April 9, 2026

Numirile în justiţie sunt apanajul preşedintelui României, a afirmat, joi, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, care a menţionat că deciziile grele nu se iau „pentru aplauze”, ci pentru rezultate.

„Eu susţin public decizia pe care preşedintele Nicuşor Dan a luat-o ieri. Numirile în justiţie sunt apanajul preşedintelui. Punct. Am încredere că această decizie va produce efecte bune în justiţie, va genera încredere în sistem şi va produce dreptate. Este ceea ce cred eu, indiferent sau chiar în pofida campaniei de linşaj public la care este supus acum preşedintele. Şi, poate cel mai important, onest spus: în sfârşit România are preşedinte. Este, în acelaşi timp, singurul om din România care are acces la toate informaţiile necesare pentru o astfel de decizie. Iar eu mă bazez pe capacitatea lui de a le filtra corect. Aceste decizii se iau pe informaţii clare, nu pe speculaţii sau campanii plătite”, a scris Rogobete, pe Facebook.

Potrivit acestuia, un om de stat ia o decizie, o prezintă public, cu argumente şi îşi asumă rezultatele. Rogobete a completat că, deşi nu se pricepe la justiţie, ştie că deciziile grele nu se iau „pentru aplauze”, ci pentru rezultate.

„Mai ştiu şi înţeleg că nu poţi lua o decizie sub imperiul fricii că cineva, cumva, te judecă public şi te execută sumar – ceea ce, din păcate, vedem astăzi. Şi pentru că tot vorbim despre justiţie, să condamni un om pentru o decizie care încă nu şi-a produs efectele este exact opusul ideii de dreptate pentru care unii pretind că luptă”, a mai susţinut ministrul Sănătăţii.

Articolul Alexandru Rogobete, mesaj de susținere pentru Nicușor Dan apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *