Reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Cluj, au anunțat miercuri, 16 octombrie 2024, într-un comunicat de presă că polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj, au efectuat o percheziție domiciliară, în județul Cluj, într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă.
Citând aceleași surse, din investigațiile efectuate a rezultat faptul că, în baza aceleiași rezoluții infracționale, o persoană, de 30 de ani, ar fi produs, deținut și stocat, iar ulterior ar fi distribuit, prin intermediul unor sisteme informatice, imagini cu conținut sexual explicit în care apare o victimă minoră, de 17 ani. Polițiștii au mai informat că audierile se desfășoară la sediul Direcției Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj și că acțiunea beneficiază de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj-Napoca.