De curând muzeograful Florian Dudaș de la Oradea, cel care în anii trecuți a mai adus completări la biografia lui Octavin Goga, publicând mai multe documente și scrisori necunoscute, a mai făcut o descoperire: a achiziționat de la un colecționar de la București, un caiet cu cele dintâi versuri așternute pe hârtie de elevul de la gimnaziului din Sibiu, Octavian Goga. Descoperirea s-a soldat cu cartea : Florian Dudaș, Manuscrisul poetului Octavian Goga SUSPINURI din anii studiilor la Gimnaziul din Sibiu (Ed.Primus, Oradea, 2025). Ediția amintită cuprinde în ordinea grupării materialului următoarele materiale : 1) reproducerea scanată a manuscrisului poetului, 2) transcrierea textului poeziilor; 3)1 filă reprezentând Cuprinsul acestora alcătuită de editor ; și 4) comentariul editorului sub titlul Locul și importanța manuscrisului SUSPINURI în cadrul operei poetului Octavian Goga (24 pagini), urmate de notele comentariului. Din lista întocmită de editor (nu de autor, așa cum apare pe pagina de titlu) este vorba de 50 de poezii scrise de poet și încă una transcrisă aici de mâna Hortensiei Cosma, cea dintâi soție a poetului, din lăsământul căreia provine documentul. Ediția cuprinde prin urmare 9 poezii din anul 1896, 21 din 1897 și 12 din 1898, plus una adăugată de o altă mână, în total 51 de poziții. „Locul” lor ar consta din faptul că sunt înseilări în stil eminescian și coșbucian, foarte modeste, ca valoare estetică, decât una sentimentală, în sensul că majoritatea lor sunt poezii cu caracter „ocazional”, din rândul cărora se detașează cea intitulată
La mormântul tatălui meu, datată 11 februarie 18098, urmată una închinată prietenului său Irimie Hoandrea, restul fiind dedicate unor tinere fete în anturajul cărora s-a aflat la unele serate literare sibiene, în urma cărora s-a simțit cutreierat, fie de Speranțe, fie de Visuri negre și Suspinuri, așa cum poetul și-a intitulat întreg ciclul. Cea dintâi poezie e intitulată Musei mele, urmată de cele cu titlurile Pe seară, În pădure, Poetul și sărăcia, Ultima dorință, Melancolie, Fericirea pierdută, Tânăr bătrân, Visuri negre, toate de un sentimentalism eminescian încărcat de pesimism. Două dintre ele (Ce e amorul? și Ultima dorință) pastișează cunoscutele poezii ale lui Eminescu. Reproducem pentru exemplificare poezia Ultima dorință, copie palidă a poeziei Mai am un singur dor: „Când voi lăsa acest pământ,/ De suferință plin, /Și mi s-a curmat al vieții fir,/ Și-al vecinicului chin, / Între munți la un izvor, / Să-mi săpați mormântul rece, / să aud al cerbului mers, / Ce pe lângă izvor trece. // Căprioare săltărețe, / Să se-oprească la izvor, / Și pletoși flăcăi s-adape. La izvor turmele lor. // Iar printre brazii țepoși. / De pe stânca de granit, / Luna să privească jos, / La mormântu-mi liniștit. // Și eu care n-am avut / Pe pământ pace, plăcere, / Să am măcar în mormânt, / Liniște și mângăiere.” Trei dintre ele, ( Înșelat și Pe albumul domnișoarei M.C (Minerva Cosma), și cea care evocă moartea tatălui, sunt concepute în stil coșbucian, cu ultimul vers scurt. Aflat încă în perioada dibuirilor poetice, elevul din clasa a VI-a și a VII-a gimnazială, tânărul poet oscilează încă asupra modelului de urmat, alternând versificația sub influența celor două modele. Poeziile începutului dovedesc o dată în plus cât de mare a fost influența curentului eminescian în Transilvania, care, după cum se vede, a produs aceste Suspinuri.
Cât privește importanța acestor înseilări ea e foarte problematică, deoarece, ele suferă de numeroase stângăcii, de imagini vetuste, metafore tocite, versificație șchiopătândă, încât cu greu se poate descoperi în ele scânteia unui semn de originalitate și de idee poetică care să anunțe scrisul poetului de mai târziu. Cu toate acestea, se poate reliefa faptul că editorul așază comentariul său în contextul în care în acești ani are loc și debutul poetului în presă respectiv cu poezia Atunci și acum semnată Tavi în coloanele ziarului „Tribuna” din Sibiu în nr. 275 din 12/24 decembrie 1897 , p. 1098 ( debut semnalat de autorul acestor rânduri în Steaua” nr.9/2965, sub titlul Debutul lui Octavian Goga ) și mai vechea opinie, susținută și de poet, că ar fi debutat în „Revista ilustrată” de la Șoimuș-Bistrița a lui Ioan Baciu și Ion Pop-Reteganul cu poezia Nu-i fericire pe pământ , apărută în nr.5-6/1858, poezie care se află în caierul descris mai sus, dar cea cu titlul Atunci și acum, nu. Precizarea adusă privește data elaborării ei, „30 iulie 1897”, care ar situa-o sub raportul vechimii, înaintea celeilalte, dar nu sub raportul apariției lor în presă. Caietului i-ar sta bine într-una din vitrinele „Muzeului Memorial” de la Ciucea, alături de fotografia Hortensiei Cosma, căreia i-a dedicat o însemnare versificată pe albumul acesteia la 2 martie 1898, alături de fotografia acestei frumoase domnițe, alungată cu totul din biografia poetului, de cea de a doua soție, Veturia, dar care și-ar găsi și ea locul cuvenit în biografia intimă a poetului. Cum poetul s-a născut la Rășinari la 1 aprilie 1881, e momentul să ne reamintim și noi de acest important eveniment care ne aduce în atenție cei 155 de ani de la naștere.
Mircea Popa
Articolul Versurile de tinerețe ale lui Octavian Goga într-un caiet inedit din anii 1896-1898 apare prima dată în ziarulfaclia.ro.