May 18, 2024

Ori de câte ori purtăm un dialog cu primarul comunei Mărișel, aflăm că în acest areal montan de mare frumusețe în toate anotimpurile anului se materializează câte un proiect menit de a spori confortul edilitar al localității și de a crea condiții atractive pentru turismul montan și dezvoltarea sporturilor albe.

În aceste zile, am aflat de la edilul Viorel Ghic că în proximitatea Crucii Iancului, spre drumul care duce spre Mănăstirea cu hramul Brâncovenilor, într-o zonă cu un pitoresc deosebit, administrația de aici a achiziționat, din Austria, o bandă transportoare a săniuțelor cu fonduri din bugetul comunei.

Banda transportoare are o lungime de 140 m, iar pentru a putea fi funcțională a fost prelungită rețeaua electrică necesară tamburelor de mișcare, care se rotesc destul de bine, spre bucuria copiilor și a tinerilor ce nu mai suportă oboseala urcușului.

Din păcate, ne mărturisește primarul Ghic, anul acesta a fost cel mai sărac în zăpadă, dar cum aici anotimpul alb se retrage prin luna mai, sunt speranțe pentru elevii Școlii gimnaziale ,,Pelaghia Roșu’’ din localitate și chiar din comunele învecinate să se bucure de această investiție care a costat 50 de mii euro.

Și tot prin strădania Primăriei, pentru iubitorii sportului cu patinele, a fost amenajat un patinoar cu un diametru de 50 m pe care elevii școlii îl folosesc o zi pe săptămâna gratuit.

Dacă la acest inventar adăugăm cele două mari pârtii de schi, care au intrat în circuitul acestui sport, îi putem da crezare primarului Viorel Ghic, acela de a dezvolta proiecte prin care Mărișelul să devină o localitate a Apusenilor atractivă ca și Poiana Brașov.

Dumitru VATAU

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *