Dintre toate cauzele de expunere a francezilor la cadmiu, alimentaţia este în mod clar cea mai importantă, a subliniat agenţia naţională însărcinată cu monitorizarea sa (ANSES), într-un amplu raport care îndeamnă la luarea de măsuri privind solurile agricole şi conţinutul îngrăşămintelor, informează AFP.
Cadmiul este prezent în mod natural în mediul înconjurător, dar anumite activităţi umane pot creşte prezenţa acestui metal toxic în organism în caz de expunere prelungită (cancerigen, toxic pentru reproducere, efecte asupra oaselor şi rinichilor).
Mai multe studii au evidenţiat o expunere îngrijorătoare a francezilor, de trei-patru ori mai mare decât în ţările europene apropiate.
Pentru prima dată, Agenţia Naţională pentru Siguranţa Sanitară a Alimentaţiei, Mediului şi Muncii (ANSES) a evaluat expunerea globală a populaţiei la cadmiu, pe parcursul întregii vieţi.
În 2025, aproape jumătate din populaţia franceză prezenta expuneri care depăşeau valorile sanitare de referinţă, a estimat
ANSES, dezvăluind totodată „o acumulare îngrijorătoare la toate vârstele, încă de la vârste fragede”. Or, toxicitatea cadmiului, care este eliminat în mod deficitar de organism, este legată de doza acumulată în timp.
Alimentaţia, principala sursă de expunere, explică până la 98% din acumularea de cadmiu la nefumători – fumătorii fiind, de asemenea, contaminaţi prin inhalarea fumului de ţigară -, a concluzionat ANSES în raportul său.
Cerealele pentru micul-dejun, pâinea, produsele de patiserie, prăjiturile şi biscuiţii dulci, pastele, orezul şi grâul, cartofii şi anumite legume conţin cele mai mari cantităţi de cadmiu.
Pentru a reduce în mod durabil acumularea de cadmiu în organism, ANSES îndeamnă „să se acţioneze, înainte de orice altceva, la sursa” contaminării alimentare: la nivelul solurilor agricole şi al fertilizanţilor (îngrăşăminte minerale fosfatate), al efluenţilor zootehnici şi al nămolurilor din staţiile de epurare.
Articolul Alimentaţia este principala cauză de expunere la cadmiu apare prima dată în ziarulfaclia.ro.