilor ardeleni. Interesul comun în problema moștenirii Gojdu, precum și în asigurarea unui cadru legislativ echitabil, care să garanteze o stabilitate patrimonială și o atmosferă de pace interconfesională. O astfel de agendă a fost dezbătută în prima ședință comună a celor două sinoade mitropolitane, de la Izvorul Mureșului, din 19 septembrie 2006”.¹³ De altfel, problema Fundației Gojdu a adus mai aproape cele două sinoade Mitropolitane, Sfântul Sinod ratificând faptul că Mitropoliții de la Sibiu și Cluj sunt copreședinții Fundației și, împreună trebuie să își asume eforturile de a lupta pentru reintrarea în drepturile stabilite de fondatorul acesteia, lucru din păcate abandonat după anul 2008. Reușita a fost că prin demersurile și apelurile publice ale Mitropolitului Bartolomeu, Senatul a respins proiectul Guvernului Tăriceanu de înființare a unei Fundații publice româno-maghiare Gojdu, care a avea rolul de a îngropa diferendul dintre România și Ungaria pe această chestiune și practic de a lichida Fundația legitimă Gojdu. Sfântul Sinod mai prevedea ca cele două sinoade mitropolitane din Transilvania să se reunească în ședință comună de două ori pe an, „pentru problemele de importanță comună”, lucru care a funcționat cu intermitențe.

Mitropolia a cunoscut și o primă reorganizare a eparhiilor componente, prin înființarea în anul 2008 a Episcopiei Sălajului, cu reședința la Zalău, rezultată din desprinderea ei din Episcopia Oradiei. Titularul acesteia a fost ales în data de 5 martie 2008 Arhiereul vicar Petroniu Florea, care a fost instalat de Mitropolitul Bartolomeu în 13 martie 2008, în catedrala din Zalău. Un moment important și extrem de delicat a fost retragerea din scaunul de episcop al Oradiei a Episcopului Ioan Mihălțan pe motive de sănătate și alegerea în locul lui, la data de 13 februarie 2007 a Episcopului Sofronie Drincec al Oradiei. Acesta din urmă a fost întronitzat în data de 25 februarie 2007, în Catedrala cu Lună din Oradea, de către Arhiepiscopul Andrei al Alba Iuliei, cu delegația Mitropolitului Bartolomeu al Clujului.

Un moment delicat pentru Mitropolie și pentru ierarhii ei a fost anul 2008, marcat de conslujirea la slujba sfințirii aghiasmei mari a Episcopului Sofronie al Oradiei cu Episcopul unit Virgil Bercea și de împărtășirea la o liturghie greco-catolică a Mitropolitului Nicolae al Banatului. Ierarhii din Sinodul mitropolitan de la Cluj au votat propunerea de sancționare a celor doi ierarhi sus menționați, în timp ce la Sinodul plenar au votat pentru iertarea lor. Acest moment l-a determinat pe Mitropolitul Bartolomeu să se retragă din viața publică și tot mai mult în sine, bucurându-se de liniștea reședinței de la Nicula și de siguranța pe care i-o oferea Clujul și cei apropiați lui.

Cu sănătatea șubrezită și cu sentimentul că și-a încheiat misiunea și-a trăit ultimii doi ani de viață în liniște, nemaiavând luări de poziție publice, dar girând cu personalitatea lui Mitropolia de la Cluj, pe care a păstorit-o timp de aproape cinci ani, dându-i „prima rădăcină”, după cum se exprima profesorul Vasile Sebastian Dâncu într-un editorial publicat cu puțin înainte de plecare sa din această viață¹⁴.

De altfel, una din marile lui preocupări a fost aceea a succesorului, fapt pentru care i-a trasat un adevărat portret duhovnicesc și moral în testamentul său: „La cârma Mitropoliei îmi doresc un urmaș vrednic și demn, credincios Bisericii Ortodoxe, responsabil, integru, adversar al corupției de orice fel și sub orice formă, care să continue și să desăvârșească ceea ce am început eu”¹⁵.

Continuitate și bilanț la 20 de ani

După trecerea sa la cele veșnice, la 31 februarie 2011, la conducerea Mitropoliei Clujului a fost ales Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Andrei al Alba Iuliei, în data de 18 martie 2011, zi în care Mitropolitul Bartolomeu ar fi împlinit 90 de ani. Era o succesiune firească și de necontestat având în vedere strânsa colaborare cu Mitropolitul Bartolomeu și faptul că a fost îndeaproape la conducerea Mitropoliei, dar și la nașterea ei. În cuvântul său rostit la alegerea ca Mitropolit, Arhiepiscopul Andrei își exprima dorința de a continua misiunea predecesorului său: „Acum, la început de nou drum, îmi propun ferm să continui această misiune de excepție pe care a făcut-o Înaltpreasfințitul Bartolomeu, de care, sufletește, în cel mai serios mod, sunt legat de dânsul”¹⁶.

Mitropolitul Andrei a fost întronizat de către Patriarhul Daniel, în Catedrala din Cluj la data de 25 martie 2006, la cea de-a cincea sărbătorire a Mitropoliei. Având în spate o lungă și bogată experiență și rezultate remarcabile ca Arhiepiscop al Alba Iuliei, ce au reușit să îmbine excelent pastorația cu duhovnicia, Mitropolitul Andrei a deschis un capitol nou și dinamic din istoria Mitropoliei Clujului. Principalele coordonate ale activității de mitropolit au fost continuarea dialogului dintre cult și cultură, relația cu intelectualii, despre care spunea în cuvântul de instalare că „au un rol covârșitor în ceea ce privește progresul României de astăzi și de mâine”¹⁷. Un capitol esențial asumat ca Mitropolit a fost pastorația tinerilor cărora, Înaltpreasfințitul Andrei le-a dedicat efort și energie, „tinerii au deschisă poarta sufletului meu și le voi răspunde, după posibilități, solicitărilor. ASCOR-ul și celelalte organizații de tineret vor fi tratate cu multă solicitudine.” Mitropolitul Andrei a avut viziunea și energia de a construi o adevărată infrastructură dedicată activităților cu tinerii, iar aici merită amintite edificarea unor centre de tineret precum cel de la Sângeorz Băi și cel de la Câmpenești. Tinerii teologi pe care părintele Mitropolit i-a păstorit la Alba Iulia, oferindu-le două instituții de referință, Seminarul Teologic și Facultatea de Teologie, au beneficiat, după mutarea la Cluj, de o atenție deosebită, concretizată în edificarea, într-un interval de timp remarcabil de scurt, a Campusului teologic „Nicolae Ivan” din Cluj-Napoca, care asigură Facultății de Teologie un sediu modern și un cămin studențesc la standarde academice și pastorale ridicate.

O coordonată majoră a pastorației ca mitropolit a fost și asistența socială „o altă lucrare importantă a Bisericii este cea socială”, strâns legată de liturghie și de celebrarea credinței. Astfel, pentru părintele Mitropolit Andrei „implicarea socială, într-o lume cu atât de mulți oameni necăjiți, copii abandonați, bătrâni singuri, bolnavi de toate felurile, va fi o preocupare de suflet”. Iar bilanțul celor 15 ani de păstorire, zecile de noi centre sociale dau mărturie că această implicare este încununată de succes.

Un moment cumva previzibil și adiat chiar la moartea Mitropolitului Bartolomeu a fost nevoia „reechilibrării” celor două Mitropolii, ținând cont că Sibiul după 2006 mai avea doar două eparhii, una de reședință, Sibiu și una sufragană, Covasna și Harghita, iar Clujul avea patru. Lucrurile s-au pus în mișcare prin dialogul direct al celor doi mitropoliți și al sinoadelor lor Mitropolitane, care au retrasat granițele celor două mitropolii, după criterii mai mult sau mai puțin clare sau principiale. Ce trebuie notat în acest context este rezistența și poziționarea publică a unor intelectuali de marcă ai Clujului și nu numai în apărarea Mitropoliei Clujului și aici trebuiesc amintiți Academicianul Ioan Aurel Pop și profesorul Vasile Dâncu sau teologul Radu Preda. Cu toate acestea sinodul Mitropoliei Clujului a primit solicitarea eparhiilor Alba Iuliei și a Oradiei de a face parte din Mitropolia de la Sibiu. O reechilibrare legitimă și bazată pe principii geografice și misionare a fost acceptată și de ierarhii din Mitropolia Clujului, așa încât trecerea Arhiepiscopiei Alba Iuliei în subordinea Mitropoliei Ardealului avea argumente. Dincolo de rațiunile pastorale și de echilibru, în actul din 2012 se observă mult mai evident că era vorba de sensibilități rănite și nu de justificări legate de misiune.

În acest sens merită citat comunicatul de presă al Mitropoliei dat publicității în urma ședinței din 7 februarie 2012. Textul arată că arbitrariul acestei „reechilibrări”, care încălca tocmai principiul complementarității enunțat de Sfântul Sinod, ar putea fi greu de gestionat în viitor.

„Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Clujului, Albei, Crișanei, întrunit în ședință de lucru, marți, 7 februarie 2012, la reședința mitropolitană din Cluj-Napoca a luat în discuție propunerile eparhiilor Alba Iuliei și Oradiei de a trece în jurisdicția canonică a Mitropoliei cu sediul la Sibiu.

În acest context, ierarhii Mitropoliei Clujului consideră îndreptățită orice discuție privitoare la reechilibrarea teritorială a celor două mitropolii ardelene, care trebuie să pornească de la principiului enunțat de Sfântul Sinod, în noiembrie 2005, că aceste două structuri canonice sunt complementare și nu concurente. O viitoare reorganizare a celor două mitropolii trebuie să respecte principiul omogenității teritoriale și al echilibrului demografic al eparhiilor, astfel încât reașezarea ariei jurisdicționale a Mitropoliei cu sediul la Sibiu, nu trebuie să însemne dezechilibrarea teritorială a Mitropoliei Clujului. Un astfel de demers legitim nu trebuie să ilustreze doar sensibilitățile istoriei, ci, în primul rând, necesitățile prezentului.

Având în vedere complexitatea confesională, istorică și culturală a Transilvaniei, un astfel de demers organizatoric trebuie să urmeze doar principiile pastorale și de misiune ale Bisericii. Potrivit tradiției canonice a Ortodoxiei, structurile mitropolitane au un caracter de coordonare și îndrumare a pastorației și misiunii într-o regiune, motiv pentru care reședința mitropolitană trebuie să se afle la propriu în mijlocul teritoriului de jurisdicție, comunicând nemijlocit cu eparhiile sufragane. Oricare altă construcție mitropolitană, contrară acestui principiu, nu ar fi de folos misiunii Bisericii și credincioșilor ei și ar duce la crearea unui climat de nesiguranță și relativizare instituțională.

Astfel, opțiunea Arhiepiscopiei Alba Iuliei de a trece sub jurisdicția canonică a Mitropoliei Ardealului ar crea posibilitatea consolidării unei structuri mitropolitane omogene geografic pentru Transilvania de sud, cu peste 1400 de parohii, care ar fi complementară și în echilibru cu cea a Mitropoliei Clujului, Crișanei și Maramureșului.

În acest sens, propunerea Episcopiei Oradiei de a ieși din jurisdicția Mitropoliei Clujului nu se justifică, nici sub aspectul demografiei, nici sub aspectul geografic, ea nefiind limitrofă Mitropoliei Ardealului, ci astfel ar dezechilibra structura Mitropoliei, și ar anula principiul complementarității enunțat de Sfântul Sinod”¹⁸.

În pofida argumentelor, Sfântul Sinod a aprobat în ședința din februarie 2012 această „reechilibrare”, care a rămas în vigoare până azi sau până la o nouă reformă administrativă a statului. Trebuie remarcat faptul că atitudinea Înaltpreasfințitului Mitropolit Andrei și a celorlalți ierarhi din Sinodul Mitropolitan a fost una demnă, aceștia nevotând în Sinod această reordonare, care a însemnat o înclinare evidentă a balanței eparhiilor în favoarea Mitropoliei Ardealului, căreia i s-a alăturat între timp și Episcopia Devei și Hunedoarei, desprinsă din Mitropolia Banatului.

Trebuie afirmat fără echivoc că Biserica nu este sau, mai precis, nu ar trebui să fie un spațiu al concurenței, ci unul al comuniunii darurilor. Chiar și în acest context, activitatea Mitropoliei Clujului a continuat cu același dinamism, în pofida faptului că a rămas cu doar trei eparhii, în timp ce Mitropolia Sibiului numără cinci. Tocmai principiile fondatoare ale Mitropoliei Clujului arată că o gândire eclezială fidelă Evangheliei și exigențelor actuale ale misiunii și pastorației pune accentul pe slujire, nu pe putere sau pe criterii cantitative. Atâta vreme cât Mitropolia Clujului va rămâne ancorată în aceste repere, ea va continua să se manifeste ca un semnal de înnoire, prin care Duhul lui Dumnezeu se face simțit în lume prin Biserica Sa și prin instituțiile care îi dau expresie.

Ancorată în arealul cel mai dinamic al Transilvaniei și al țării, Mitropolia Clujului și-a continuat prezența și lucrarea sa misionară, dând un bun exemplu de implicare și dinamism pastoral, de noi impulsuri catehetice, de o rețea tot mai amplă de centre și instituții sociale, de asociații și de organizații de tineret, tot mai prezente și tot mai active. Deși nu îmi propun să fac o prezentare exhaustivă a tuturor evenimentelor din Mitropolie în acești 20 de ani trebuie amintită totuși, organizarea la Cluj a Întâlnirii Tinerilor Creștin-Ortodocși din Europa de la începutul lunii septembrie 2015, fapt ce i-a dat posibilitatea Clujului să respire un adevărat aer de capitală Europeană a tineretului. Clujul încă oferă perspectiva de a scrie și face istorie, în primul rând prin spiritul tânăr pe care îl are, prin tinerii studioși pe care îi adună, prin aerul de libertate și de normalitate pe care îl respiră. La toate acestea se adaugă și faptul că un oraș devine capitală mai ales prin atitudinea celor care îl locuiesc sau îl vizitează.

Mitropolia noastră a canonizat în cele două decenii de existență mai mulți sfinți, împlinind una exigențele oricărui conducător de biserică locală de a-i ridica la cinstea altarelor pe cei care s-au încununat cu aura sfințeniei. Astfel a fost canonizat Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin, iar la proclamarea oficială, din mai 2007, din satul lui natal a participat, alături de ierarhii din țară și o delegație a Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, condusă de Mitropolitul Volodimir al Kievului. În 2008 au fost canonizați Sfinții Mărturisitori năsăudeni în frunte cu Atanasie Todoran din Bichigiu, iar proclamarea cinstirii lor ca sfinți s-a făcut în luna mai 2008 pe platoul Mocirla din incinta Mănăstirii Salva, locul lor de martiriu. În 2025, în contextul sărbătoririi a 100 de ani de la ridicarea Bisericii noastre la rang de Patriarhie, a fost canonizat Sfântul preot mucenic Liviu Galaction, fost rector al Academiei teologice și vicar eparhial, mort în închisoarea de la Aiud. Proclamarea lui oficială s-a făcut la sărbătoarea Bunei Vestiri în Catedrala mitropolitană din Cluj. Tot în arealul canonic al Mitropoliei Clujului s-a consumat și proclamarea în vara anului 2011 a canonizării Sfântului Simion Ștefan, Mitropolitul Transilvaniei.

Au avut loc schimbări și la nivelul conducerii eparhiilor sufragane. Astfel că în iunie 2011 a fost întronizat Arhiepiscopul Irineu la Alba Iulia, unul din cei șapte semnatari ai propunerii de înființare a Mitropoliei Clujului. În 2016, după trecerea la cele veșnice a Arhiepiscopului Iustinian Chira al Maramureșului a fost ales și instalat în scaunul eparhial Preasfințitul Iustin. În luna aprilie a anului 2025, după vacantarea scaunului de Episcop al Sălajului, prin retragerea în urma unor acuzații a Episcopului Petroniu Florea, în scaunul de episcop a fost ales și întronizat Preasfințitul Benedict Vesa, Episcop vicar al Clujului. De asemenea în postul vacant de Episcop vicar al Clujului, după pensionarea pe motive de boală a Preasfințitului Vasile Someșanul a fost ales și hirotonit în această slujire Episcopul Benedict Bistrițeanul, în luna februarie a anului 2020. Episcopul Vasile s-a mutat la cele veșnice în anul 2021. În anul 2017, după ridicarea la rangul de Episcop titular al Maramureșului a Preasfințitului Iustin, iar Sfântul Sinod l-a ales în slujirea de Arhiereu vicar pe Preasfințitul Timotei Sătmăreanul. Tot în rândul ierarhilor Mitropoliei, în luna septembrie a anului 2025 a fost hirotonit și instalat Preasfințitul Samuel Bistrițeanul, ca Episcop vicar al Clujului.

