Adrian Pop, un nume reper în presa clujeană, care a călăuzit cu discreție generații de jurnaliști din poziția de publisher (Gazeta Sporturilor, ediția regională, Transilvania Reporter, Revista Sinteza) are nevoie de ajutorul nostru. Este internat la Clinica Medicală III, secția Gastroenterologie 2, iar protocolul medical necesită cantități mari de sânge.
Dacă puteți dona, mergeți la Centrul de Transfuzie Cluj și menționați: Pentru Adrian Pop, Clinica Medicală III, secția Gastroenterologie 2. Orice grupă este binevenită! Datele de contact ale centrului sunt: strada Nicolae Bălcescu nr. 18, Cluj-Napoca, colț cu strada Paris, telefon 0264.592.882, de luni până vineri între orele 7,30-13,30.
Cine poate dona
Pentru a dona sânge, trebuie să ai vârsta de 18-60 de ani, greutatea peste 50 kg, tensiunea arterială între 10 și 18 mmHg și o stare generală de sănătate bună. Este necesar să nu fi suferit intervenții chirurgicale recente, să nu fii sub tratament medicamentos și să nu fi consumat alcool sau alimente grase cu 24-48 de ore înainte.
Beneficii pentru donatorii de sânge
Persoanele care aleg să doneze sânge vor beneficia de o zi liberă, plătită, de la muncă, sau adeverință pentru școală/facultate, precum și bonuri de masă în valoare de 280 lei. Alte facilități incluse: o dată pe an, donatorii pot face un set complet de analize de biochimie, gratuit, la Centrul de Transfuzie Sanguină (la minim o lună distanță față de ultima donare); reduceri la plata impozitului pe clădiri și terenuri și chiar dobânzi speciale dacă investesc în titluri de stat FIDELIS.
Articolul Apel pentru donare de sânge. Un nume reper în presa clujeană are nevoie de ajutor apare prima dată în ziarulfaclia.ro.