April 20, 2026

În municipiul Gherla a devenit tradiție organizarea în ajunul sărbătorilor de Paște a diferitelor activități culturaleducative, în care sunt angrenați mai ales copiii, dar și adulții. Aceste acțiuni se află în plină desfășurare încă în aceste zile, când tinerii manifestă un mare interes față de aceste îndeletniciri. Sub genericul” O călătorie prin obiceiuri și amintiri” la Centrul Muzeal de Istorie de pe strada 30 Decembrie 1918 un mare număr de gherleni a participat la un Atelier de încondeiat ouă, o activitate obișnuită în această perioadă, când toată lumea dorește să ofere oaspeților căt mai frumoase și originale ouă vopsită. În cadrul atelierului participanții au descoperit tradițiile populare în acest meșteșug, făcând cunoștință cu tehnicile locale obișnuite și s-au perfecționat cu modul de decorare a ouălor cu motive populare tradiționale. Cele mai reușite exemplare sunt expuse și în cadrul expoziției deschisă în sălile Centrului Muzeal de Istorie Gherla.

Tot în aceste zile premergătoare sărbătorilor pascale a fost organizat un reușit atelier de încondeiat ouă și în cadrul Fundației Culturale ”Téka”, unde un mare număr de copii din clasele V-XII au realizat adevărate opere de artă, printre care și ouă vopsite cu mărgele, lucrări reușite ale talentaților copii, membri ai Cercurilor meșteșugărești din cadrul fundației gherlene, care au la dispoziție un bine dotat Atelier de specialitate, inaugurat anul trecut pe strada Fermei.

Szekely Csaba

Articolul Atelier de încondeiat ouă la Gherla apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *