Cu ocazia Zilei Mondiale a Obezității, celebrate la data de 4 martie, Asociația Împreună Împotriva Obezității solicită autorităților dezvoltarea unor programe naționale integrate de prevenție și tratament, facilitarea accesului la terapie medicamentoasă și tratament chirurgical pentru pacienții eligibili, precum și recunoașterea obezității ca boală cronică și includerea ei în programele naționale de sănătate, anunță reprezentanții asociației. Reamintim faptul că în luna decembrie a anului trecut, profesori universitari de la București și Cluj-Napoca s-au reunit la UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca și au abordat interdisciplinar această afecțiune pentru a identifica cele mai eficiente moduri de prevenire și tratare a bolii.
UMF Cluj-Napoca derulează proiectul „Controlează Obezitatea”
Discutând în cadrul proiectulului „Controlează Obezitatea”, inițiat de prorectorul al UMF „Carol Davila” din București, prof. univ. dr. Cătălina Poiană, rectorul UMF Cluj-Napoca, prof. univ. dr. Anca Buzoianu, a spus că obezitatea este una dintre cele mai serioase provocări de sănătate publică ale secolului. Campania „Controlează Obezitatea” se derulează în centrele universitare de medicină din Cluj-Napoca, București Craiova, Iași, Oradea, Sibiu, Târgu Mureș, Timișoara, vizând informarea publicului larg în privința obezității și educația medicală adresată profesioniștilor din sănătate implicați în îngrijirea persoanelor cu obezitate.
În comunicatul transmis redacției, Asociația Împreună Împotriva Obezității atrage atenția că sunt fi necesare combaterea stigmatizării prin educație și investiții în prevenție, inclusiv promovarea activității fizice și a alimentației echilibrate.
„Obezitatea este una dintre cele mai vizibile afecțiuni cronice, care rămâne însă invizibilă în politicile publice de sănătate din România. Este momentul ca obezitatea să devină vizibilă nu doar în statistici, ci și în prioritățile sistemului de sănătate”, transmit aceiași reprezentanții.
În 2030, aproape 11 milioane de români vot fi afectați
Totodată, Asociația Împreună Împotriva Obezității reclamă faptul că deși obezitatea este recunoscută ca boală încă din 1948 de Organizația Mondială a Sănătății, România nu are tratamente decontate de stat, spre deosebire de majoritatea țărilor din Uniunea Europeană. Tot în susținerea cererilor formulate, Asociația prezintă datele publicate în Atlasul mondial al obezității din 2025 potrivit cărora se estimează că în România 70% dintre adulți aveau un indice de masă corporală peste limitele considerate sănătoase, iar în 2030 numărul acestora va ajunge la aproape 11 milioane. Totodată, numărul celor afectați de complicații asociate este în continuă creștere în ultimii ani: „Impactul obezității asupra sănătății publice este major, afectând atât calitatea vieții oamenilor, cât și sustenabilitatea sistemelor de sănătate. Excesul ponderal este responsabil atât pentru viețile trăite cu boli cronice precum diabetul zaharat de tip 2, bolile cardiovasculare, hepatice sau anumite forme de cancer (colorectal, mamar, hepatic) cât și pentru numărul important de decese premature”.
Astfel, potrivit World Obesity Atlas 2025, în România, anual, peste 8.000 de decese premature sunt asociate cu indicele de masă corporală crescut, în condițiile în care obezitatea este una dintre principalele cauze prevenibile de boală și deces la nivel global.
Impactul obezității nu este doar medical, ci și funcțional și psihosocial, consecințele fiind limitarea mobilității, durerile cronice (articulații, spate), oboseala cronică, depresia și anxietatea (adesea amplificate de stigmatizare) și dificultățile în viața profesională și socială, subliniază aceiași reprezentanți.
T.S.
Articolul Asociația Împreună Împotriva Obezității cere recunoașterea obezității ca boală cronică apare prima dată în ziarulfaclia.ro.