April 19, 2026

Avram Iancu, eroul Revoluției de la 1848-1849 din Munții Apuseni, a fost omagiat duminică, 15 septembrie, în cadrul unor activități organizate de comunitatea de români din Montreal, Canada și de Filiala din această zonă a Societății Cultural Patriotice „Avram Iancu”.

La eveniment au luat parte membriii Asociației „Avram Iancu” Montreal, dar și câțiva invitați speciali printre care boxerii Lucian Bute și Adrian Diaconu, precum și Ionut Leonard Voicu și Diana Haiduc, președinți ai unor asociații comunitare românești din Montreal. Totodată au ținut să fie prezenți la activitățile din Canada dedicate omagierii lui „Avram Iancu” conducerea Consulatului General al României de la Montreal și o delegație a organizației centrale, condusă de Gheorghe Chindris, vicepreședinte la nivel național și responsabil pentru filialele „Avram Iancu” din diaspora.

Dincolo de momentul festiv al întâlnirii, scopul acesteia a fost acela de a găsi căi și metode de revitalizare și revigorare a activității asociației (filiala Montreal), de creștere a numărului de activități organizate sub egida asociației, precum și de creștere a numărului de membri și a vizibilității organizației în cadrul comunitar românesc montrealez.

În acest context, președintele filialei, artista plastică și poeta Ileana Anghel-Meșter a trecut de la funcția de „președintela cea de „președinte de onoare” a filialei (primind și o diplomă de excelență în acest sens). Conducerea filialei a fost asumată de o echipă nouă, formată din jurnalistul clujean (actualmente stabilit la Montreal) Adrian Ardelean ca președinte executiv, avocat Călina Bala ca vicepreședinte și Elena Bute (soția cunoscutului campion de box Lucian Bute) ca președinte al organizației de femei.

Noul președinte al Filialei Montreal a Societății Cultural Patriotice „Avram Iancu”, Adrian Ardelean, spune că printre obiectivele pe care și le propune în perioada imediat următoare se numără amplasarea la Montreal a bustului lui Avram Iancu. El dezvăluie că a acceptat desemnarea în funcția de președinte al organizației din Montreal pentru ca în suflet a fost pe jumatate moț toata viața, astfel că, spune Ardelean, „onoarea propunerii era de nerefuzat”. Un vis de nerefuzat, dacă vreți. Cat privește obiectivele imediate, a fost deja lansata ideea de a amplasa și la Montreal un bust al „Crăisșrului”, și nu văd alt scop mai înalt decât acesta. Că despre mărirea numărului de membri nu mai are rost să vorbim, asta deja se întampla”, a precizat Adrian Ardelean.

Am spus de multe ori dacă nu nășteam în Maramureș, mi-ar fi plăcut nasc în Apuseni, pentru iubesc locurile, oamenii, istoria și folclorul Apusenilor. Am promovat (ca ziarist) cât am putut activitatea asociației „Avram Iancu” atât în România cât și după emigrarea mea în Canada. Și – cum bine zice cine zice – „nici o faptă bună nu rămâne nepedepsita”, uite am ajuns președintele unei filiale „Avram Iancu” din diasporaȘi ce mi-am zis în gândul meu când am văzut asta? Am spus, ca Avram Iancu la 1848: „Noah, gata? Noah, hai!”, a mai menționat noukl președinte al Filialei Montreal al Societății „Avram Iancu”

Printre activitățile pe care această filială le-a organizat în decursul ultimilor ani se numără evenimentul „Târgul de fete” de pe Muntele Găina, organizat laCâmpul Romănesc” din apropierea Montreal-ului și parastasele oficiate în memoria martirilor moți Horea, Cloșca și Crișan, eroii răscoalelor din 1784-1785.

Acțiunea de la Montreal se înscrie în registrul unor activități ample ale filialelor „Avram Iancu” din diaspora, și amintim aici dezvelirea bustului lui Avram Iancu de la Canton, Ohio, USA (25 august 2014) și sărbătoarea dedicată lui Avram Iancu de la biserica ortodoxă românăPogorârea Sfântului Duh” din Detroit, Michigan, USA (8 septembrie 2024).

C.P.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *