Așa cum am scris zilele trecute, astriștii dejeni au și în acest an o bogată activitate. Nu exagerăm deloc, când afirmăm că este vorba de cea mai activă sucursală din țară, unde nu trece o săptămână fără o reuniune. Avem exemplu concret chiar la începutul acestui an. Iată că după reușita întâlnire de suflet dedicată Zilei Culturii Naționale și celebrarea Zilei de naștere al marelui nostru poet Mihai Eminescu, marți 20 ianuarie 2026 a fost celebrată ASTRA REDIVIVA – 36 (18.01.1990).
Evenimentul desfășurat în modernul salon a Casei Selena a fost onorat de prezența extraordinară a președintelui Asociațiunii ASTRA, Pr. prof. univ. dr. Constantin NECULA, domnia susținând conferința ”Valoarea nemuririi și sufletul omului contemporan”, urmărită cu mult interes de numeroasa asistență. Dejenii mai rar au ocazia să fie părtași la vizita înaltului oaspete, iar prin grija ASTREI din localitate au putut asculta conferința de înalt nivel prezentată de dom nia sa cu prilejul întâlnirii dedicate celebrării ASTRA REDIVIVA – 36 marcată la Dej printr-o manifestarea literară de înaltă ținută. Avem în vedere aici evenimentul editorial și lansarea de carte al profesorului dejean Cristian Alexandru Păltinean ”Anotimpurile sufletului”, o carte mult așteptată de iubitorii poeziei.
Așa cum remarca părintele Constantin Necula ” dejeanul Cristian Alexandru Păltinean nu caută spectacularul. Naturalețea versului nu cere aplauze, ci meditație, un soi de lecție divina personalis adăstând printre volume de poeme nescrise. Se desprinde de poezie și își alcătuiește, discret un colț de brocart în care-și așterne artefactele de sticlă și lumină memoriei imediate. Poetul se plimbă prin propriile noastre vieți. Ne ajută să ne vedem eternul ce bântuie dincole de pragul, niciodată metafizic, al vieții.” Sunt aprecierile unui specialist al vieții de bun creștin, dar și al unui cunoscător al fenomenului literar, îndeosebi a poeziei. Trăsături găsite din plin în arta poetică al dascălului dejean, un reprezentant de seamă a vieții literare din orașul de la confluența Someșurilor. Nu întâmplător, noua lui carte a fost primită cu interes de cititori, fiecare participant la întâlnirea de marți 20 ianuarie fiind nerăbdător să-și achiziționeze cât mai repede noua apariție editorială.Cu ocazia lansării volumului ”Anotimpurile sufletului” scriitorul Cristian Alexandru Păltinean a susținut prelegerea ”Cartea și Cuvântul”. Pe tema „Sufletul cărții” a vorbit Adriana Szilagyi, iar momentul poetic a fost susținut de talentata Dorina Rus. Din programul bogat a serii nu putea lipsi muzica de calitate, interpretată de cunoscuta solistă de muzică populară Ioana-Breda Morar, mult aplaudată de public. Evenimentul a fost onorat și de reprezentanții sucursalelor ASTRA din Cluj-Napoca, Tg.Lăpuș, Gherla, Șomcuta Mare, Năsăud, Bistrița, Beclean, marcând împreună cu gazdele aniversarea a 36 de ani de la înființarea ASTRA pe meleagurile Someșene. De asemenea, au fost prezenți în sală Costan Morar, primarul municipiului Dej și col. Munteanu Ioan, comandantul Bazei 4 Logistică Transilvania, alți invitați.
Amfitrionul evenimentului a fost și de această dată președintele ASTRA Dej , ec.dr. Radu Gavrilă, inițiatorul și principalul organizator al întâlnirilor astriste din localitate. Au mai participat Anamaria Bote – șef Finanțe Dej, Constantin Albinetz – directorul Muzeului de Istorie Dej și pr. Vasile Butean – Protopop Greco-Catolic Șomcuta Mare.
Szekely Csaba
Articolul ASTRA REDIVIVA – 36 la Dej apare prima dată în ziarulfaclia.ro.