April 20, 2026

 Ori de câte ori scriem despre Despărțământul ASTRA ”Dr. Teodor  Mihali” Dej remarcăm preocuparea  pentru popularizarea celor mai importante date din istoria țării noastre. Nu este lună a anului, fără o activitate pe această temă, o constatare lăudabilă, având în vedere caracterul educativ al dezbaterilor desfășurate cu participarea unor spe cialiști clujeni. Un astfel de eveniment a avut loc și la sfârșitul săptămânii trecute, când sărbătorind 108 ani de la momentul istoric, în sala festivă a Primăriei în cadrul ciclului Conferințe-dezbateri „Istorii Subiective” a fost dezbătut pe larg ”Destinul Basarabiei”.

Această temă a fost urmărită cu interes de numerosul public aflat în sediul admistrației locale, iar acțiunea a fost organizată în parteneriat cu Primăria Municipiului Dej, receptivă la toate manifestările inițiate de astriștii din localitate. Cu această ocazie au susținut conferințe Prof. Valeria Huza – ”Unirea Basarabiei  cu România, act politic românesc și european (27  martie/9 aprilie 1918” și cercetătorul istoric dr. Gabriel Rusu – „Basarabia în preajma Unirii de la 1918. Politică, economice, cultură, societate”.

Tot în cadrul întâlnirii, a conferențiat și președintele ASTRA Dej , Ec. dr. Radu Gavrilă – ”Tratatul de la Buftea-București – Înger și demon pentru recunoașterea Marii Uniri” . Trei materiale care au prezentat pe larg și bine documentat semnificația actului istoric de acum 108 ani, care nu numai că au îmbogățit cunștințele dejenilor prezenți la aceste conferințe-dezbateri , dar au făut lumină în jurul acestei probleme, tratate la un înalt nivel științific de cei trei intelectuali. În sală găsindu-se și  tineri, credem că sunt binevenite astfel de conferințe desfășurate în ciclul „Istorii Subiective”, care sunt adevărate lecții de istorie, care completează în  mod armonios cunoștințele dobândite în băncile școlii. Noi subliniem mereu rolul educativ al acestor întâlniri astriste, dejenii fiind consecvenți și răspunzători în tot ce întreprind pe această linie. De peste 15 ani reflectăm și în presă activitatea Despărțământului ASTRA ”Dr. Teodor Mihali” și mereu găsim aceeași preocpare pentru valorificarea celor mai  importante date istorice  ale poporului  român, istoricul clujean dr. Gabriel Rusu fiind invitat de mai multe ori la dezbaterile organizate. După cum am aflat chiar de la domnia sa, în curând va lansa un nou album de benzi desenate, ce va fi prezentat și cititorilor din Dej și Gherla, ultima localitate fiind orașul natal al cercetătorului clujean.

Obișnuitul moment artistic al manifestării dejene a fost susținut de Prof. Ioan Petruț, iar la sfârșitul evenimentului oaspeții au putut admira  o expoziție de carte veche din colecția familiei Gavrilă. Să mai amintim că zilele trecute o delegație condusă de președintele ASTRA Dej, Ec. Dr. Radu Gavrilă a participat la Adunarea Generală ASTRA Năsăud, rodul colaborării dintre cele două sucursale.

Szekely Csaba

 

Articolul  Conferințe-dezbateri istorice la ASTRA Dej apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *