February 13, 2026

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe a postat pe internet, în dimineața zilei de 1 ianuarie 2026, o analiză în care remarcă faptul că magistrații au devenit „vinovații de serviciu” pentru a acoperi specula din energie, unde profituri de milioane de euro sunt obținute fără muncă, pe spatele populației. Liberalul spune că problema României este ipocrizia, lașitatea și refuzul de a privi jaful acolo unde doare cu adevărat, invocând un „dublul standard”.

 

Alin Tișe punctează că toate pensiile magistraților din România înseamnă aproximativ 85 de milioane de euro pe an în timp ce firme cu afaceri în energie ce au trei angajați fac profit de 15 milioane de lei, fără muncă titanică sau vreo inovație.

Problema României nu sunt magistrații pensionari. Realitatea cruntă: o nație întreagă și-a găsit vinovații de serviciu – magistrații pensionari. Trăim într-o țară în care furia a devenit politică în spațiul public, iar ura transmisă poporului a devenit instrument de guvernare. O Românie în care nu mai căutăm adevărul, ci vinovați de serviciu. Iar când îi găsim, îi împingem – simbolic – pe scări, convinși că am rezolvat problema. Astăzi, vinovatul perfect poartă robă. Magistratul pensionar. „Pensii nesimțite”, ni se spune. Și mulțimea aplaudă. Dar, hai să vorbim cu cifrele pe masă, nu cu furci și torțe: toate pensiile magistraților din România înseamnă aproximativ 85 de milioane de euro pe an. Atât. Nu miliarde. Nu prăpastia bugetului.

Aproximativ 85 de milioane. Moral? Putem discuta, evident, aceste moralisme. Dar, o putem face corect, doar la pachet cu toate celelalte imoralități ale societății românești, nu separat, nu ipocrit. Așa ar fi adevărat și în lumină. Pentru că, în timp ce ochii noștri sunt fixați pe magistrații pensionari, jaful adevărat se petrece în plină zi, de exemplu, în domeniul energiei. Sigur că mai sunt și alte, foarte multe alte, domenii… Acolo nu mai vorbim de moralitate, ci de dezmăț. Acolo nu mai vorbim de muncă, ci de speculă pură. Băbuțe hăituite prin sate cu contracte „optimizate”, facturi „creative”, tarife care cresc mai repede decât pensiile, salariile și speranța la un loc.

Am citit în presă că exista firme de energie în România – firme reale, nu legende urbane, cu trei angajați care fac 15 milioane de euro profit pe an. Trei oameni. Cincisprezece milioane. Și nu din inovație, nu din risc, nu din muncă titanică. Ci dintr-un joc murdar: intermediaza avuția țării. Atât. Unii au ridicat acest mecanism la rang de artă. O artă cinică, practicată pe spinarea unei populații captive. Sigur, și asta este legal, nu-i așa?! Dar oare este moral?!

Este moral?… Este moral?… Este moral?…”, precizează Alin Tișe, evidențiind că în aceste situații nu mai vedem furie organizată, nici talk-show-uri isterice sau politicieni revoltați.

Banii din energie nu au chip și nici robă

Liberalul liberalul pune lipsa de atitudine față de aceste afaceri imorale pe faptul că acești bani nu au chip, nu au robă, nu pot fi demonizați ușor. „Sunt prea bine conectați și prea bine organizați”, punctează șeful CJ Cluj.

Alin Tișe este de părere că este mai ușor să lovești în cineva demonizat decât să gestionezi profitul acestor firme prin plafonarea profitului obținut fără muncă reală sau prin folosirea surplusului pentru a acoperi exact acele cheltuieli pe care le demonizăm zilnic, inclusiv pensiile magistraților.

Pentru că România nu mai caută soluții, caută țapi ispășitori. Pentru că ne-am obișnuit să ne certăm între noi, în timp ce adevărații câștigători numără banii în liniște. Nu, problema României nu sunt magistrații pensionari. Nici magistrații activi și așa mult prea puțini și cu dosare cât pentru 100 de vieți. Problema României este ipocrizia, lașitatea și refuzul de a privi jaful acolo unde doare cu adevărat. Dublul standard. Până nu vom avea curajul să spunem asta răspicat, vom rămâne aceeași nație disprețuită de “puternicii vremii”, manipulată, mereu pregătită să linșeze vinovatul greșit, în timp ce hoții adevărați ne servesc, lună de lună, curentul mai scump decât adevărul. PS: Problema României nu sunt magistrații pensionari. PPS: Problema României nu sunt nici magistrații activi”, menționează liberalul clujean.

Articolul Alin Tișe, reacție dură la început de an. Problema României nu sunt magistrații, ci jaful din energie apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *