Bilanțul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj arată că nu mai puțin de 25...
Sezonul regulat al Superligii naționale se apropie de sfârșit, pe rol fiind încă două...
Circulaţia feroviară pe relaţia Salonta – Cefa şi în staţia Dej Călători, obiective aflate...
Autoritățile clujene au intrat în alertă după ce s-a confirmat prezența gripei aviare la...
Centrul Local de Combatere a Bolilor Cluj a derulat, miercuri, acțiunea de neutralizare a...
Judoka Alexandru Bologa, campion mondial în 2025 la judo pentru nevăzători, a fost desemnat,...
În 2025 prezentam povestea Juliei Sauter, patinatoarea care ne-a uimit prin perseverența și dedicarea...
Senatul a adoptat, miercuri, în plen, propunerea legislativă prin care se instituie, în 2027,...
Federația Rusă a lansat, miercuri, noi atacuri aeriene asupra porturilor ucrainene de la Dunăre....
Daniel Pancu a reușit să transforme radical fața celor de la CFR Cluj, iar...
O anchetă de amploare privind suspiciuni de înșelăciune în zona pariurilor sportive a dus...
În contextul noilor reglementări care oferă primăriilor pârghii legale mai ferme, liberalul clujean Bashar...
Cu prilejul aniversării nașterii „părintelui sculpturii moderne”, deputatul Psd de Cluj, Remus Lăpușan propune...
România, țara care furnizează cele mai multe victime ale traficului de persoane din Europa,...
O săptămână întreagă, 26 februarie și 4 martie 2026, denumită Săptămâna Protecției Civile, pompierii...
Consilierul județean Horea Dorin Chirteș trage un semnal de alarmă cu privire la faptul...
Librăria Bookcorner Librarium devine joi, de la ora 18:30, epicentrul vieții literare clujene....
În această primăvară, Fabrica de Teatru devine spațiul unde emoția, umorul și magia poveștilor...