În ziua de 16 decembrie 1989 a început, la Timişoara, revoluţia anticomunistă.
Încă din ziua de 15 decembrie 1989, zeci de credincioşi începuseră să se adune în preajma bisericii reformate din Timişoara, după ce pastorul László Tokés îi anunţase că va fi evacuat de autorităţi, urmând să oficieze slujbe în satul Mineu, din judeţul Sălaj, conform site-ului Asociaţiei Memorialul Revoluţiei din Timişoara, https://memorialulrevolutiei.ro/. Reformaţii au vegheat pe trotuar şi au aprins lumânări în fata lăcaşului de cult, iar în zonă au venit şi alţi timişoreni. În cursul serii, aceştia au intrat în conflict cu ofiţerii de Securitate şi Miliţie prezenţi acolo pentru a supraveghea zona, iar autorităţile locale au venit la faţa locului, încercând să detensioneze situaţia.
A doua zi, la 16 decembrie, credincioşii reformaţi au rămas în apropierea bisericii, însă în zonele din preajmă s-au adunat tot mai mulţi oameni. Pe fundalul nenumăratelor nemulţumiri faţă de puterea locală, se formează coloane de cetăţeni timişoreni care se îndreaptă spre centrul oraşului, încercând să atragă cat mai multă lume, se menţionează în lucrarea „Istoria României în date” (coordonator Dinu C. Giurescu, Ed. Enciclopedică, 2003). Izbucneşte, astfel, o revoltă anticomunistă pe fondul scăderii dramatice a nivelului de trai al populaţiei, ca şi al destrămării sistemului comunist european în fostele ţări socialiste.
După ora 17.30, tramvaiele sunt blocate în staţia din Piaţa Sf. Maria şi se aud primele lozinci în favoarea libertăţii, fiind formulate şi cereri privind îmbunătăţirea nivelului de trai. În Piaţa Maria, care este ocupată de câteva sute de persoane, se scandează „Libertate”, „Dreptate” şi se cântă „Deşteaptă-te, române!”.
Coloanele de manifestanţi s-au îndreptat spre Comitetul judeţean al Partidului Comunist Român (PCR). Au fost mobilizate forţele de ordine ale Ministerului de Interne, ale Miliţiei, armata, gărzile patriotice, pompierii, iar manifestanţii au fost întâmpinaţi cu jeturi de apă, gaze lacrimogene. Au avut loc ciocniri violente între demonstranţi şi forţele de ordine şi au fost operate arestări.
La 17 decembrie 1989, timişorenii se adună în stradă în număr foarte mare, manifestanţilor alăturându-li-se muncitori din fabrici şi uzine. Se scandează: „Jos Ceauşescu!”, „Jos comunismul!”, „Nu vă fie frică!”. Comitetul judeţean al PCR este luat cu asalt de către demonstranţi, care pătrund în clădire prin geamurile sparte, şi intervine armata. La miezul nopţii, forţele de ordine deschid focul asupra manifestanţilor, fiind ucişi şi răniţi copii, tineri, femei şi bătrâni. ”La teleconferinţa convocată de Nicolae Ceauşescu, prin indicaţiile transmise, se instituie, de fapt, starea de necesitate în întreaga ţară: ‘Am convocat această conferinţă având în vedere unele evenimente care au avut loc ieri şi azi la Timişoara…Am dat ordin să se tragă…să se someze şi dacă nu se supune, să se tragă’ ”
”Ceauşescu şi-a imaginat tulburările de la Timişoara (comitetul de partid a fost atacat şi devastat) ca o reeditare a celor din 15 noiembrie 1987 de la Braşov. Pentru a nu dramatiza situaţia, el a hotărât să efectueze vizita de mult programată în Iran, lăsând conducerea ţării în seama Elenei Ceauşescu şi a lui Manea Mănescu. Încercările de a reprima revolta timişoreană s-au dovedit infructuoase. Sentimentul că trebuie mers până la capăt, că nu mai există întoarcere, pusese stăpânire pe toţi. Represiunea – arestări, morţi şi răniţi, ca urmare a deschiderii focului de către armată şi securitate – nu mai speria mulţimea. Un sentiment de solidaritate şi de forţă unea pe cei hotărâţi să răstoarne acum un conducător detestat (…)”, arată istoricul Florin Constantiniu în lucrarea sa ”O istorie sinceră a poporului român” (Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2002)
În ziua de 18 decembrie 1989, un grup de aproximativ 30 de tineri s-au îndreptat spre Catedrala din Timişoara, au aprins lumânări pe scările acesteia şi au cântat „Deşteaptă-te, române!”. Imediat s-a deschis focul asupra lor, înregistrându-se morţi şi răniţi. În seara de 18/19 decembrie, pentru a se şterge urmele masacrului de la Timişoara, din ordinul Elenei Ceauşescu, sunt ridicate de la morga Spitalului Judeţean aproximativ 40 de corpuri neînsufleţite ale martirilor Timişoarei, pentru a fi transportate la Bucureşti, la 19 decembrie, şi incinerate la crematoriul „Cenuşa” (19-20 decembrie). Cenuşa lor a fost aruncată într-o gură de canal.
La 20 decembrie au ieşit în stradă muncitorii de la întreprinderile din Timişoara, care se alătura zecilor de mii de manifestanţi, ocupând Piaţa Operei. Sediul Comitetului judeţean al PCR este înconjurat de muncitori. În aceeaşi zi, prin Decret prezidenţial se instituie starea de necesitate pe teritoriul judeţului Timiş, ca urmare a „gravei încălcări a ordinii publice prin acte teroriste, de vandalism şi de distrugere a unor bunuri obşteşti”.
***
La 21 decembrie 1989 autorităţile se confruntau cu o criză în creştere, pe măsură ce tulburările din Timişoara se extindeau. În această zi, tulburările au izbucnit şi în Bucureşti ”care, din acel moment, a devenit principalul punct al demonstraţiilor”, se arată în volumul ”Revoluţia română din decembrie 1989”, de Peter Siani-Davies (apărută în versiunea românească la Editura Humanitas, Bucureşti, 2006). Tot la 21 decembrie 1989, la Timişoara au avut loc manifestaţii pentru a şasea zi consecutiv, iar demonstraţii au avut loc şi în alte oraşe mari ale ţării.
În noaptea de 20 spre 21 decembrie 1989 Comitetul Municipal PCR hotărăşte organizarea la Bucureşti, în Piaţa Republicii (Piaţa Palatului) din faţa sediului Comitetului Central al Partidului Comunist Român, a unui mare ”miting popular” care să condamne ”acţiunile huliganice” de la Timişoara, se arată în lucrarea ”România. Date şi fapte. 1989-2009”, editată de Agenţia Naţională de Presă AGERPRES (2010).
Mitingul uriaş din Piaţa Palatului, care urma să fie transmis în direct la radio şi televiziune, trebuia să demonstreze publicului din România sprijinul larg de care continua să se bucure regimul şi, în consecinţă, să legitimeze reprimarea demonstraţiilor de la Timişoara. ”Dată fiind tensiunea în creştere, aceasta era o strategie foarte riscantă (…) Dar Ceauşescu nu a văzut-o astfel deoarece continua să creadă cu tărie că beneficia de sprijinul maselor de muncitori”, arată Peter Siani-Davies, specialist în istorie modernă sud-est europeană, conferenţiar la University College din Londra.
La 21 decembrie 1989 la sediul Comitetului Central al PCR din Bucureşti s-a desfăşurat o şedinţă a Comitetului Politic Executiv în cadrul căreia s-a discutat situaţia de la Timişoara. Nicolae Ceauşescu a propus cu acest prilej mărirea unor retribuţii şi ajutoare sociale. În jurul orei 12.00 a început marele miting din Piaţa Palatului. Participanţilor le-au fost distribuite numeroase pancarte prin care erau condamnate manifestaţiile de la Timişoara şi se exprima solidaritatea cu conducerea de partid şi de stat. Desfăşurarea mitingului era transmisă în direct de televiziune şi radio.
La balconul Comitetului Central al PCR se aflau Nicolae Ceauşescu şi soţia sa, Elena, înconjuraţi de mulţi dintre conducătorii de partid. Cuvântarea lui Nicolae Ceauşescu a fost întreruptă de grupuri de protestatari, constituite spontan. S-au auzit huiduieli, s-a creat panică, iar cea mai mare parte a manifestanţilor s-a dispersat din Piaţa Palatului. Panica s-a generalizat, iar Nicolae Ceauşescu a părăsit microfonul şi a plecat din balconul de la care vorbea. Transmisia mitingului la radio şi televiziune a fost întreruptă.
După câteva momente, Nicolae Ceauşescu a reapărut în balconul Comitetului Central şi a reînceput cuvântarea, transmisiile de televiziune şi radio fiind reluate. Nicolae Ceauşescu a promis luarea unor măsuri de îmbunătăţire a nivelului de trai şi protecţie socială. Spre sfârşitul discursului, a fost din nou întrerupt de scandări neclare, astfel încât mitingul s-a terminat mai devreme decât fusese planificat. Mulţimea s-a grăbit să plece, piaţa s-a golit, iar pe pavaj au rămas grămezi de pancarte. Totodată au început primele desfăşurări de trupe.
Pentru prima dată în 24 de ani de când se afla la conducere, Ceauşescu fusese huiduit în timpul unui discurs, se menţionează în lucrarea ”România. Date şi fapte. 1989-2009”. După spargerea mitingului, pe străzile din jur mii de oameni manifestează pentru democraţie şi împotriva dictaturii. Grupurile de protestatari se regrupează în zonele centrale ale Bucureştilor, în Piaţa Romană şi la Sala Dalles, scandând ”Democraţie!”, ”Libertate!”, ”Jos dictatura”, ”Jos comunismul”, ”Moarte tiranului!”. La ora 14.00 în centrul oraşului apar primele blindate şi autoamfibii.
După sosirea întăririlor, forţele de ordine au făcut uz de gaze lacrimogene şi de bastoane pentru a dispersa manifestanţii, care au fugit pe străzile laterale. Dispersarea demonstranţilor din spaţiul strâmt al Căii Victoriei a fost relativ simplă, dar s-a dovedit mult mai dificilă în Piaţa Universităţii. Faţă în faţă cu protestatarii din Piaţa Universităţii erau scutieri, în spatele cărora erau dispuse mai multe vehicule de pompieri şi transportoare blindate cu soldaţi înarmaţi. Spre seară, au sosit noi întăriri militare.
În cursul serii, demonstranţii, majoritatea tineri, se concentrează în faţa hotelului Intercontinental, unde ridică o baricadă în faţa dispozitivului de intervenţie. Forţele de ordine primesc ordinul să ”cureţe zona”. În cursul nopţii se trage asupra demonstranţilor de la Intercontinental şi din Piaţa Universităţii, căzând numeroşi morţi şi răniţi. Mai mulţi tineri au fost ucişi în faţa Sălii Dalles. Numeroşi manifestanţi, majoritatea tineri, sunt arestaţi şi încarceraţi la închisoarea Jilava, din apropierea Bucureştilor, unde sunt torturaţi cu cruzime. După ce manifestanţii sunt alungaţi, unităţi de salubrizare spală asfaltul de sânge. Bilanţul nopţii de 21/22 decembrie 1989 de la Bucureşti fost de 49 de demonstranţi morţi, 463 răniţi şi 698 arestaţi.
În data de 22 decembrie 1989, la primele ore ale zilei, marile uzine bucureştene şi-au încetat activitatea, iar grupuri masive de muncitori de la ”Griviţa Roşie”, ”Vulcan”, ”23 August”, ”Pipera”, ”Republica”, Întreprinderea de Maşini Unelte şi Ansamble Bucureşti au părăsit locul de muncă şi s-au îndreptat spre centrul Capitalei. Înaintarea lor a fost oprită de baraje formate din trupe de miliţie, securitate şi armată la câteva sute de metri de sediul Comitetului Central al PCR. Zecile de mii de manifestanţi au produs o enormă presiune asupra dispozitivului militar care a rezistat, fără a riposta.
În jurul orei 10.00 are loc o şedinţă la care participă unii membri ai CPEx al PCR. Nicolae Ceauşescu anunţă că generalul Milea, pe care-l califică drept trădător, s-a sinucis. La ora 10.59 postul de radio anunţă că prin decret prezidenţial se instituie ”starea de necesitate” pe întreg teritoriul României.
Vestea sinuciderii generalului Vasile Milea s-a răspândit imediat. La aflarea veştii, mii de cetăţeni au pornit spre centrul oraşului. După ora 11.00, în condiţiile fraternizării armatei cu demonstranţii, generalul Victor Atanasie Stănculescu ordonă ca aceasta să se retragă în cazărmi. Sutele de mii de manifestanţi scandează ”Armata e cu noi!” şi invadează Piaţa Palatului. O parte din manifestanţi forţează intrările şi pătrund în Comitetul Central.
La ora 12.06, Nicolae Ceauşescu şi Elena Ceauşescu, însoţiţi de Manea Mănescu, Emil Bobu, generalul Marin Neagoe şi două gărzi de corp au părăsit clădirea CC al PCR la bordul unui elicopter. Elicopterul a ajuns mai întâi la reşedinţa prezidenţială de la Snagov, de unde, după o scurtă escală, a decolat din nou, de data asta doar cu soţii Ceauşescu şi cu gărzile lor de corp, apoi a aterizat pe un câmp aproape de Titu. De acolo, soţii Ceauşescu au ajuns cu o maşină în apropiere de municipiul Târgovişte, unde, în jurul orei 15.30, au fost arestaţi. Cei doi au fost ulterior transferaţi la Unitatea Militară 01417 din Târgovişte.
În seara zilei de 22 decembrie 1989 se constituie noul organism al puterii de stat – Frontul Salvării Naţionale (FSN), având drept scop ”instaurarea democraţiei, libertăţii şi demnităţii poporului român”. La posturile de radio şi televiziune a fost transmis ”Comunicatul către ţară” al Consiliului FSN, în care se arăta: ”Din acest moment se dizolvă toate structurile de putere ale clanului Ceauşescu. Guvernul se demite, Consiliul de Stat şi instituţiile sale îşi încetează activitatea. Întreaga putere în stat este preluată de Consiliul FSN”.
În după-amiaza zilei de 22 decembrie a apărut ”Libertatea”, primul ziar al Revoluţiei române, iar seara au apărut primul număr al ziarului ”Tineretul Liber”, precum şi, în ediţie specială, ziarul ”Scânteia Poporului”.
HINT
Bilanţul victimelor din timpul evenimentelor din decembrie 1989 a fost de 1.104 morţi (dintre care 160 înainte de 22 decembrie) şi 3.321 răniţi (dintre care 1.107 până la 22 decembrie), potrivit volumului ”Istoria României în date” (Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003).
Articolul 36 de ani de la declanşarea Revoluţiei Române din Decembrie 1989 la Timişoara apare prima dată în ziarulfaclia.ro.
