March 16, 2026

În 2025 prezentam povestea Juliei Sauter, patinatoarea care ne-a uimit prin perseverența și dedicarea ei. O poveste care anul acesta a ajuns în atenția presei prin evoluția ei remarcabilă la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Milano. Locul 17 reprezintă nu doar dedicarea sportivei de a reprezenta România la această competiție, mai mult decât atât, este rezultatul efortului depus, a muncii continue prin care România obține un loc admirabil la un sport în care nu am excelat până în prezent.

Cu o echipă de antrenori care au văzut potențialul ei și au crezut în ea, Roxana Hartmann (antrenor principal), Christopher Boyadji și Simona Pungă, Julia a demonstrat că performanța se poate obține.

Într-un interviu exclusiv acordat imediat după competiție, Julia ne vorbește despre emoția de a avea „două programe curate” pe cea mai mare scenă a lumii, despre pasiunea care depășește orice barieră financiară și despre incertitudinea viitorului său competițional înainte de Campionatele Mondiale de la Praga.

_cuva

Cum se simte faptul că ai reușit să obții cel mai bun rezultat personal din acest sezon chiar la Jocurile Olimpice de iarnă?

Juliei Sauter: A fost un sentiment incredibil. Dincolo de recordul personal în sine, pentru mine cel mai important a fost faptul că am avut, în sfârșit, o competiție curată — atât în programul scurt, cât și în programul liber. Nu mi se mai întâmplase asta de foarte mult timp și îmi doream enorm să trăiesc un astfel de moment.

Să se întâmple tocmai la Jocurile Olimpice, cu Roxana, antrenoarea mea principală, alături de mine, a făcut totul și mai special. Am muncit enorm pentru asta. A fost un drum lung, cu mult efort și multe sacrificii. Iar când, în sfârșit, totul se leagă și simți că toată munca ta prinde sens, emoțiile sunt copleșitoare — într-un mod minunat.

Momentul acela unic pe gheață înseamnă să fii acolo și să faci ceea ce iubești cel mai mult. Ce sentimente te încearcă atunci când știi că ai avut o evoluție cu adevărat reușită?

Juliei Sauter: Știam că participarea la Jocurile Olimpice este un moment pe care, probabil, îl trăiești o singură dată în carieră. Când am pășit prima dată pe gheață, la programul scurt, mi-am spus că trebuie să tratez acele trei minute ca și cum ar fi ultimele mele trei minute pe gheață. Nu știi niciodată ce se poate întâmpla, dacă te califici sau nu în finală.

Așa că am vrut să fiu complet prezentă. Să las deoparte orice teamă, orice îndoială. Să am încredere în corpul meu și în toată munca depusă. Programul scurt curat mi-a dat un sentiment extraordinar, dar la programul liber mi-am dorit, mai presus de orice, să arăt cât de mult iubesc acest sport. Am vrut ca oamenii să simtă asta, să vadă pasiunea mea și, poate, să iubească și ei patinajul măcar un pic mai mult.

Și cred că mesajul a ajuns la ei. Am simțit că au înțeles exact ceea ce am vrut să transmit prin emoțiile mele.

Care sunt următorii pași pentru tine? Te vom vedea și la Campionatele Mondiale din luna martie?

Juliei Sauter: Tocmai m-am întors acasă, iar următorul obiectiv este Campionatul Mondial din martie, care va avea loc la Praga. Pentru moment, mă concentrez pe pregătire — chiar de astăzi reiau antrenamentele.

După Campionatul Mondial, voi lua o pauză pentru a reflecta. Îmi voi pune câteva întrebări importante: dacă acesta va fi ultimul meu sezon sau dacă voi continua încă unul. Este o decizie personală, dar nu doar a mea. Voi discuta cu echipa mea, cu soțul meu, pentru că sunt mai mulți factori de luat în calcul — inclusiv partea contractuală și sprijinul financiar.

Deocamdată, însă, gândul meu este doar la Mondiale. Restul deciziilor vor veni la momentul potrivit.

Povestea Juliei Sauter continuă pentru ea și pentru noi, cei de acasă din spatele ecranelor cu multă emoție. Avem un motiv de mândrie, un motiv pentru care Julia a luptat atât pentru ea cât și pentru România și o vom revedea pe gheață la Campionatul Mondial de la Praga.

Mulțumim Julia!

Ileana BĂLĂCEANU

Articolul Performanța și motivația unei sportive care a impresionat România. Interviu cu Julia Sauter după obținerea locului 17 la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Milano 2026 apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *