Un ultramaraton de 60 de zile, în care scopul final este alergarea a 5000 de km, are loc în această toamnă, în Italia. Participarea este limitată, iar printre cei 10 alergători înscriși se numără și un român, gherleanul Vicențiu Hossu. Întrecerea va avea loc la Brescia, iar alergătorul român a fost admis urmare a palmaresului său de invidiat de până acum la competiții similare.
Cursa de 5000 de kilometri este o provocare uriașă și pentru sportiv: va trebui să alerge, în medie, 80 km în fiecare zi, cam cât un drum Gherla – Bistrița. Pregătirea pentru cursă a început deja, cu alergări prin parcul orașului și pe dealurile din împrejurimi. Pe lângă solicitarea extremă pe care o presupune participarea la ultramaraton, cheltuielile consistente ar putea fi un obstacol major. Taxa de înscriere este de 5.000 de euro, care trebuie achitată până la sfârșitul lunii martie, în timp ce cheltuielile totale s-ar putea ridica la circa 10.000 de euro.
Alergătorul din Gherla este hotărât să facă tot ce îi stă în putință pentru a fi prezent la competiție și pentru a termina cursa cu bine.
„Aceasta ar fi cea mai mare realizare din viața mea de alergător, ar fi o reușită extraordinară pentru Gherla, orașul meu, și pentru România, țara mea. Dar singur nu o să pot să acopăr cheltuielile. Trebuie neapărat să găsesc și persoana sau persoanele care mă pot însoți pe parcursul celor două luni de zile”, spune maratonistul din Gherla.
Cei care se pot alătura acestui efort sau au idei pentru ca visul lui Vicențiu să poată fi îndeplinit, sunt rugați să ia legătura cu alergătorul.
În ultimii ani, gherleanul Vicențiu Hossu a concurat cu succes la mai multe maratoane desfășurate la Galați, Mamaia, Cluj-Napoca sau Reghin, dar și în Ungaria, la Balaton.
Szekely Csaba
Articolul Atlet gherlean invitat la un ultramaraton în Italia apare prima dată în ziarulfaclia.ro.