Practic prin aceste schimbări, Mitropolia Clujului a intrat într-o nouă etapă a istoriei sale, având ca fundament aceleași principii enunțate de Mitropolitul Bartolomeu: transparență, obiectivitate, frică de Dumnezeu, care dau respect și credibilitate. Deși climatul confesional este unul mult mai relaxat, relațiile dintre Biserica Ortodoxă și cea Unită fiind mult mai destinse, totuși provocările lumii contemporane dau noi impulsuri pentru o pastorație care să răspundă așteptărilor lumii.

În acest context merită amintit documentul sinodului Mitropolitan intitulat „Ortodoxia transilvană în confruntare cu secularismul de azi”, asumat în ședința din 29 iunie 2014 de la Mănăstirea Bârsana. Documentul a lansat un apel pentru colaborarea dintre Biserică și celelalte instituții ale societății civile, în domeniul activităților sociale și culturale ori educative, pentru educarea tinerilor în spiritul cunoașterii și trăirii credinței, a respectului pentru valorile tradiționale și pentru istoria țării, pentru rezolvarea unor probleme sociale importante sau pentru sporirea asistenței pastorale acordate copiilor ai căror părinți sunt plecați în străinătate și altele.

Un ambasador tăcut și constant al Mitropoliei

Așa cum afirma Mitropolitul Bartolomeu, într-o declarație de presă dată publicității în 21 decembrie 2005, „Mitropolia este o suprastructură eclesială care exprimă principiul sinodalității într-o anumită zonă, în sensul că episcopii sufragani nu pot hotărî nimic important fără acordul mitropolitului, dar nici mitropolitul fără acordul acestora. Mitropolia nu are administrație specifică, nici cancelarie, nici buget propriu și nu percepe taxe parohiale. Singurul ei organ este Sinodul Mitropolitan, prin care se coordonează activitățile pastoral-misionare”¹⁹. Cu toate acestea există o veritabilă instituție permanentă a Mitropoliei cu o misiune discretă și constantă, dar foarte eficientă pentru proiectarea mesajului și identității Mitropoliei clujene și aceasta este Revista TABOR. Cu un proiect editorial generos și salutată cu entuziasm atât în lumea teologiei, cât mai ales în spațiul culturii românești, Revista TABOR reprezintă un manifest prin care Mitropolia Clujului anunța mult așteptata înnoire în Biserica Ortodoxă Română, atât la nivelul administrației, cât mai ales la cel al limbajului și al deschiderii reale spre dialog și spre lume. Proiectul acestei reviste, care iese din tiparele revistelor eparhiale i-a aparținut Mitropolitului Bartolomeu, care l-a anunțat încă din toamna anului 2006, la prima sinaxă mitropolitană, la Mănăstirea Râmeț, iar primul număr a apărut în aprilie 2007.

Revista are ca linii directoare promovarea unui dialog între teologie, filosofie, științele exacte, umaniste și politice și se constituie într-o tribună a dialogului între oamenii Bisericii, dar și intelectuali, nu în sensul unei disjuncții, ci în sensul unei apropieri între fiii aceleiași Bisericii. Primul număr al revistei a apărut în luna aprilie 2007 și a deschis șirul unor consistente apariții lunare, în paginile cărora s-au găsit articole și studii ale unor importanți teologi din spațiul ortodox, dar și din cel catolic sau protestant, eseuri, interviuri, traduceri inedite din texte patristice și recenzii de carte, care au făcut din această publicație una de referință în întregul peisaj editorial al Bisericii Ortodoxe Române.

După două decenii de existență, Mitropolia Clujului se prezintă ca o structură eclezială matură, dinamică și bine ancorată în realitățile sociale și culturale ale Transilvaniei. Canonizările locale, dezvoltarea rețelelor de asistență socială, implicarea în viața publică și dialogul cu lumea culturii și cu societatea civilă confirmă validitatea opțiunii sinodale din 2005. În ansamblul ei, Biserica noastră este, prin înființarea Mitropoliei Clujului mai sănătoasă și mai întărită în conștiința ei ecelsială și în structura ei administrativă din țară și deschisă viitorului și mărturiei evanghelice pe care este chemată să o dea cu aceeași claritate și onestitate. Din perspectivă istorică, înființarea Mitropoliei Clujului apare astăzi nu ca un act conjunctural, ci ca unul vizionar, ca o reașezare necesară, menită să răspundă exigențelor pastorale și misionare ale Ortodoxiei românești în contextul european contemporan.

Articolul Mitropolia Clujului la douăzeci de ani. Geneză, context și semnificații ecleziologice apare prima dată în ziarulfaclia.ro.