April 20, 2026

Fostul ministrul al Sănătății din perioada când România a semnat contractul prin Comisia Europeană pentru dozele de vaccin Ffizer anti-COVID, Ioana Mihăilă, a reacționat miercuri seara, după ce un tribunal din Bruxelles a obligat România, în primă instanță, să plătească aproximativ 600 de milioane de euro către Pfizer/BioNTech pentru vaccinuri anti-Covid contractate, dar nerecepționate.

Reacția fostului ministru vine după ce actualul deținător al portofoliului de la Sănătate Alexandru Rogobete, a spus că al treilea contract cu Pfizer a fost semnat fără o fundamentare clară a nevoii, iar cifrele au fost supraevaluate.

Ioana Mihăilă susține că decizia de a asigura accesul la vaccin și pentru anii următori nu a fost una arbitrară, ci una fundamentată medical și epidemiologic. Fostul ministur a arătat că a fost o decizie în care s-a ales să se prioritizeze sănătatea publică și viețile oamenilor, într-un moment în care riscurile erau reale și imediate.

Astăzi, România a pierdut în primă instanță procesul cu Pfizer privind neonorarea contractului de livrare a vaccinurilor anti-COVID pentru anii 2022–2023. Am fost întrebată cine este responsabil pentru cele aproximativ 600 de milioane de euro pe care România ar trebui să le achite ca urmare a acestei decizii.

Pentru că în mai 2021 mă aflam la conducerea Ministerului Sănătății, în momentul în care Guvernul României a decis să rămână în contractul cu furnizorul, consider necesar să explic contextul și, mai ales, ce ar fi putut fi făcut ulterior pentru a evita situația de astăzi.

Pentru o analiză corectă, trebuie să ținem cont de trei elemente esențiale:

Contextul deciziei din 2021

Clauzele contractuale și mecanismul de alocare a dozelor la nivel european

Deciziile (sau lipsa lor) după anul 2021

1. Contextul deciziei din 2021

Propunerea Comisiei Europene a fost transmisă Ministerului Sănătății în mai 2021, la finalul valului 3 pandemic.

La acel moment:

– România avea peste 100.000 de vaccinări/zi, dintre care peste 90.000 cu vaccin Pfizer

– existau deja date solide din „viața reală” (Israel, Marea Britanie) care arătau că vaccinarea reduce cu peste 90% riscul de spitalizare și deces

– apăruseră primele cazuri de infecție cu varianta Delta, inclusiv în România

– necesitatea rapelurilor și a vaccinurilor adaptate devenise evidentă

În acest context, decizia de a asigura accesul la vaccin și pentru anii următori nu a fost una arbitrară, ci una fundamentată medical și epidemiologic. A fost o decizie în care am ales să prioritizăm sănătatea publică și viețile oamenilor, într-un moment în care riscurile erau reale și imediate.

2. Clauzele contractuale și alocarea dozelor

România NU putea negocia individual numărul de doze.

Distribuția se făcea de către Comisia Europeană, proporțional cu populația fiecărui stat (pro-rata).

Opțiunile erau:

fie să nu participăm deloc la mecanism pentru 2022–2023

fie să acceptăm alocarea integrală (aprox. 15 milioane doze/an)

Toate statele membre au ales să rămână în contract.

Este important de subliniat:

decizia nu era despre „câte doze cumpărăm”, ci despre dacă România mai are sau nu acces la vaccin în 2022–2023.

3. Ce s-a întâmplat după 2021

Aici se află, de fapt, cheia situației actuale.

– Rata de vaccinare a scăzut dramatic

– Încrederea publică s-a prăbușit, inclusiv pe fondul lipsei de reacție a statului în fața campaniilor antivaccinare

– România a ajuns nu doar să abandoneze vaccinarea anti-COVID, ci să înregistreze scăderi alarmante și la vaccinările pediatrice, unele sub 50%

În același timp, trebuie pusă o întrebare esențială:

Dacă toate statele UE au rămas în contract, de ce doar România, Ungaria și Polonia se află în această situație?

Pentru că majoritatea statelor:

– au renegociat contractele

– au re-eșalonat livrările pe perioade mai lungi

– au adaptat strategiile pentru a proteja populațiile vulnerabile

România a ales să nu folosească aceste mecanisme.

Concluzia este simplă:

Decizia din 2021 trebuie analizată în contextul epidemiologic de atunci și prin prisma responsabilității de a proteja viețile oamenilor.

Problema majoră nu este că România a rămas în contract, ci că ulterior nu a gestionat responsabil consecințele acestei decizii. Iar costurile acestei lipse de acțiune le vedem astăzi”, a transmis Ioana Mihăilă.

 

Articolul Ministrul care a semnat contractul Pfizer reacționează la decizia privind plata de către România a 600 milioane de euro apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *