April 20, 2026

Eurodeputatul liberal Daniel Buda a lansat un apel ferm către Partidul Social Democrat, cerând responsabilitate politică într-un context internațional tensionat și marcând opoziția față de ideea unei eventuale ieșiri de la guvernare.

Într-o postare publică, acesta a subliniat că România traversează o perioadă complicată, influențată de existența a „două războaie” la nivel global, care au efecte directe și asupra țării noastre. În acest context, liderul liberal consideră că orice tentativă de destabilizare politică ar putea avea consecințe grave.

„PSD ar trebui să privească ce se întâmplă în lume și să înțeleagă că nu există motive pentru destabilizare”, a transmis Daniel Buda, adăugând că există încă o „fereastră de oportunitate” pentru social-democrați de a rămâne parte a guvernării și a blocului pro-european.

Eurodeputatul a atras atenția că instabilitatea politică ar putea declanșa un lanț de efecte negative, de la criză guvernamentală la dificultăți economice și scăderea nivelului de trai al populației.

„Nu credem că actuala clasă politică este atât de iresponsabilă încât să arunce țara într-o criză politică fabricată”, a mai declarat eurodeputatul.

 

 

 

 

Articolul Daniel Buda avertizează PSD: „Destabilizarea guvernării, cel mai prost scenariu pentru România” apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *